Ministerul Agriculturii cheamă la discuție Ambasada Rusiei

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cheamă la discuție reprezentanții Ambasadei Federației Ruse la Chișinău pentru a identifica soluții, în urma embargoului impus la produsele agricole moldovenești.

Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a convocat o ședință de lucru cu reprezentanții Ministerului  Afacerilor Externe și Integrării Europene, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului Vamal, cu exponenții Asociațiilor de profil ale producătorilor agricoli și exportatorilor, pentru a discuta asupra subiectului privind interzicerea de către Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a importului temporar de produse vegetale din țara noastră.

Potrivit autorităților din Federația Rusă, starea fitosanitară a produselor vegetale autohtone nu corespund reglementărilor, fiind depistați 5 dăunători de carantină în loturile importate.

O notificare în acest sens, a fost recepționată, în cursul dimineții de astăzi, de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, unde este comunicat că, începând cu data de 15 august va fi interzis importul produselor vegetale din mai multe regiuni ale Republicii Moldova, cu excepția raioanelor din stânga Nistrului.

În acest sens, la ședință s-a discutat despre acțiunile ce pot fi întreprinse pentru a soluționa situația și pentru a diminua eventualele riscuri.

„Interzicerea importului de fructe din țara noastră ar putea avea un impact major asupra unor producători autohtoni, îndeosebi în pragul campaniei de recoltare. Pentru a preveni anumite riscuri, trebuie să discutăm cu organele de control fitosanitar locale, să mobilizăm eforturile în elucidarea și rezolvarea situației, inclusiv prin cooperarea cu partea rusă”, a declarat Secretarul de Stat Vasile Șarban.

În aceeași ordine de idei, conducerea ANSA a declarat că sunt deschiși pentru dialog cu instituțiile de control fitosanitar din Federația Rusă, în scopul îmbunătățirii clarității și realizării unui schimb de informații extins.

Pentru a asigura un cadru eficient de cooperare la acest subiect și pentru a identifica soluții, o rundă de discuții va fi organizată săptămâna viitoare cu Ambasada Federației Ruse la Chișinău.

Rosselhoznadzor interzice, începând cu 15 august, importul unor produse vegetale din aproape toate raioanele R. Moldova din cauza așa ziselor ”încălcări repetate ale standardelor de calitate”.

Ieri, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei emisiuni de la Moldova 1 a sugerat că embargoul Federației Ruse la produselor agricole din Republica Moldova poartă un caracter politic.

Vladimir Zelenski, în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani: ,,Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr”

Președintele Vladimir Zelenski a făcut apel la ucraineni, cu ocazia Paștelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alții și pentru soldații de pe front, spunând că Dumnezeu – care are „steagul ucrainean pe umăr” – va duce la victoria vieții în fața morții, relatează Reuters.

Zelenski îi cheamă pe ucraineni să se roage pentru soldații de pe frontFoto: Captură de ecran

„Să ne rugăm unii pentru alții. Când ne-am apropiat cu toții unii de alții, nu mai suntem străini unii de alții”, a spus Zelenski într-un videoclip cu versuri postat în social media, transmite moldova1.md.

Aflat în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani, un monument spiritual și arhitectural al credinței țării, Zelenski a declarat că Ucraina luptă de 802 zile împotriva Rusiei pentru o victorie.

„Biblia ne învață să ne iubim aproapele. Iar prezentul a dezvăluit adevăratul sens al acestui cuvânt. Cu toții am devenit vecini unii față de alții. Iar fostul nostru vecin, care ne făcea să credem că este un frate, a fost mereu distant față de noi. A încălcat toate poruncile, a râvnit la casa noastră și a venit să ne ucidă. Întreaga lume vede asta. Dumnezeu o știe. Și noi credem: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Deci, cu un astfel de aliat, viața va învinge cu siguranță moartea. Paște fericit tuturor, compatrioți ucraineni! Hristos a înviat! El a înviat cu adevărat!”, a spus liderul de la Kiev.

Creștinii ortodocși, inclusiv Biserica Ortodoxă din Ucraina și Rusia, sărbătoresc Paștele astăzi, 5 mai, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale au celebrat sărbătoarea la 31 martie.

Mesajul de Paște al premierului Dorin Recean: ,,Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi”

Premierul Dorin Recean a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului și a Sfintelor Sărbători de Paști.

,,Sărbătorile Pascale să vă aducă pace în suflet, liniște în casă și multă bucurie.

Puterea oamenilor noștri este în unitate și solidaritate, în toate lucrurile în care credem și pentru care muncim zi de zi. Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi, părinți, frați și surori, plini de speranță și încrezători în viitor.

Sărbători Luminate tuturor!”, a scris Dorin Recean.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: ,,Să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe cetățeni cu ocazia Sărbătorilor Pascale! În mesajul său, demnitarul îi îndeamnă pe cetățeni să fie alături de cei dragi și să creadă în Republica Moldova și în oamenii ei. ,,Doar împreună vom putea construi un viitor demn și în pace pentru copiii Moldovei“.

Igor Grosu: Să ne ținem împreună și să fim alături de oamenii dragi

„Acum, de Paște, când ne adunăm grămăjoară pentru a coace cozonac, pentru a vopsi ouă sau pentru a merge la slujba de Înviere, să ne aducem aminte de lucrurile care ne unesc și ne bucură. Să ne aducem aminte de momentele frumoase din copilărie, de tradițiile noastre, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau care sunt în dificultate.

Să vorbim de prezent, să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși, că împreună putem construi un viitor demn și în pace pentru toți copiii Moldovei. Să ne ținem împreună, să fim alături de oamenii dragi și să credem în Republica Moldova și oamenii ei. Sărbători luminate tuturor!”, a spus Igor Grosu.

O delegație de oficiali ruși condusă de Medvedev a vizitat regiunea Donbas, făcând apel la strângerea relațiilor cu Moscova
Articolul anterior
Cercetătorii italieni au creat un remediu anti-cancer „foarte promiţător”
Articolul următor