Minodora, furioasă că piesa ei și a lui Costi riscă descalificarea la Eurovision România: „Se face discriminare”

Minodora participă la Eurovision 2022. Semifinala Eurovision România 2022 s-a încheiat sâmbătă, 12 februarie. Printre artiștii care i-au încântat pe telespectatori cu piesele lor s-au numărat Minodora, Claudia Cream și Diana Bucșa. Cele trei artiste interpretează melodia „România mea’ compusă de Costi Ioniță. După ce a auzit că melodia ar putea fi descalificată, Minodora a răbufnit.

Miercuri, 16 februarie, la TVR s-a întrunit o comisie de specialitate, care a analizat o sesizare referitoare la piesa cântată de cele trei artiste. S-a semnalat că melodia a fost lansată de Costi Ioniță în 2004, dar într-o altă orchestrație. Minodora s-a declarat dezamăgită de aceast lucru.

Claudia Pavel, Minodora și Diana Bucșa au participat la Eurovision România 2022, cu piesa „România mea’. Cele trei cântărețe au reușit să se califice în finala show-ului. Minodora a impresionat pe toată lumea atât cu vocea ei, cât și cu silueta ei de invidiat.

Minodora: „Nu e plagiat, dar e diferența asta de acum 18 ani!”

Pe adresa TVR au fost făcute sesizări că piesa „România mea” încalcă reuglamentul Eurovision, care spune că melodiile înscrise în preselecția pentru Eurovision nu au voie să fie lansate înainte de septembrie 2021. Melodia, varianta din 2004, se regăsește pe albumul  „Ziua mea” și a fost lansată la acea vreme, de Costi Ioniță. S-a semnalizat faptul că melodia ar fi o reorchestrație a unei piese mai vechi a artistului din urmă cu 18 ani. Minodora, una dintre artistele care interpreteză piesa, a izbucnit la adresa juriului Eurovision 2022. Artista susține că TVR știa de situație, încă de la înscriere.

Așteptăm și noi răspunsul comisiei care este în măsură să lămurească situația asta! S-a știut din momentul în care a fost acceptată piesa. Nu e plagiat, dar e diferența asta de acum 18 ani! Asta e, dacă vom merge mai departe, mergem, dacă nu, mergem mai departe și eu, și Costi cu cariera! Nu suferim noi de Eurovision, nu leșinăm dacă nu ajungem acolo.Piesa este bună, are un vibe pozitiv, tineretul poate să învețe să fie mai patriot. Să-mi arătați mie un compozitor de-al nostru în afară de Costi Ioniță care mai face așa piesă? El a făcut o piesă despre România noastră șiun text de nu se poate!’, a spus Minodora.

Mindora, despre descalificarea piesei „Romania mea” de la Eurovision 2022

Cântăreața susține că li s-ar face o mare nedreptate dacă piesa „Romania mea” va fi descalificată de la Eurovision 2022. Minodora este de părere că, în prezent, sunt oameni împotriva manelelor, dar a vorbit și despre melodia trupei E-An-Na.

„Nu mai e nimeni patriot în România! Este deranjant că România e în doliu după maneaua-rock și tot România blamează maneaua lui Costi și Minodora! Piesa noastră nu e manea că nu-ți vine să dai din c.. la propriu. Are un ritm, nu e de buriceală!

Cum a fost cu «E an na», mai puțin dinozaurul aduspe scenă care a fost un kitsch după părerea mea! Nu au mers mai departe pentru că așa a considerat juriul și a considerat foarte bine! Le-a plăcut mai mult mesajul nostru cu România! Au spus oamenii ce nu le-a convenit! Păi Ozana e un nume, Romcescu la fel!’, a mai spus artista.

TVR va decide dacă piesa „România mea” va fi descalificată

Minodora este dezamăgită pentru că manelele nu sunt recunoscute în România, având în vedere că acest gen muzical este ascultat de multă lume. O comisie TVR dezbate, miercuri 16 februarie, dacă piesa cântată de Minodora, Claudia Pavel și Diana Bucșiu va rămâne sau nu în concursul pentru Eurovision 2022.

„Nu știu când o să se accepte că maneaua e un gen muzical cu care România va muri! Nu se recunoaște la noi. Ascultă manele realizatorii tv, de radio și politicienii, toți, dar nu recunosc! Sunt extrem de revoltată!Se face discriminare, incultură a existat în orice gen muzical! Hip-hop-ul nu a fost blamat pentru înjurături, că-și scoate și își bagă! E blamată, în schimb, la noi culoarea pielii și mă deranjează că și tata e brunet!Eu cânt manele de 21 de ani și o fac cu mare plăcere, n-au decât să mă facă manelistă!’ , a mai spus Minodora, pentru sursa citată mai sus.

„Grija vindecă ceea ce frica distruge!” Alătură-te campaniei de informare și sensibilizare împotriva violenței obstetrice și ginecologice (VOG)

Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în parteneriat cu AGORA a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.


 

„Grija vindecă ceea ce frica distruge! Alătură-te campaniei sociale privind violența obstetrică și ginecologică”, este îndemnul CPD. 

Simbolul acestei campanii este trandafirul roz născut din dorința de a pune capăt abuzurilor #metoo din sălile de travaliu și de naștere. Trandafirul roz reprezintă vulnerabilitatea și povestea fiecărei femei care a avut de îndurat o experiență dureroasă fie în timpul nașterii sau la consultațiile din cabinetul ginecologic.

