Moldova, în așteptarea chestionarului Comisiei Europene privind aderarea la UE

Ambasadoarea moldoveană la Bruxelles, Daniela Morari, este încurajată de primii pași politici ai Uniunii Europene în privința cererilor de aderare depuse la începutul lunii martie de Republica Moldova, Ucraina și Georgia, dar spune că procesul birocratic nu poate fi urgentat.

SONDAJ Mai mult de jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova își doresc  aderarea țării noastre la Uniunea Europeană - Realitatea.md

„Dacă am compara cu oricare țară care a trecut prin acest proces, de la cererea de aderare până la prezentarea acestei cereri în Consiliu și apoi până la luarea unei decizii în Consiliu durează luni, dacă nu ani. În cazul R. Moldova (Ucrainei și Georgiei) a durat o săptămână (…), este o viteză fără precedent”, a declarat Morari într-un interviu pentru Europa Liberă.

R. Moldova a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie, urmând exemplul Ucrainei care a luat decizia la câteva zile după ce a fost invadată de trupele ruse, pe 24 februarie.

Pe 11 martie, liderii Uniunii Europene (Consiliul) au decis la summitul informal de la Versailles să ceară Comisiei Europene să-și prezinte opinia cu privire la cererile de aderare ale Ucrainei, R. Moldova și Georgiei. Cele trei țări trebuie să primească din partea UE „un semnal politic de apartenență la familia europeană”, au spus liderii, dar nu li se poate oferi o procedură de aderare rapidă.

Un șir lung de proceduri birocratice începe cu elaborarea de către Comisia Europeană a unui chestionar voluminos, conținând întrebări concrete despre cum planifică să aplice diferite politici o țară care a depus cerere de aderare.

Ambasadoarea Daniela Morari spune în interviul cu Europa Liberă că pregătirea chestionarului la Comisie a început. „Nu știm cât va dura, dar la sigur este vorba de câteva luni”, iar faptul că „chestionarul poate cuprinde câteva mii de întrebări” va însemna „foarte multă muncă”, a spus Morari.

Când chestionarul este gata, este trimis țării care a depus cerere de aderare. Abia când sunt primite toate răspunsurile mulțumitoare, Comisia Europeană trimite statelor membre ale UE un așa-numit aviz sau recomandare pe marginea candidaturii fiecărei aplicante.

Apoi, Consiliul European, adică țările membre, decid prin votul unanim al tuturor celor 27 de țări cui să acorde și cui nu statutul de candidat. În fine, este elaborat un cadru al negocierilor de aderare și încep la un moment dat negocierile.

Este o procedură tehnică și birocratică îndelungată, care nu poate fi evitată. „Va depinde foarte mult de capacitățile fiecărei țări de a se organiza, de a răspunde și de calitatea răspunsurilor”, mai spune ambasadoarea moldoveană la Bruxelles, Daniela Morari, în interviul cu Europa Liberă.

Aglomerație în fața Aeroportului. Oamenii, nemulțumiți de noile reguli

Aglomerație mare în fața Aeroportului după noile reguli impuse de astăzi. Noua măsură de securitate interzice intrarea în incinta Aeroportului tuturor persoanelor care nu au bilet de călătorie.

Îmbulzeală și aglomerație în fața Aeroportului Chișinău. Oamenii fac cozi în așteptarea celor dragi, transmite unimedia.info.

Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, începând cu 1 mai, acces în aerogară vor avea doar cetățenii care au bilete de îmbarcare în avion, transmite deschide.md.

„Alți cetățeni vor fi nevoiți să aștepte în afara gării, ori această măsură este impusă în vederea securizării aeronautice și pentru a evita anumite situații neplăcute care pot avea loc în cadrul AIC”, a precizat Galușca în cadrul unei conferințe de presă.

Totodată, șeful IGPF a menționat despre majorarea numărului de polițiști de frontieră în cadrul AIC, „astfel încât fluxul de pasageri să fie unul calitativ și confortabil pentru cetățeni”.

Motocicliștii se mobilizează pentru a face curățenie pe râul Bîc

Motocicliștii vor organiza sâmbătă, 4 mai, o acțiune de salubrizare pe malul râului Bâc, la intersecția străzilor Calea Basarabiei și Lunca Bâcului din Chișinău.

