Tânărul originar din raionul Cantemir a fost reținut fiind suspectat în săvârșirea infracţiunii de trafic de copii și pornografie infantilă. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, urmărirea penală cu expedierea în instanța de judecată a cauzei penale a fost finalizată.
În cadrul cauzei penale s-a stabilit că începând cu luna martie 2017, prin intermediul aplicațiilor de mesagerie chat și video, bărbatul a racolat 5 minore de pe diferite profiluri pe rețele de socializare, pe care le-a convins să realizeze materiale pornografice cu conținut sexual explicit.Ulterior, profitând de vulnerabilitatea victimelor, condiționată de vârsta fragedă a acestora, cuprinsă între 11 și 16 ani, a folosit aceste fișiere foto și video ca mijloc de șantaj, în momentul în care minorele nu voiau să mai continue relația cu acesta, determinându-le să facă în continuare fotografii în ipostaze indecente și să participe la sesiuni video obscene. În caz de refuz, inculpatul crea profiluri false ce conțineau pozele intime ale minorelor cu indicarea numerelor de telefon mobil. În urma percheziţiilor la domiciliul făptuitorului au fost ridicate dispozitive electronice ce conțineau fișiere grafice foto cu conținut obscen, în care erau reprezentate minorele.
La demersul procurorilor, în privința învinuitului a fost dispus arestul preventiv. Urmărirea penală a fost pornită de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu Centrul pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Național de Investigații al IGP. Dacă va fi găsit vinovat, făptașul riscă până la 20 de ani deînchisoare sau detenție pe viață.