Mii de utilizatori ai camerelor video Wyze au avut acces la imagini din casele vecinilor. Reacția companiei

Incident revoltător. Mii de utilizatori ai camerelor video Wyze au văzut unii în casele altora. Compania susţine că totul a pornit de la o problemă de funcţionare a soluţiei de stocare cloud Amazon Web Services.

O problemă tehnică, pentru care Wyze dă vina pe Amazon, a făcut ca utilizatorii camerelor video vândute de companie să ajungă să-şi vadă filmările unii altora, relatează News.ro.

13.000 de posesori de camere video Wyze, nu doar 14, cât anunţase compania iniţial, au avut acces la secţiunea de înregistrări video ale altor utilizatori, anunţă acum producătorul.

Compania explică cum totul a pornit de la o problemă de funcţionare a soluţiei de stocare cloud Amazon Web Services, care a făcut ca filmările live să nu poată fi folosite vreme de mai multe ore.

Apoi, după ce problema cu AWS s-a rezolvat, pentru că au revenit simultan online un mare număr de camere, s-a ajuns să se amestece ID-urile dispozitivelor şi ale utilizatorilor.

Din această cauză, utilizatorii au ajuns să vadă în secţiunea cu înregistrări capturi ale altor utilizatori. Conform companiei, 13.000 de utilizatori au fost afectaţi, însă doar puţin peste 1.500 s-au şi uitat în casele altor utilizatori.

Evident că mulţi utilizatori s-au arătat revoltaţi de acest incident şi spun că nu mai au încredere să dea drumul camerelor, ştiind că ar putea fi văzuţi de necunoscuţi.

De cealaltă parte, Wyze spune că va introduce un strat suplimentar de securitate pentru accesul la tab-ul Events din aplicaţie, acolo unde apar filmările înregistrate.

O nouă rută feroviară între Ucraina și Republica Moldova va fi lansată în decembrie

Între Ucraina și Republica Moldova va fi lansată ruta feroviară Lvov-Chișinău, din 15 decembrie, informează presa ucraineană citată de radiomoldova.md.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului de Administrație al companiei „Ukrzalizniția”, Oleksandr Pertsovskyi.

„Funcționează cu succes ruta Kiev-Chișinău. Acum adăugăm și Lvov la această conexiune. A fost o cerere populară”, a remarcat el.

Trenul va porni din Lvov la ora 15:00 și va ajunge la Chișinău a doua zi, la ora 11:30.

Potrivit șefului „Ukrzalizniția”, acesta este un timp convenabil pentru cei care doresc să facă un zbor din aeroportul local, care este destul de activ, în special pe rutele sudice populare, cum ar fi Turcia.

Acum Lvov va avea o conexiune directă cu Chișinăul”, a subliniat Oleksandr Pertsovskyi.

Biletele vor fi puse în vânzare cu 20 de zile înainte de data plecării.

România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen în ianuarie 2025

România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen de liberă circulație din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniștrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.

Pinter a anunțat că un pachet de măsuri de securitate va fi prezentat la reuniunea miniștrilor de interne din UE din 11 decembrie, între care aranjamente pentru cel puțin 100 de polițiști de frontieră pentru a proteja granița dintre Turcia și Bulgaria.

România și Bulgaria se află pe rute majore pentru comerțul ilegal cu arme și droguri, precum și pentru traficul de persoane, dar Comisia Europeană a declarat, după o investigație amănunțită, că cele două țări au îndeplinit toate cerințele Schengen.

România a descris opoziția Austriei ca fiind nejustificată, citând date de la agenția de frontieră Frontex care arată că migranții ilegali au intrat în UE în principal din Balcanii de Vest, nu din România.

Gata cu restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău

Începând cu data de 23 noiembrie 2024, ora 08.00, restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău vor fi eliminate complet. Această decizie a fost luată de Grupul managerial de risc, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

”Accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău va fi permis tuturor persoanelor, fie că sunteți pasageri, fie că doriți să întâmpinați sau să petreceți pe cineva drag.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Securitatea și siguranța fiecărui participant la traficul transfrontalier sunt priorități absolute.”, anunță Aeroportul Internațional Chișinău.

Câtă pâine putem mânca zilnic fără să ne îngrașăm
Articolul anterior
Caz șocant la Ciocana. Un tânăr drogat și înarmat cu un cuțit, s-a baricadat în apartament, după ce și-a luat la pumni mama și bunicul
Articolul următor