În incendiile care au devastat recent California, inclusiv vedetele au avut de suferit. Iar una dinre cele care a rămas fără casă e Miley Cyrus. Artista spune că a avut o premoniție în legătură cu această tragedie.
Casa fostei Hannah Montana și a iubitului ei, Liam Hemsworth, a ars în totalitate luna trecută. Actorul chiar a postat pe rețelele de socializare o fotografie edificatoare, din care se vede că din vilă nu a mai rămas nimic. Inclusiv mașinile aflate în garaj s-au făcut scrum. În mai, Miley a scris un cântec, iar dintre versuri atrag atenție următoarele: ”Această casă care arde/Nimic nu a mai rămas din ea/Doar fum și amândoi știm asta”.Piesa ”Nothing breaks like a heart” a fost lansată săptămâna trecută, dar Miley a mărturisit că a scris-o încă din mai, cu câteva luni înainte de devastatoarele incendii. Deși au pierdut căminul pe care și-l construiseră împreună, o vilă de milioane de dolari în prețiosul Malibu, Miley și Liam au fost mai impresionați de pierderile celorlalți, așa că au donat jumătate de milion de dolari comunității, pentru ajutorarea sinistraților și reconstrucția caselor acestora.
Vedeta susține că ceea ce s-a întâmplat a schimbat-o ca om. ”Nu poți să te lupți cu natura, cu dezastrele naturale”, spune ea. Și nici nu a putut să se comporte ca o vedetă în tot acest episod de viață. ”Să fiu un membru activ al comunității, nu o clebritate, să fiu un simplu vecin a fost o experiență care m-a ajutat să cresc”, a mai spus tânăra de 26 de ani. În mod interesant, tot ce a rămas în picioare din casa ei un cuvânt scris în beton: ”LOVE” (iubire).
”Asta e tot ce a rămas din întreaga structură. Înseamnă că dragostea nu poate fi distrusă, că va rămâne mereu acolo, puternică. Asta mi-a dat multă speranță într-un moment întunecat”, a mai spus Miley.