O angajată al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a postat pe o rețea de socializare un mesaj adresat cetățenilor și autorităților.


Acesta i-a rugat insistent pe oameni să stea acasă și să nu cheme ambulanța fără vre-un motiv, să evite plimbările prin parcuri și să se mai gândească din când în când și la personalul medical care zilnic își pun viața în pericol.
„Suntem supraobosiți, sleiți de puteri, sătui de tot ce se petrece în jurul nostru, de vorbe frumoase la televizor, promisiuni ce nu se adeveresc și oameni irenaponsabili”, a scris medicul pe o rețea de socializare.
„Lucrăm pentru că vrem ca voi, cei care stați acasă, să fiți bine, cei de la care se cere doar să păstrați carantina, sa nu știți cum e să fii cu COVID19 și prin ce trec persoanele confirmate ajunse pe paturile din spitale .
Cei care toată ziua se primblă prin parcuri, magazine și își aduc aminte la orele 03:00 – 04:30 că posibil să fie infectați pentru că au fost în contact cu cineva când ziua își plimbla câinele prin parc, gândiți-vă pentru un minut cum ne simțim noi, cei care tot avem toate șansele să ne infectăt, care mai avem dureri de cap, spate, picioare, pentru că toată ziua fugim, urcăm scări cu gențile în spate și la urmă primim replici – „aista vii lucru?”, „pentru asta sunteți plătiți?”, „am tot dreptul să vă chem chiar dacă nu am nimic, eu sunt asigurat”, „da ce vii jali de un test să-mi faceti?”.
Noi suntem gata să vă ajutăm atunci când aveți nevoie de ajutor. Dar vă rog nu vă mai bateți joc de noi, nu ne mai presați cu lucruri inutile, dacă știți să ne faceți controlate asigurați-vă că ne-ați dotat cu tot necesarul, dacă ați solicitat serviciu de urgentă asigurați-vă că chiar aveți o urgentă majoră, nu ne solicitați când nu este cazul, e destul câtă bătaie de joc avem.
Noi tot suntem oameni ca voi care avem acasă familii, care vrem să ajungem acasă a doua zi pentru că ne așteaptă cineva. Noi tot ne obosim. Sunt zile când suntem gata să cedam în fața la tot și să plecăm acasă și la sigur asta se va întâmpla într-o zi.
Voi bateți din palme și strigați eroi, noi plângem și dăm mânile în jos.
Voi stați acasă la cald, sătui, la televizor – noi alergăm prin ploaie, glod, vând, uzi, murdari, flămânzi.
Oameni, conducere, șefi – terminați să vă bateți joc de noi medici, felceri, asistenți medicali, infermieri, șoferi … suntem predispuși mai mult ca oricare din voi la infectarea cu Covid-19, suntem predispuși și la multe alete boli, dar suntem aici ca să vă ajutăm, nu ca să vă bateți joc se noi…
Înaite ca să solicitați Serviciul 112 asigurați-vă că aveți o urgentă. Vrem și noi liniște și odihnă”, a scris o tânără angajată al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, potrivit stiri.md.