Ministrul muncii și protecției sociale: 60% din populație va primi compensația maximă la energie

60% din populația Republicii Moldova va beneficia de compensația maximă la plata facturilor la energie. O spune ministrul muncii și protecției sociale, potrivit căruia autoritățile elaborează acum mecanismul de acordare a compensațiilor, astfel încât statul să se asigure că cetățenii vor fi capabili să-și achite facturile.

Marcel Spatari spune că mai mult de jumătate din populația țării este foarte vulnerabilă energetic și doar 1% din cetățenii Republicii Moldova își permit să-și achite factura la încălzire și energie electrică la tarifele actuale, transmite IPN.

Ministrul Marcel Spatari spune că statul a elaborat criteriile celor 4 categorii de vulnerabilitate energetică, iar potrivit calculelor preliminare mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova se încadrează în gradul maxim de vulnerabilitate energetică. Ceea ce înseamnă că 60% din populație va beneficia de valoarea maximă a compensației.

„Principalul criteriu în baza căruia familiile vor fi divizate pe categorii de vulnerabilitate este ponderea cheltuielilor energetice în bugetul gospodăriei, cât la sută din bugetul gospodăriei se duce pe achitarea facturilor la energie. Familiile care cheltuie mai mult de 2/3 din buget pe aceste facturi vor fi încadrate în categoria maximă de vulnerabilitate energetică. 

Și aici e vorba de 2/3 din gospodăriile din această țară. Adică 60% din populație va primi compensația maximă. 15% din populație va primi o compensație ridicată, apropiată de cea maximă, doar 1% din populație se află în categoria celor non-vulnerabili”, a spus Marcel Spatari în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit ministrului, toți cetățenii vor completa on-line formularul vulnerabilității energetice, unde vor indica veniturile familiei, numărul membrilor familiei, modalitatea de încălzire pe timp de iarnă și ponderea valorii facturilor în bugetul familiei. Cetățenii vor completa și declarația pe propria răspundere prin care vor confirma corectitudinea datelor.

„Oamenii își vor declara veniturile. În sistemul informațional vom colecta toate datele unei familii din declarațiile de la FISC, de la CNAS, pensii, indemnizații și vom compara valoarea declarată de către familie cu cea cunoscută de stat. Dacă valoarea cunoscută de stat este mai mare decât valoarea declarată, în calcul se va lua valoarea cunoscută. Va exista și declarația pe propria răspundere, nu am inventat-o noi, ea există de când e țara. Scopul compensațiilor este să ne asigurăm că facturile sunt plătite”, a mai spus ministrul muncii și protecției sociale.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 22,99 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.

Zaharova acuză NATO că se pregătește serios pentru un război cu Rusia

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat sâmbătă că exerciţiile militare cu o durată de patru luni ale NATO în apropierea graniţelor Rusiei, cunoscute sub numele de Steadfast Defender, sunt dovada că alianţa se pregăteşte pentru un potenţial conflict cu Rusia, transmite Reuters, citat de Hotnews.

Zaharova a respins acuzaţiile de săptămâna aceasta ale NATO că Rusia este implicată în atacuri hibride asupra statelor sale membre, declarând că este o „dezinformare” înşelătoare, menită să distragă atenţia oamenilor de la activităţile alianţei.

NATO a fost cea care a purtat un război hibrid cu Rusia, sprijinind Ucraina cu arme, informaţii şi finanţe, a spus ea într-un comunicat. „În acest moment, cel mai mare exerciţiu al NATO de după Războiul Rece, Steadfast Defender, are loc lângă graniţele Rusiei.

Potrivit scenariului lor, acţiunile coaliţiei împotriva Rusiei sunt practicate folosind toate instrumentele, inclusiv arme hibride şi convenţionale”, a susţinut ea într-un comunicat.

„Trebuie să recunoaştem că NATO se pregăteşte serios pentru un ‘conflict potenţial’ cu noi”, a adăugat ea. Relaţiile dintre Rusia şi Occident se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii după declanşarea invaziei ruse din Ucraina în 2022.

Anunţând începerea exerciţiilor în ianuarie, NATO a informat că vor participa 90.000 de soldaţi, care vor exersa modul în care trupele americane ar putea întări aliaţii europeni în ţările care se învecinează cu Rusia şi pe flancul estic al alianţei în cazul în care ar izbucni un conflict.

Exerciţiile, cel mai mare exerciţiu al NATO de la Războiul Rece, sunt programate să se desfăşoare până la sfârşitul lunii mai. Rusia a declarat la momentul respectiv că exerciţiile au marcat o „întoarcere irevocabilă” a alianţei la schemele Războiului Rece.

Imagini de poveste, surprinse la o mănăstire din Moldova în Noaptea de Înviere

Fotograful moldovean Alexandru Chiriac a publicat pe rețelele de socializare fotografii cu Mănăstirea Curchi în Noaptea Învierii.

Priveliște de poveste la Mănăstirea Curchi în Noaptea ÎnvieriiFoto: Alexandru Chiriac

În imaginile surprinse se vede atmosfera de basm de la Mănăstirea Curchi, unde au venit mai mulți creștini pentru a asculta slujba de Paște și a primi Sfânta Lumină, transmite noi.md.

Biserica arată fantastic în peisajul nocturn, în care se văd și zecile de lumânări, aduse cei prezenți. Întreg tabloul este cu atât mai fascinant cu cât se află în mijlocul unui colț pitoresc de natură.

Astăzi este sărbătorită Ziua Internațională a Moașelor

În fiecare an, pe data de 5 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Moașelor, ocazie cu totul specială pentru a recunoaște și a aprecia rolul acestor profesioniști în sistemul de sănătate.

Anul acesta, Ziua Profesională a Moașelor a coincis cu una dintre cele mai importante sărbători creștine – Paștele.

Confederaţia Internaţională a Moaşelor (CIM) a susţinut ideea celebrării Zilei internaţionale a moaşelor în asociaţiile membre la sfârşitul anilor 80, apoi a lansat iniţiativa în mod oficial în 1992. Organizaţia are ca membre 143 de Asociaţii ale Moaşelor, reprezentând 124 ţări de pe toate continentele. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Confederaţia Internaţională a Moaşelor conlucrează pentru organizarea manifestărilor din această zi pentru a promova calitatea de moaşă ca însoţitor calificat pentru gravide şi participarea acesteia la naştere.

Acest lucru se realizează în moduri diferite, în funcţie de particularităţile (obiceiuri, tradiţii, sisteme medicale) din fiecare ţară. Moaşele sunt considerate esenţiale pentru atingerea obiectivelor OMS şi CIM de reducere a mortalităţii materne şi a nou-născuţilor. Profesia de moaşă este autonomă şi este caracterizată de către istorici ca o profesie cu un rol social important, indiferent de cultură sau timp fiind foarte respectată.

Felicitări tuturor moașelor pentru munca plină de emoții și responsabilitate deopotrivă! La mulți ani!

Cazul Dariei Dughina: Legătura dintre un fost deputat rus și rebelii partizani ruși
Articolul anterior
Construcția clădirii de lux Moldovagaz, de la Voronin la Andronachi. Investigație
Articolul următor