Mister. Doi tineri au fost găsiţi fără viaţă, după ce ar fi făcut un pact de sinucidere, într-o rezervaţie din Anglia

Un cuplu de adolescenți, găsit mort într-o rezervație naturală din Dorset, în ceea ce se crede că ar fi un pact de sinucidere. Cadavrele lui Jack Williams, 18 ani, și Katherine Powell, 17 ani, au fost descoperite de un trecător, la Rezervația Naturală Bothenhampton, în dimineața zilei de 25 ianuarie, scrie Observator.

O autopsie inițială a arătat că motivul provizoriu al morții pentru ambii a fost spânzurarea. Se pare că cei doi erau cunoscuți de poliție și au fost identificați în sistem. Ancheta este mult mai amplă şi din acest motiv este implicat şi Biroul Independent pentru Conduita Poliției (IOPC). 

Potrivit site-ului IOPC, unul dintre motivele pentru care ei trebuie să intervină este următorul: ”dacă cineva a avut contact direct sau indirect cu poliția atunci când, sau cu puțin timp înainte de incident, iar apoi a fost grav rănit sau a murit” și în cazul în care ”contactul ar fi putut cauza sau a contribuit la deces sau rănire.”

Jack, originar din Coventry, West Midlands, era șomer. La momentul morții sale, locuia în West Bay, Dorset. Katherine era, de asemenea, şomeră, iar adresa ei de domiciliu era Kenilworth, Warwickshire.

Ian Bark, primarul din Bridport, a spus că comunitatea este șocată de dubla tragedie: ”Este foarte trist să aud că doi oameni care sunt amândoi atât de tineri au murit.”

Locuitorii din cartierul liniștit Wych Hill s-au trezit marți din cauza sunetului sirenelor. Paul Williams, care locuiește într-una dintre casele de pe alee, a spus: ”Întregul drum a fost blocat. Un om care îşi plimba câinii i-a găsit. Un ofițer de poliție a venit aici ieri căutând imagini de pe camerele de supraveghere, dar nu există”.

Un alt bărbat, care a dorit să nu fie numit, a adăugat: ”Am auzit că a fost un pact de sinucidere între cei doi tineri. Este îngrozitor. Cu siguranță nu este ceva la care te aștepți să se întâmple aproape de ușa ta”.

Un alt rezident a descris locația în care s-a întâmplat ca fiind ”frumoasă și liniștită”.

Examinarea post mortem a fost efectuată de doctorul Robert Blahut, la morga Holly Tree Lodge, Bournemouth. Ambele cadavre au fost predate familiilor pentru înmormântare. O anchetă este în curs de desfăşurare. Oamenii legii susţin însă că nu ar mai fi fost şi alte persoane implicate în tragedie, conform Daily Mail

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Mai mulţi consumatori se plâng că „flacăra albastră” de la Moldovagaz a devenit galben-roşietică
Articolul anterior
Explozie puternică la Rîbnița: Un tânăr care a încercat să facă popcorn pe o butelie de gaz, a fost aproape de a dărâma blocul în care locuia
Articolul următor