Moldova ar putea să încheie noi acorduri de colaborare cu Italia. Despre ce este vorba

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut ieri o întrevedere cu ambasadorul Republicii Italiene în țara noastră, Lorenzo Tomassoni.

Cei doi oficiali au discutat despre posibilitatea încheierii mai multor acorduri de colaborare, dar și despre fortificarea relațiilor bilaterale interparlamentare, scrie sinteza.org.

În cadrul întrevederii, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exprimat interesul de a dinamiza relațiile bilaterale parlamentare, inclusiv la nivelul comisiilor.

De asemenea, președintele Parlamentului a vorbit despre prioritățile Legislativului, printre care reformarea justiției și combaterea corupției: „Vom avea o abordare pragmatică, fără nicio ezitare în implementarea acestor reforme, deoarece doar așa vom reuși să construim un stat de drept, iar interesele cetățenilor și a investitorilor să fie prioritare.”

Părțile au discutat semnarea în timpul apropiat a unui Acord de cooperare la nivel parlamentar.

La final, Igor Grosu l-a informat pe diplomatul italian despre crearea grupului parlamentar de prietenie al Republicii Moldova cu Republica Italiană, a cărui președinte a fost ales deputatul PAS, Galina Sajin.

Rusia pregătește un plan în trei pași pentru a destabiliza Ucraina

Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk, într-un mod asemănător cu Avdiivka, este probabil o chestiune de timp, spune adjunctul serviciilor militare de informații, generalul Vadim Skibitski, într-un interviu pentru The Economist, potrivit The Kyiv Post citat de digi24.ro.

Acesta vorbește și despre un plan al rușilor în trei pași pentru a destabiliza Ucraina. „Nu astăzi sau mâine, desigur, dar totul depinde de rezervele și proviziile noastre”, a adăugat generalul, în legătură cu asediul localității Ceasiv Iar, pe care rușii încearcă să o cucerească. Forțele ruse și-au mutat atenția către Ceasiv Iar, un oraș-cheie care poate deschide calea către noi progrese în regiune, după ce au capturat Avdiivka în februarie.

Ucraina se confruntă, de asemenea, cu o situație dificilă în apropierea satului Ocheretyne, un sat aflat la aproximativ 15 kilometri nord-vest de Avdiivka, unde trupele Moscovei au reușit să creeze o breșă. Skibitski crede că principalul obiectiv al Rusiei este să captureze restul regiunilor Donețk și Lugansk. Privind mai departe, Kremlinul se pregătește probabil pentru o ofensivă în jurul nord-estului regiunilor Sumî și Harkov. Asta s-ar putea întâmpla la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie, a sugerat Skibitski.  Grupul de forțe ruse din jurul graniței Oblastului Harkov are în prezent 35.000 de oameni, dar urmează să se extindă la 50.000-70.000 de soldați, potrivit generalului. Deși acest lucru nu este suficient pentru a captura un oraș important, ar putea fi suficient pentru sarcini mai mici. „O operațiune rapidă pentru a intra și a ieși: poate. Dar o operațiune de a lua Harkov, sau chiar orașul Sumî, este altceva”, spune Skibitski.

Mai va fi o lună cheie, deoarece Rusia pregătește un plan în trei pași pentru a destabiliza Ucraina, a spus generalul. Prima parte se referă la presiunea militară. Chiar dacă SUA au aprobat în cele din urmă un proiect de lege de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, probabil că va dura câteva săptămâni înainte ca aceasta să aibă un impact asupra câmpului de luptă, oferind Rusiei timp să continue ofensiva. A doua fază este o campanie de dezinformare care vizează subminarea conducerii ucrainene și impulsul de mobilizare. Mulți observatori au criticat eforturile întârziate ale Kievului, care au dus la un deficit de trupe, dar țara a adoptat în cele din urmă un proiect de lege pentru mobilizare în aprilie.

Skibitski a recunoscut că situația personalului militar s-a îmbunătățit oarecum din decembrie 2023, dar a spus că această criză de soldați este departe de a se termina. Al treilea pas, Rusia va încerca să izoleze Ucraina la nivel internațional. Încrederea în SUA a fost zdruncinată de întârzierea de aproape șapte luni în adoptarea proiectului de lege, iar o posibilă victorie a lui Donald Trump la viitoarele alegeri prezidențiale din noiembrie face perspectivele de viitor și mai incerte. Potrivit lui Skibitski, principalul factor necunoscut este Europa și dacă va fi capabilă să-și intensifice producția de apărare pentru a ajuta Ucraina și a împiedica alte agresiuni rusești. Privind posibilul sfârșit al războiului, ofițerul de informații consideră că doar victoriile pe câmpul de luptă nu ar fi suficiente. Chiar dacă Ucraina reușește să împingă forțele ruse la granițele sale, războaie ca acesta trebuie să se încheie în cele din urmă prin tratate, a spus el. Ambele părți concurează acum pentru „cea mai favorabilă poziție”, dar orice discuții reale pot începe cel mai devreme abia în a doua jumătate a anului 2025, a estimat generalul. Skibitski crede că până atunci și Rusia se va confrunta cu provocări semnificative, deoarece producția de arme va atinge un platou până la începutul anului 2026 din cauza lipsei de materiale și personal.

