Ministrul Buzu promite mai multe compensații familiilor cu venituri reduse

Familiile Familiile cu venituri reduse vor beneficia de mai multe programe de compensații în perioada rece a anului, inclusiv pentru energia electrică, a declarat la Rlive ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Potrivit oficialului, au fost solicitate două categorii noi de vulnerabilitate energetică pentru a identifica familiile cu venituri reduse. Ajutorul pentru perioada rece a anului va fi integrat în programul de compensații, a precizat oficialul, scrie radiomoldova.md.

„Ne vom strădui ca în acest an să avem acces la mai multe surse de date cu privire la veniturile gospodăriilor care aplică pentru a beneficia de suportul umanitar pentru perioada rece a anului. Totodată suntem în plin proces de rectificare bugetară, vrem să vedem care sunt sursele financiare disponibile la acest moment pe care putem să le programăm pentru acest program. Acum trebuie să integrăm și componenta de ajutor pentru perioada rece a anului în sistemul nou de compensații”, a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Alexei Buzu a mai menționat că Agenția pentru Eficiență Energetică elaborează un program de vouchere pentru echipamente cu eficiență înaltă, care vor fi oferite familiilor cu venituri reduse.

Amintim că în sezonul rece precedent, Guvernul a acordat compensații pentru energie în sumă de 3,4 miliarde de lei, în bugetul de stat fiind planificate 5,8 miliarde de lei. 763 de mii din gospodăriile înregistrate în sistemul informațional au primit un grad sporit de vulnerabilitate.

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli, a anunțat Agenția Proprietății Publice (APP) din Republica Moldova, scrie evz.ro.

Decizia a fost luată după ce au eșuat primele două încercări de atribuire prin licitație a spațiilor comerciale de la Aeroportului Internațional Chișinău, cunoscute anterior ca „Magazinele Șor”, după proprietarul acestora, condamnatul fugar Ilan Șor.

Acum, Agenția Proprietății Publice spune că va ajusta condițiilor de participare la licitația pentru locațiunea spațiilor din aeroport pentru a atrage mai multe companii internaționale de renume.

„Având în vedere că în ultima etapă a licitației anterioare a depus actele doar o singură companie, Agenția Proprietății Publice (APP) propune ca o nouă licitație să se organizeze cu schimbarea condițiilor”, se arată în comunicatul APP.

Care vor fi noile condiții de participare

„Drept urmare, APP va recomanda AIC să examineze oportunitatea ajustării caietului de sarcini prin:

– Includerea explicațiilor suplimentare și mai detaliate ale criteriilor, fără a lăsa loc de interpretări;

– Reducerea numărului de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea, drept recomandare de la 10 la 7;

– Divizarea licitației în 2 loturi distincte, pe domenii, un lot pentru Travel Retail (magazine) și un alt lot pentru Food and Beverages (restaurante).

Se va propune extinderea termenului de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani pentru compania câștigătoare. Menționăm că termenul de 3 ani prevăzut inițial în caietul de sarcini este bazat pe normele legale existente”, se mai afirmă în document.

Se va schimba și legea privitoare la aeroport

Pentru a exclude limitarea actuală de maximum 3 ani de contract în locațiunea spațiilor din cadrul aeroportului, APP va veni către Parlament cu propuneri de ajustare a legii, pentru a include Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile (interzise) de privatizare. Această modificare, de asemenea, va garanta că AIC va rămâne în proprietatea statului pe viitor.

Termenul de inițiere a licitației va curge din momentul modificării legislației cu privire la bunurile nepasibile de privatizare”, se arată în comunicatul emis de APP.

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, licitația pentru spațiile comerciale din incinta Aeroportului Internațional Chișinău a fost sistată, după ce s-a constatat că singurul ofertant existent nu a depus toate actele necesare.

Gest uimitor de mărinimie! Peste o tonă de produse pentru masa de sărbătoare, adunate la biserica din Ratuș. Acestea vor ajunge la persoane nevoiașe

Gest uimitor de mărinimie! O cantitate record de produse pentru masa de sărbătoare a fost adunată în localitatea Ratuș din raionul Criuleni, unde tinerii voluntari s-au mobilizat, sub oblăduirea preotului Ion Marian. Aceștia au strâns circa 1.300 de kg. de produse alimentare, dar și de igienă care vor ajunge la persoanele nevoiașe din Ratuș, Drăsliceni și Logănești.

Îngerașii noștri în acțiune! Captură record! Am strâns sute de zâmbete de la oameni, sute de pachete pline cu bunătate și peste 1300 de kg de bunătăți! Mulțumiri din suflet tuturor oamenilor cu inimă plină de iubire din comuna noastră și din satul Magdacești, care au pășit în ziua Campaniei de Paști, pragul Magazinului Linella din Magdacești!

În această Campanie de sensibilizare oamenilor, au fost mobilizați 20 de voluntari în patru ture câte cinci voluntari! Magazinul Magdăcești ne-a fost gazda noastră! Pentru această organizare a noastră, Directorul unui prestigios Liceu din capitală, s-a alăturat cu încă 50 de pachete cu produse alimentare și de igiena pentru bătrânii noștri!

Produsele au fost sortate și vor fi împărțite de voluntarii noștri în trei sate din comuna noastră! Ratuș, Drasliceni, Loganesti!

Meritul forte pentru această activitate rodnică, revine Misiunii Sociale Diconia căreia îi mulțumim, și Centrului Tinerilor Voluntari ai noștri sunt cei mai harnici! Dumnezeu să ne dăruiască Sărbători luminoase tuturor! Hristos să Învieze în fiecare suflet!”, a scris părintele Ioan Marian într-o postare.

Nu este pentru oară când preotul din Ratuș face gesturi emoționante pentru enoriașii din parohia sa, iar ajutorul penrsoanele nevoiașe sau bătrâni a devenit o tradiție în pragul sărbătorilor.

Localnicii îl susțin și îl sprijină în toate acțiunile pe care le inițiază.

Locuință mistuită de flăcări după ce stăpâna a pornit mașina de spălat și a plecat la cimitir

Nenorocire în ajun de Paște. Casa unei femei din Grigoriopol a fost distrusă parțial de flăcări.

Totul s-a întâmplat pe data de 2 mai, în jurul orei 17:00, atunci când gospodina casei a pus hainele la spălat și a plecat la cimitir, transmite Știri.md cu referire la presa din stânga Nistrului.

În acest moment s-a produs un scurtcircuit și a izbucnit focul. În rezultat, a fost distrusă bucătăria casei.

Pompierii au luptat cu focul timp de 45 de minute pe o suprafață de opt metri pătrați. Incendiul a afectat mobilierul bucătăriei și grinzile din tavan. Ușile și ferestrele erau închise.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.

Prețurile în parcarea Aeroportului ar putea fi majorate, totuși
Articolul anterior
Apartamentele s-au scumpit din nou! Cât costă, în prezent, metrul pătrat
Articolul următor