Mitropolia Moldovei se contrazice în declarații. Cum încearcă să „explice” pelerinajele preoților săi la Moscova

În încercarea de a mușamaliza scandalul provocat de călătoriile organizate ale preoților săi în Federația Rusă, Mitropolia Moldovei se contrazice în declarații. Dacă anterior spunea că nu cunoaște cine plătește pentru aceste ”pelerinaje” și că astfel de călătorii pot fi organizate doar cu înștiințarea Mitropoliei, într-un comunicat publicat ieri, instituția religioasă a recunoscut că în spatele zborurilor în masă la Moscova ale preoților se află Patriarhia Rusă, scrie deschide.md.

În această vară, Patriarhia Rusă a organizat pelerinaje gratuite pentru preoții din Mitropolia Moldovei, oferindu-le oportunitatea de a vizita locurile sfinte din Federația Rusă. Această inițiativă a fost luată cu scopul de a familiariza clerul moldovean cu patrimoniul spiritual și istoric al Bisericii Ortodoxe Ruse și a consolida legăturile frățești între aceste două Biserici Ortodoxe. Pelerinajele, susținute financiar de Patriarhia Rusă, nu au avut scopuri electorale sau politice. Ele au fost concepute pentru a sprijini preoții din parohii cu resurse limitate, în special din zonele rurale ale Moldovei” se notează în comunicatul Mitropoliei Moldovei.

Declarațiile se bat cap în cap cu afirmațiile anterioare făcute de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, Ioan Moșneguțu, pentru Deschide.MD. 

Atunci, el declara că nu cunoaște cine finanțează ”pelerinajele” în Rusia și a sugerat că, dacă se va stabili că Patriarhia Moscovei le-a organizat fără a înștiința Mitropolia Moldovei, acest lucru va însemna că Biserica Rusă a încălcat ierarhia stabilită. 

La fel, Mitropolia Moldovei declara, într-un comunicat publicat pe 21 august, că nu a organizat sau coordonat aceste pelerinaje.

În acest context, faptul că Mitropolia Moldovei afirmă că a aflat despre organizatorul acestor călătorii la aproximativ o lună după începerea lor ridică mai multe semne de întrebare despre transparența de care dă dovadă instituția religioasă la acest subiect.

La rândul său, Patriarhia Rusă, care sfințește rachetele cu care este bombardată Ucraina și încurajează soldații ruși să se ducă la moarte pe teritoriu străin, promițându-le că vor ajunge în rai, a subliniat că aceste ”pelerinaje frățești” vor continua și în perioada următoare.

Potrivit surselor Deschide.MD, peste 120 de preoți ai Mitropoliei Moldovei au plecat sau ar urma să plece în Rusia în perioada august-septembrie, în cadrul unor ”pelerinaje” organizate de condamnatul fugar Ilan Șor și Patriarhia Rusă. Acolo, fețele bisericești sunt primite regește, servite cu mâncăruri și băuturi scumpe, acceptă cadouri și primesc la întoarcere carduri ”MIR”, pe care li s-a promis că vor primi și câte 1000 de euro pe lună pentru ”întreținerea bisericilor” și salarii. Sursele Deschide.MD indicau că și episcopul Ioan Moșneguțu urma să participe la aceste ”pelerinaje”, dar că s-ar fi răzgândit după publicarea investigației.

Accident grav la Ciocîlteni! O fetiță de doi ani, transportată de urgență la spital

Polițiștii din Orhei au fost sesizați în jurul orei 19:30 cu privire la un accident rutier în apropierea satului Ciocîlteni, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La fața locului, preliminar, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 53 de ani, aflându-se la volanul unui Mercedes Sprinter, a încercat să evite acumulările de noroi și pietriș aduse pe carosabil de ploi.

Neasigurându-se corespunzător, conducătorul auto a efectuat o manevră spre stânga, moment în care s-a tamponat lateral cu o Toyota Camry.

În urma impactului, șoferul Toyotei a pierdut controlul volanului și mașina s-a inversat în șanț. O fetiță de doi ani, pe care o avea ca pasageră, a fost transportată de urgență la spital.

Poliția reiterează apelul către toți șoferii să respecte regulile de circulație și să acorde o atenție sporită când conduc, respectându-și colegii din trafic.

ATENȚIE, șoferi! Au fost găsite mai multe plăcuțe cu numere de înmatriculare

Atenție, șoferi! Au fost găsite mai multe plăcuțe cu numere de înmatriculare. Proprietarii le pot ridica de la sediul INSP, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Îndemnăm și persoanele care găsesc plăcuțe cu numere de înmatriculare, să le predea Inspectoratului Național de Securitate Publică din strada Doina 102, de unde șoferii le pot găsi și obține mult mai repede.

Trei copii și doi adulți, blocați într-o mașină pe Calea Ieșilor, salvați de polițiști

Trei copii și doi adulți, blocați într-o mașină pe Calea Ieșilor, au fost salvați, în această după-amiază, de polițiști din puhoaie, informează unica.md.

”Mulțumim polițiștilor din echipajul MAI 1207 al Batalionului de patrulare și reacționare operativă al Direcției de Poliție Chișinău, care tocmai au ajutat 3 minori și 2 maturi, blocați într-o mașină pe Calea Ieșilor.“

Oamenii legii au ajutat azzi mai multe persoane care au fost luate de puhoaie.

Aproape jumătate din școlile din R. Moldova vor utiliza catalogul electronic în anul de studii 2024-2025
Articolul anterior
Șoferiță, prinsă beată criță la volan și cu un copil minor în mașină
Articolul următor