Scopul Rusiei în 2024 este să ocupe complet regiunile Donețk, Lugansk și, dacă este posibil, Zaporojie, a declarat și comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei Oleksandr Pavliuk pentru revista Times. Probabil că Rusia încearcă să ocupe cât mai mult teritoriu posibil înainte ca impactul ajutorului american să se simtă pe câmpul de luptă. Ceasiv Iar rămâne una dintre țintele cheie ale Rusiei, deoarece ar putea facilita progrese suplimentare către orașele din apropiere Kostiantynivka, Kramatorsk și Sloviansk.

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli, a anunțat Agenția Proprietății Publice (APP) din Republica Moldova, scrie evz.ro.

Decizia a fost luată după ce au eșuat primele două încercări de atribuire prin licitație a spațiilor comerciale de la Aeroportului Internațional Chișinău, cunoscute anterior ca „Magazinele Șor”, după proprietarul acestora, condamnatul fugar Ilan Șor.

Acum, Agenția Proprietății Publice spune că va ajusta condițiilor de participare la licitația pentru locațiunea spațiilor din aeroport pentru a atrage mai multe companii internaționale de renume.

„Având în vedere că în ultima etapă a licitației anterioare a depus actele doar o singură companie, Agenția Proprietății Publice (APP) propune ca o nouă licitație să se organizeze cu schimbarea condițiilor”, se arată în comunicatul APP.

Care vor fi noile condiții de participare

„Drept urmare, APP va recomanda AIC să examineze oportunitatea ajustării caietului de sarcini prin:

– Includerea explicațiilor suplimentare și mai detaliate ale criteriilor, fără a lăsa loc de interpretări;

– Reducerea numărului de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea, drept recomandare de la 10 la 7;

– Divizarea licitației în 2 loturi distincte, pe domenii, un lot pentru Travel Retail (magazine) și un alt lot pentru Food and Beverages (restaurante).

Se va propune extinderea termenului de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani pentru compania câștigătoare. Menționăm că termenul de 3 ani prevăzut inițial în caietul de sarcini este bazat pe normele legale existente”, se mai afirmă în document.

Se va schimba și legea privitoare la aeroport

Pentru a exclude limitarea actuală de maximum 3 ani de contract în locațiunea spațiilor din cadrul aeroportului, APP va veni către Parlament cu propuneri de ajustare a legii, pentru a include Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile (interzise) de privatizare. Această modificare, de asemenea, va garanta că AIC va rămâne în proprietatea statului pe viitor.

Termenul de inițiere a licitației va curge din momentul modificării legislației cu privire la bunurile nepasibile de privatizare”, se arată în comunicatul emis de APP.

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, licitația pentru spațiile comerciale din incinta Aeroportului Internațional Chișinău a fost sistată, după ce s-a constatat că singurul ofertant existent nu a depus toate actele necesare.

Gest uimitor de mărinimie! Peste o tonă de produse pentru masa de sărbătoare, adunate la biserica din Ratuș. Acestea vor ajunge la persoane nevoiașe

Gest uimitor de mărinimie! O cantitate record de produse pentru masa de sărbătoare a fost adunată în localitatea Ratuș din raionul Criuleni, unde tinerii voluntari s-au mobilizat, sub oblăduirea preotului Ion Marian. Aceștia au strâns circa 1.300 de kg. de produse alimentare, dar și de igienă care vor ajunge la persoanele nevoiașe din Ratuș, Drăsliceni și Logănești.

Îngerașii noștri în acțiune! Captură record! Am strâns sute de zâmbete de la oameni, sute de pachete pline cu bunătate și peste 1300 de kg de bunătăți! Mulțumiri din suflet tuturor oamenilor cu inimă plină de iubire din comuna noastră și din satul Magdacești, care au pășit în ziua Campaniei de Paști, pragul Magazinului Linella din Magdacești!

În această Campanie de sensibilizare oamenilor, au fost mobilizați 20 de voluntari în patru ture câte cinci voluntari! Magazinul Magdăcești ne-a fost gazda noastră! Pentru această organizare a noastră, Directorul unui prestigios Liceu din capitală, s-a alăturat cu încă 50 de pachete cu produse alimentare și de igiena pentru bătrânii noștri!

Produsele au fost sortate și vor fi împărțite de voluntarii noștri în trei sate din comuna noastră! Ratuș, Drasliceni, Loganesti!

Meritul forte pentru această activitate rodnică, revine Misiunii Sociale Diconia căreia îi mulțumim, și Centrului Tinerilor Voluntari ai noștri sunt cei mai harnici! Dumnezeu să ne dăruiască Sărbători luminoase tuturor! Hristos să Învieze în fiecare suflet!”, a scris părintele Ioan Marian într-o postare.

Nu este pentru oară când preotul din Ratuș face gesturi emoționante pentru enoriașii din parohia sa, iar ajutorul penrsoanele nevoiașe sau bătrâni a devenit o tradiție în pragul sărbătorilor.

Localnicii îl susțin și îl sprijină în toate acțiunile pe care le inițiază.

Loredana Groza are COVID şi a fost internată în spital
Articolul anterior
O tânără din România candidează pentru Parlamentul german. Vezi ce a determinat-o să intre în politică
Articolul următor