Ministrul afacerilor externe, Mihai Popşoi, a avut întrevederi cu ambasadorii Greciei și Slovaciei

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popşoi, a avut vineri, 31 ami, întrevederi cu ambasadorul Greciei, Nikolas Krikos, şi cu ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan.

În cadrul discuţiilor cu ambasadorul Nikolas Krikos, Popşoi a salutat deschiderea în acest an a ambasadei Greciei la Chişinău, fapt ce confirmă dinamica ascendentă a relaţiilor bilaterale şi intensitatea dialogului politic la nivel înalt dintre cele două ţări, transmite infotag.md.

 Părţile au apreciat stadiul cooperării economice şi au discutat perspectivele de aprofundare a cooperării în sectorul turismului, în contextul lansării unui zbor direct Atena-Chişinău, precu m şi alte domenii de interes pentru ambele ţări. 

Părţile au reiterat importanţa eforturilor depuse de autorităţile moldoveneşti în vederea demarării negocierilor de aderare la UE şi a sprijinului acordat de Grecia în acest sens. 

În cadrul întrevederii cu ambasadorul slovac, oficialii au discutat subiectele prioritare de pe agenda bilaterală, reiterând starea excelentă a relaţiilor bilaterale. Părţile au subliniat importanţa promovării dialogului interparlamentar şi a cooperării economice şi sectoriale între cele două ţări.

Maia Sandu s-a întâlnit cu primărițele din țară

Președintele Maia Sandu a discutat astăzi despre dezvoltarea comunităților din Republica Moldova cu circa 150 de primare și lidere în localitățile lor, care au participat la evenimentul „Femei primare – ambasadoare UE”, informează unica.md.

”Am discutat despre dezvoltarea comunităților din Republica Moldova cu cele în jur de 150 de primare și lidere în localitățile lor, care au participat la evenimentul „Femei primare – ambasadoare UE”.

Le-am spus primarelor că, acum, avem o oportunitate reală de a ne integra în Uniunea Europeană și de a moderniza Moldova, dar e nevoie de claritate și curaj ca să mergem în continuare pe această cale. Cetățenii trebuie să decidă ce fel de viitor își doresc – într-o țară sigură și puternică, în marea familie europeană, sau într-o țară izolată și vulnerabilă. E nevoie să avem curajul de a face alegerea corectă, în pofida sperietorilor și minciunilor răspândite de cei care nu respectă țara noastră. Am îndemnat femeile primare să le vorbească oamenilor despre beneficiile integrării europene pentru familiile și comunitățile lor.

Integrarea europeană înseamnă să punem țara la adăpost. Înseamnă mai multe resurse de modernizare a localităților – drumuri europene; acces la apă și canalizare; grădinițe, școli și spitale moderne; servicii publice de calitate – proiecte pe care deja am început să le facem cu sprijinul Uniunii Europene. M-am bucurat să aud că programul „Satul European”, pe care l-am promovat din prima zi de mandat, contribuie la dezvoltarea a sute de sate și orașe din Moldova. Este un început de drum, pe care trebuie să mergem hotărât împreună.”, scrie președintele într-o postare.

Orchestra de Tineret Moldova-Europa: 70 de tineri din 10 țări vin la Chișinău

În perioada 29 iulie-4 august Moldovan Youth Orchestra va găzdui 70 de tineri muzicieni din Moldova, România, Ucraina, Anglia, Austria, Spania, Ungaria, Lituania, Germania și Israel.

Tinerii vor fi ghidați de unul din cei mai titrați dirijori germani ai generației sale Jesko Sirvend care va realiza repetiții aprofundate la reședința de vară situată în Ivancea.

Pe 3 și 4 august, tinerii vor realiza două concerte de excepție:

3 august, 19.00 – ”Seară de muzică clasică”, Butuceni

4 august, 19.00 – ”Orchestra de Tineret Moldova-Europa”, Sala cu Orgă

Solist: Marius Malanețchi, violoncel (Moldova/Austria)Dirijor: Jesko Sirvend (Germania)

Repertoriu:

Constantin Silivestri – Dansuri românești din Transilvania (premieră națională_

Ottorino Respighi – Adagio con Variazione (premieră națională)

Camille Saint-Saëns – Concertul pentru violoncel nr. 1

Johannes Brahms – Simfonia nr. 4.

Indemnizațiile pentru copiii ambasadorilor, criticate. Reacția Ministerului de Externe

Ministerul Afacerilor Externe a venit cu o serie de precizări în contextul în care autoritățile intenționează să modifice cadrul normativ cu privire la serviciul diplomatic, în special acordarea unei indemnizații lunare de câteva sute de euro pentru copiii ambasadorilor, transmite Știri.md.

Potrivit responsabililor de la MAE, practica de a oferi indemnizații copiilor ambasadorilor este una pe larg răspândită în serviciul diplomatic al altor state, inclusiv România, Georgia sau Ucraina, iar în cazul R. Moldova, ea va viza doar membrii personalului misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare însoțiți în misiuni în străinătate de copii care își urmează studiile într-o instituție preșcolară, primară sau secundară de învățământ.

„Copiii diplomaților nu pot merge în grădinițe sau școli unde limba de predare nu este de circulație internațională, iar instituțiile de învățământ alternative au costuri prohibitive. În asemenea circumstanțe, diplomații care au copii nu pot merge în misiuni și, preponderent, acolo merg diplomați fără copii. Acest fenomen duce la exodul diplomaților cu copii din sistemul diplomatic, lucru pe care își propune să-l schimbe inițiativa de modernizare a cadrului legal”, explică oficialii de la MAE.

Astfel, suma care se propune pentru a fi restituită este de 500 de euro pe lună, iar de aceasta vor benefica copiii care nu depășesc vârsta de 18 ani și care vor avea necesitate, în baza unor documente justificative, în condițiile stabilite de Guvern.

Copiii ambasadorilor Republicii Moldova ar putea beneficia de îndemnizații lunare de 700 de euro pe lună, până la vârsta de 23 de ani. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de modificare a Legii cu privire la serviciul diplomatic, elaborat de câțiva deputați PAS și votat de Parlament în prima lectură.

În primele trei luni ale anului curent, salariile din Moldova au crescut cu 14,7%
Articolul anterior
Doliu la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. S-a stins din viață artista de cor Angela Isac
Articolul următor