Mitropolitul Vladimir a venit cu un mesaj de condoleanțe în memoria lui Anatol Latîșev la trecerea din această viaţă a maestrului, informează unica.md cu referire la un comunicat al Mitropoliei Moldovei.
”Îndoliată familie Latîșev
Cu inimile îndurerate, am primit vestea tristă a plecării la Domnul a dragului nostru frate întru Hristos, Anatol, o figură emblematică a culturii naționale și un om de aleasă credință. Talentul său deosebit și devotamentul față de muzică au făcut din el un simbol al Moldovei, numele său ducând departe faima Patriei noastre.
Pe lângă excepționalele sale realizări artistice, Anatol Latîșev va rămâne în amintirea noastră pentru profunzimea cu care a interpretat cântările bisericești, aducând alinare sufletelor credincioșilor. A fost un artist desăvârșit și un om al Bisericii, care a ctitorit sf. lăcaș din satul său natal, Dobrogea Nouă.
Cursurile Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, absolvite cu succes în 2017, sunt o dovadă în plus a dragostei sale pentru credință și a dorinței de a îmbina arta cu spiritualitatea.
În aceste clipe grele de despărțire, ne rugăm Bunului Dumnezeu să așeze sufletul robului Său, Anatol, în loc de odihnă și lumină, în Împărăția Sa, și să ofere mângâiere celor care suferă această pierdere.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndurerați, ÎPS Vladimir.”, se arată în comunicatul Mitropoliei.