Simbolul trandafirului roz a pornit din campania „Revoluția Rozelor: 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, fondată în 2011 de Jesusa Ricoy, activistă în domeniul nașterii și a drepturilor femeilor. De atunci, mișcarea a căpătat o amploare tot mai mare, iar, în prezent, peste 30 de țări organizează acțiuni anuale în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie. 

Această mișcare pacifistă se opune violenței și lipsirii de respect din partea personalului medical în perioada sarcinii, nașterii și postpartum dar și în cabinetul ginecologic de zi cu zi. În fiecare an, femeile care au trecut prin astfel de experiențe duc un trandafir roz la instituția unde au suferit abuzul, ca un act de protest și de vindecare. Este un moment de reflecție, de recunoaștere a suferinței întru obţinerea unei îngrijiri obstetrice decente şi sigure.

Ce este violența obstetrică și ginecologică (VOG)?

Violența obstetrică și ginecologică nu se referă doar la acte fizice sau la utilizarea forței. Ea include și abuzuri mai subtile, cum ar fi lipsa consimțământului informat al femeii în timpul procedurilor medicale, tratamente umilitoare, tonuri dure sau ignorarea deciziilor pacientei. 

Aceasta poate apărea în timpul vizitelor ginecologice, unde femeile nu sunt întotdeauna informate despre opțiunile disponibile, cât și în timpul sarcinii sau al nașterii, când intervențiile medicale sunt efectuate fără explicații clare sau fără a ține cont de dorințele femeilor. Având la bază practica internațională, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a dezvoltat o definiție extinsă a acestui termen, aplicată în studiul „Fără voce. Fără lege.Fără dreptate.”, potrivit căreia „violența obstetrică și ginecologică se referă la abuzul verbal, fizic și/sau sexual manifestat de către personalul medical și auxiliar prin constrângere, umilire și/sau agresiune în timpul controlului medical ginecologic, în timpul travaliului și/ sau la naștere, precum și în timpul procedurilor ginecologice”. 

De ce este important să vorbim despre acest subiect?

În Republica Moldova, violența obstetrică este încă un subiect insuficient discutat. Studiile CPD arată că:

  • Doar 60% dintre femei sunt informate despre acest termen.
  • 66% dintre ele consideră că aceste practici sunt frecvente.

Este clar că tăcerea nu este o soluție. Prin această campanie, femeilor li se oferă voce, se atrage atenția asupra drepturilor lor, ca, într-un final, să se schimbe sistemul medical.

Campania „Grija vindecă ceea ce frica distruge!” aduce în prim-plan un spot video emoționant, care dă glas poveștilor femeilor ce au trecut prin experiențe dureroase, dar și speranței pentru un viitor mai bun. Spotul video al campaniei surprinde atât umbrele unui sistem ce poate răni, cât și lumina pe care o aduc acei medici care aleg să practice cu suflet, nu doar cu știință. 

Ce ne dorim să obținem prin această campanie? 

Această campanie este despre NOI TOȚI: femeile care devin mame, comunitatea medicală și cei care pot contribui la construirea unui sistem bazat pe valori umane autentice. Vrem ca fiecare femeie să se simtă în siguranță, să fie respectată și auzită în timpul oricărui act medical. Vorbim despre conștientizare, despre curajul de a spune „nu e normal” atunci când granițele respectului sunt încălcate. 

Ne dorim să le oferim femeilor cunoașterea drepturilor lor, să le ajutăm să fie pregătite și să știe că merităm mai mult – o îngrijire bazată pe empatie și profesionalism.

Mai mult decât atât, tindem spre un dialog sincer și respectuos între paciente și personalul medical, unde comunicarea devine un pilon al încrederii, iar tratamentul uman rămâne esențial.

Aceasta este misiunea noastră: să punem capăt tăcerii, să construim încrederea și să transformăm experiențele medicale în momente demne de respect și umanitate. Deși acest tip de violență constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, punând în pericol integritatea fizică și dreptul la viață și sănătate al femeilor, Republica Moldova nu a abordat suficient această problemă. Astfel, în cadrul celor 16 zile de campanie, vor fi prezentate datele obținute, pentru prima dată în țară, cu privire la amploarea acestui fenomen.

Alătură-te campaniei pe rețelele de socializare: CPD și Agora.

Despre CPD

Creat în 1998, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) este o organizație non-guvernamentală care promovează egalitatea de gen și drepturile femeilor. Prin inițiativele sale, CPD își propune să creeze o societate bazată pe respect, echitate și șanse egale pentru toți. De-a lungul anilor, CPD a devenit un pilon important al schimbării, susținând femeile din întreaga țară și încurajându-le să-și revendice drepturile.

Poliţiştii români de frontieră au reținut un moldovean, căutat de autorităţile din Italia

Poliţiştii români de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat, scrie punctul.md.

În ziua de 02 decembrie a.c, în jurul orei 03.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii români de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Italia, din data de 25.11.2024, acesta fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat.Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Percheziții la o companie de construcții. Acțiunile vizează darea în exploatare a unui imobil

Ofițerii și procurorii anticorupție efectuează astăzi acțiuni de urmărire penală într-o cauză pornită pe faptul confecționării, deținerii și folosirii documentelor oficiale false pentru darea în exploatare a unui imobil din municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES.

Informația a fost confirmată pentru agenție de purtătorul de cuvânt al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi.Alte detalii vor fi oferite ulterior. 

La început a cumpărat o casă, dar acum are șase. Le-a renovat, iar acum turiștii plătesc un preț pe măsură pentru o noapte la pensiunea Andreei Esca
Articolul anterior
32 de migranți au fost găsiți la frontiera română într-un TIR, printre profile de aluminiu
Articolul următor