Potrivit organizatorilor, la activitate poate participa orice doritor, căruia i se va pune la dispoziție echipamentul necesar, transmite realitatea.md.

„Dragi motocicliști și chișinăuieni! Noi, cei cu motociclete Enduro, sâmbătă, 4 mai, vom ieși să facem ordine pe malul râului Bâc pe strada Calea Basarabiei la intersecția cu strada Lunca Bâcului. Cine vrea să se alăture să vină până la ora 10:00 la locația de mai jos. Timpul de curățenie este planificat de 3-4 ore. Tot necesarul este – mănuşi, saci de gunoi şi un recipient cu echipament special de la Pretura Botanica. Haideți să facem ceva frumos înainte de Paști. Noi vom fi mulți. Dar dacă vom fi și mai mulți, datorită ție, va fi și mai bine! Ajunul sărbătorilor e aproape”, se arată în mesajul organizatorilor.

Locația unde se vor întâlni toți cei care vor să participe la acțiunea de salubrizare este indicată AICI.

De Ziua Internațională a Muncii, președintele Parlamentului Igor Grosu i-a vizitat pe pompieri și salvatori

De 1 mai Președintele Parlamentului Republicii Moldova a comunicat cu salvatorii și pompierii Direcției regionale căutare salvare nr.1 din municipiul Chișinău

Ar putea fi o imagine cu 11 persoane, ambulanţă şi text care spune „POUPIERI-SALISTOR SALICTOR TOR POMDIERI SAL! SALVATORI SALVAȚORIPOMPIERI POMPIERI”

Pe 1 mai de Ziua Internațională a Muncii, Președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu a fost în vizită la efectivul Direcției regionale căutare salvare nr.1 din municipiul Chișinău. Aici salvatorii și pompierii care au intrat în tură au comunicat cu spicherul Parlamentului despre activitatea de serviciu, dar și misiunile realizate în prevenirea și lichidarea situațiilor de risc.

Președintele Parlamentului a asistat la schimbul gărzilor, dar și la procedura de predare și primire a schimbului de serviciu. Oficialul a comunicat cu salvatorii, pompierii și paramedicii, care de dimineață au intrat în serviciu, fiind interesat de activitățile pe care le întreprind, dar și misiunile de salvare.

,,Astăzi, de 1 mai, celebrăm valoarea muncii şi a oamenilor muncitori şi harnici. Moldovenii sunt cunoscuți ca un popor harnic şi stăruitor, care prin muncă cinstită îşi clădesc bunăstarea şi îşi realizează scopurile şi năzuinţele. Pe noi, moldovenii, munca nu ne sperie. De fiecare dată ne vom sufleca mânecile și vom munci ca să avem pâine pe masă și căldură în casă. Vom munci ca să trăim în pace și în siguranță.

Astăzi, am stat de vorbă cu cei care zi de zi muncesc în regim de urgenţă, pentru a ne salva nouă viețile. Sunt cei din prima linie pentru care viața altora este mai presus, decât viaţa proprie. Îşi iubesc meseria şi o fac cu abnegaţie și iubirea de a face bine. Să le mulțumim și să le fim recunoscători salvatorilor noștri – pompieri, scafandri, chinologi, chimiști. Să le mulțumim medicilor, brutarilor, șoferilor și tuturor celor care muncesc atunci când alții se odihnesc.

Vă mulțumim pentru dragostea de oameni și dragostea de țară!”, a declarat Igor Grosu.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, ambulanţă şi text

În cadrul vizitei, oficialul a vizitat sediul Direcției, dar și s-a familiarizat cu tehnica de intervenție și specificul activității salvatorilor. Mai mult, ofițerii și subofițerii au discutat cu spicherul despre complexitatea intervențiilor pe care le desfășoară, dar și despre dorința și onoarea de a fi în serviciul cetățenilor.

De Ziua Internațională a Muncii, salvatorii și pompierii sunt la datorie pentru a veghea securitatea și siguranța oamenilor.

Ar putea fi o imagine cu 7 persoane, ambulanţă şi text

Căușeni: O femeie cu trei copii a ajuns pe drumuri după ce casa le-a ars
Articolul anterior
Președinta Maia Sandu a depus declarația de avere pentru anul 2021
Articolul următor