Starea copilului a fost stabilizată și acesta a fost transportat la Institutul Mamei și Copilului.
Artiom, băiețelul de 7 ani, din orașul Cupcini, Edineț, care a căzut ieride la etajul patru al unui bloc de locuit, s-a aflat până acum în stare gravă la Spitalul Clinic din Bălți.
Medicii sunt rezervați în declarații, dar spun că starea copilului a fost stabilizată.
Până acum acesta era în stare gravă, dar stabilă.
Amintim că băiatul de 7 ani, jucându-se, a urcat pe pervaz și sprijinindu-se de plasă a căzut în gol de la etajul patru.
Cazul acestui copil a sensibilizat opinia publică, după ce tatăl copilului a anunțat că la spitalul din Edineț nu este utilajul necesar pentru a-i acorda ajutor, iar aviasanul refuză să îl transporte la Chișinău.