Peste jumătate de milion de familii s-au înregistrat deja pentru a primi compensaţii de la stat la facturile de energie electrică, termică și gaze naturale.
Este important ca cetăţenii să înţeleagă că, pentru a beneficia de ajutor, trebuie să-şi declare contoarele şi să furnizeze informaţiile, a declarat Marcel Spatari, Ministrul Muncii şi Protecţiei sociale, în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun”, de la TVR Moldova.
,,Până pe 15 noiembrie, îndemnăm familiile să se înregistreze. Zilele acestea se efectuează ultimele calcule pentru a vedea care vor fi tarifele compensate. Tariful mediu compensat va fi între 14-15 lei pentru gazele naturale. Noi vom veni cu detalii foarte concrete în zilele ce urmează, pentru că pregătim şi hotărârea de guvern în acest sens. Fondurile care sunt disponibile ne permit să reducem factura pentru gazele naturale cam la jumătate, iar pentru încălzirea termică – cu 40 la sută. Pentru anul viitor căutăm resurse la nivel internațional. Vreau să înţelegeţi că aceste compensaţii sunt finanţate, în mare parte, din donaţiile ţărilor din vest”, a afirmat oficialul.
Din spusele ministrului, pentru cei cu vulnerabilitate ridicată tariful va fi mai mic, iar pentru persoanele cu vulnerabilitate medie şi scăzută tariful va fi mai mare de 15 lei.
,,Este posibil ca atribuirea categoriei medii pentru cei neînregistraţi să fie valabilă doar pentru luna noiembrie. Este posibil ca în luna decembrie să se anunţe că cei care nu s-au înregistrat să se înregistreze”.