Moldova: 30 de decese cauzate de Covid-19. Cine este noua victimă

O femeie de 63 de ani din orașul Tiraspol a decedat din cauza Covid-19. Astfel, numărul moldovenilor răpuși de noul coronavirus a urcat la 30 de morți.

separator

Potrivit presei transnistrene, femeia era internată la spitalul de boli infecțioase din Slobozia cu pneumonie bilaterală.

Până în prezent, din cele 30 decese asociate cu noul tip de coronavirus în Republica Moldova, cinci sunt înregistrate în stânga Nistrului.

De la începutul epidemiei, în Moldova, au fost înregistrate 1,438 cazuri de coronavirus, 30 de pacienți și-au pierdut viața, iar 75 s-au vindecat până în prezent.

 

Daria Sazonov a câștigat bronzul la Campionatul mondial de box

Pugilista Daria Sazonov a obținut medalia de bronz la Campionatul mondial de box, care s-a desfășurat în orașul Niš, Serbia. În penultimul act al competiției, rezervată senioarelor, sportiva din Republica Moldova a cedat în fața Yeldanei Talipova din Kazahstan, campioană a Asiei la box, transmite IPN.

Până a se califica în semifinalele categoriei de greutate de 81 kg, Daria Sazonov a trecut de Nena Zamora din Polinezia Franceză.

După acest succes, Daria Sazonov devine prima moldoveancă pe podiumul de premiere a competiției mondiale rezervate senioarelor, precizează Ministerul Educației și Cercetării.

Anul trecut, Daria Sazonov a devenit campioană europeană la box, în categoria rezervată sportivelor cu vârsta sub 23 de ani.Republica Moldova a mai fost reprezentată la mondialele de box din Serbia de Maia Odajiu și Iulia Corol.

Diana Șoșoacă are interdicție de intrare pe teritoriul Ucrainei. Pe ce perioadă se întinde sancțiunea

Serviciul de Securitate al Ucrainei i-a interzis intrarea în țară liderei Partidului SOS România, Diana Șoșoacă. Informația a fost transmisă pe canalul de Telegram al serviciului ucrainean, scrie agenția rusă de presă TASS.

„SBU a interzis intrarea timp de trei ani șefei partidului „SOS România” Diana Iovanovici Șoșoacă”, se arată în comunicat.

„Serviciul de Securitate a interzis intrarea în Ucraina timp de trei ani pentru șefa partidului prorus SOS România Diana Iovanovici-Șoșoacă, care susține războiul Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată în comunicat.

„Potrivit Serviciului ucrainean de Securitate, politiciana îi scrie lui Putin scrisori în care laudă invazia la scară largă a Federației Ruse și cere confiscarea statului nostru”, se arată în comunicatul citat de Interfax Ucraina.

În postare se arată că politiciana „susține Rusia și pune sub semnul întrebării suveranitatea națională a Ucrainei”.

„Este de remarcat faptul că Iovanovici-Șoșoacă pune la îndoială, de asemenea, suveranitatea națională și frontierele recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei, în special în regiunile sale de vest și sud-vest. În plus, în timpul aparițiilor sale publice în România și în alte țări ale UE, aceasta răspândește în mod regulat narațiunile Kremlinului”, mai scrie Interfax Ucraina.

Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, a afirmat, referitor la interdicţia de a intra pe teritoriul Ucrainei, că acest lucru îi era interzis şi înainte, dar că nu dă ”doi bani pe interdicţia lor”. ”Am fost informată că există o ameninţare foarte serioasă şi iminentă la adresa vieţii mele prin faptul că Serviciul Secret al Ucrainei SBU a ieşit în faţă cu acest anunţ”, a susţinut ea, potrivit News.ro.

”Eram interzisă şi înainte. Având în vedere că statul Ucraina nu există, că este un stat artificial şi a cărui putere ilegală şi neconstituţională îmi discriminează românii din Bucovina de Nord, Bugeac, Hotin şi Maramureşul istoric, ignor şi nu dau doi bani pe interdicţia lor. Eu voi intra oriunde, oricând, oricum pe pământul nostru românesc din Bucovina de Nord. Bucovina de Nord este România! Iar ăştia ce se dau a fi stat ucrainean au demonstrat azi că sunt neofascişti şi criminali. Jos Zelenski! Trăiască Bucovina liberă şi unită cu patria mamă România”, a scris Şoşoacă pe pagina sa de Facebook.

Incident grav la Institutului Mamei şi Copilului: O adolescentă ar fi căzut în gol de la etajul 5

O adolescentă de 16 ani ar fi căzut în gol de la etajul cinci al Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău, scrie tvrmoldova.md

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Maxim Cazacu, fata s-a ales cu mai multe răni şi este sub tratament la Terapie Intensivă.

TVR MOLDOVA a încercat să afle mai multe, dar reprezentanţii unităţii sanitare ne-au spus că se fac cercetări şi urmează să se stabilească ce s-a întâmplat. Ei au declarat doar, cităm: „se presupune că ar fi căzut de la înălţime”.

Reprezentanţii Poliţiei Chişinău nu au făcut, deocamdată, niciun comentariu pe marginea acestui incident.

Cum au fost selectate cele 29 de cadre medicale care vor primi indemnizația de 16 mii de lei. Explicația șefului ANSP
Articolul anterior
O femeie infectată cu coronavirus a fugit dintr-un spital din Capitală
Articolul următor
Close menu