Ministrul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu omologul lituanian. Ce va include colaborarea dintre țările noastre

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu Mantas Adomėnas, viceministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania.

Popescu, întrevedere cu omologul lituanian: Ce a promis Lituania

Cei doi omologi au discutat despre implementarea proiectului de asistență pentru buna guvernare în cadrul MAEIE, în baza Memorandumului de înțelegere între ministerele de Externe privind consolidarea capacităților instituționale și de bună guvernare.

În acest context, partea lituaniană a dat asigurări că va continua să ofere asistență și expertiză în domeniul integrării europene, diplomației economice și securității cibernetice.

Oficialul moldovean a apreciat ajutorul Lituaniei oferit țării noastre, atât în contextul regional de securitate, cât și în parcursul de integrare europeană.

„De asemenea, am efectuat cu domnul viceministru un schimb de opinii privind situația economică actuală și impactul războiului nedrept al Rusiei împotriva Ucrainei asupra întregului continent european, precum și subiectele care țin de securitatea energetică, criza umanitară și implementarea reformelor în Republica Moldova”, a punctat vicepremierul Nicu Popescu.

Maia Sandu s-a întâlnit cu moldovenii din Italia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în aceste zile, întrevederi cu cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți în Italia. Timp de trei zile, urmează să ajungă în 7 orașe, informează unica.md.

”Mi-a făcut o deosebită plăcere să-mi încep ziua cu o discuție cu câteva tinere care au deschis afaceri de succes în Torino. Daniela, Ioana și Veronica gestionează un restaurant, o florărie și, respectiv, o gelaterie.

Am continuat cu o discuție caldă cu comunitatea de moldoveni din Torino și din împrejurimi. E uimitor cât de conectați sunt cetățenii noștri cu mersul lucrurilor de acasă, chiar și la peste 2 mii km distanță de țară. Oamenii văd și apreciază că transformăm Republica Moldova – construim drumuri, apeducte și sisteme de canalizare, reparăm grădinițe și școli, modernizăm spitale, creăm condiții mai bune pentru ca oamenii să dezvolte afaceri.

Acasă, statul susține antreprenorii inclusiv prin fonduri nerambursabile, prin acces la creditare avantajoasă, prin deschiderea noilor piețe pentru export, iar în următorii ani, ne propunem să susținem mai mult cetățenii care revin cu traiul acasă. Vom crea 3 birouri regionale prin care să ajutăm tinerii și familiile revenite acasă să se reintegreze mai ușor.”, scrie Maia Sandu într-o postare.

Soția și fiica regretatului scriitor Ion Druță au fost reînhumate alături de el

Astăzi, 28 septembrie, la un an de la moartea scriitorului Ion Druță, apropiații săi și cei care îi admiră opera, s-au recules la mormântul acestuia de la poalele Lumânării Recunoștinței din Soroca. Totodată, conform ultimei dorințe a Maestrului, soția Era Rosina-Druță și fiica Tatiana au fost reînhumate alături, scrie observatorul.md.

Amintim că în testamentul său, Ion Druță și-a dorit ca locul de veci să fie în Câmpia Sorocii, de unde a pornit în lume, și anume lângă Lumânarea Recunoștinței, ideea ridicării căreia îi aparține. Sute de oameni au venit atunci pentru a-și lua rămas bun de la scriitorul Ion Druță. Cu flori în mâini și lacrimi în ochi, aceștia au dorit să-l petreacă pe ultimul drum pe cel care a avut un rol aparte și un rost al său în literatura română din Basarabia postbelică.

Faptele și cărțile sale au fost evocate de cei care l-au cunoscut, după care rând pe rând, fiecare a trecut pe lângă sicriul celui născut în Câmpia Sorocii și revenit pe un vârf de deal ca să o vegheze în tihnă. Apoi cortegiul funerar a coborât treptele până la locul ales, o poieniță așezată ceva mai la vale de crucea de lemn, în care Ion Druță și-a găsit liniștea pământească.

Incendiu la Florești: Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital

Un bărbat de 61 de ani a ajuns la spital ca urmare a unui incendiu produs într-o casă. Cazul a avut loc în dimineața zilei de vineri, 27 septembrie, în orașul Florești, scrie deschide.md.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, autoritățile au fost alertate în jurul orei 08:00, precum că pe o stradă din oraș arde o casă. Imediat, la fața locului, s-a deplasat un echipaj de pompieri.

Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins o odaie, iar proprietarul casei a primit arsuri de gradul II și III.

La scurt timp, incendiul a fost lichidat, iar bărbatul a fost preluat de medici și transportat la spital.

Cauza izbucnirii incendiului și prejudiciul material urmează a fi stabilite.

Străinii vor putea călători mai ușor în Republica Moldova. Procesul va fi simplificat
Articolul anterior
Orașele Herson și Harkov, deminate cu ajutorul roboților
Articolul următor