Moldova ar putea primi mai mulți bani din partea UE. Au crescut alocările pentru țara noastră

Republica Moldova ar putea primi mai mulți bani din partea Uniunii Europene (UE). Europarlamentarul român Siegfried Mureșan anunță că au crescut alocările pentru țara noastră în bugetul UE pentru anul 2023.

„Pornind de la propunerea Grupului PPE din Parlamentul European, acordul între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind Bugetul UE din anul 2023 cuprinde o creștere de 210 milioane de euro a alocărilor pentru sprijinirea țărilor din vecinătatea estică, inclusiv Republica Moldova și Ucraina, în plus față de orice alte pachete existente sau anunțate.

Acești bani vor putea fi utilizați pentru investiții în modernizare, în școli, spitale, dar și pentru gestionarea crizei generate de invazia Rusiei în Ucraina și implementarea reformelor necesare integrării europene”, anunță europarlamentarul român Siegfried Mureșan.

Pe 14 noiembrie, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au obținut un acord privind Bugetul UE pentru anul 2023, în valoare de 186,6 miliarde de euro.

Mai urmează doar votul formal din plenul Parlamentului European și din Consiliu care să confirme rezultatul negocierilor, iar bugetul poate să intre în vigoare la 1 ianuarie 2023.

Țara noastră a parcurs cinci etape din cele 10 pentru a adera la UE. Vedeți mai jos care sunt acestea.

1. Moldova a transmis cererea de aderare la Consiliul UE (3 martie 2022).

2. Țara noastră a primit Chestionarul cu privire la cererea de aderare (11 aprilie 2022).

3. Răspunsurile la Chestionar au fost transmise Comisiei Europene în decurs de o lună (12 mai 2022).

4. Comisia Europeană a emis un aviz favorabil privind oferirea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană (UE) pentru Republica Moldova (17 iunie 2022).

5. Toate cele 27 de state membre au decis unanim de a oferi statutului de țară candidată (23 iunie).

Au mai rămas încă cinci:
— negocierile de aderare sunt deschise după acordul tuturor celor 27 de membri;
— în timpul negocierilor, țara va implementa legislația și standardele UE în toate cele 35 de capitole de negociere;
— după ce negocierile cu toate cele 27 de guverne ale UE sunt încheiate, comisia emite o Opinie privind gradul de pregătire să devenim membri;
— în baza opiniei, statele membre decid unanim să încheie negocierile. Parlamentul European oferă acordul său;
— toate statele membre și țara candidat semnează și ratifică Tratatul de Aderare.

Țara noastră a semnat ccererea de aderare a UE la 3 martie 2022.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

O groapă de gunoi va deveni pădure! Peste 2.000 de puieți au fost plantați pe teritoriul fostei gunoiști din comuna Cruzești
Articolul anterior
Șoferii, atenționați să-și echipeze mașinile pentru iarnă! ”Condițiile meteorologice se pot schimba brusc”
Articolul următor