Moldova marchează astăzi 8 ani de regim fără vize cu Uniunea Europeană

Astăzi, 28 aprilie, se împlinesc opt ani de la abolirea regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova, deținători de pașapoarte biometrice, în spațiul Schengen.

UE va oferi noi preferințe comerciale Republicii Moldova și tuturor țărilor  paneuromediteraneene - MoldStreet

În această perioadă, milioane de cetățeni au traversat liber spațiul comunitar, transmite tvrmoldova.md.

Republica Moldova a fost prima țară din componența asociației de state numite Parteneriatul Estic căreia i s-a acceptat în 2014 regimul liberalizat de vize după îndeplinirea unei liste de condiții cerute de UE, formulate mai curând de o manieră tehnică. 

Condițiile au vizat diverse măsuri de precauție – de la combaterea crimei organizate și a corupției, promovarea reformelor democratice și până la adoptarea legislației anti-discriminare.

Obținerea regimului liberalizat de vize a fost o mare oportunitate pentru Republica Moldova, care trebuie să continue reformele pentru a aprofunda relațiile cu Uniunea Europeană, susțin experții. 

Ei mai afirmă că obținerea regimului liberalizat de vize a reprezentat o realizare importantă pentru Chișinău, dar, în ultimii ani, relațiile cu Uniunea Europeană nu au evoluat în sensul dorit, ceea ce nu a permis extinderea acestui regim, de exemplu, spre obținerea dreptului la muncă de către cetățenii Republicii Moldova.

Republica Moldova a început negocierile cu Uniunea Europeană privind suspendarea vizelor încă în 2008 și a avut nevoie de șase ani ca să-și atingă scopul.

De la 28 aprilie 2014, cetățenii Republicii Moldova care dețin un pașaport biometric pot călători pentru o perioadă de 90 de zile în Spațiul Schengen, dar nu mai mult de 180 de zile pe an.

ATENȚIE! Un bărbat din Bălți, dispărut fără urmă în seara de sf. Vasile, este căutat de apropiați

Poliția din Bălți solicită suportul cetățenilor pentru stabilirea locului aflării unui bărbat de 51 de ani care, a dispărut la data de 13 ianuarie. Acesta a plecat de la domiciliu din mun. Bălți și până în prezent nu a revenit, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

️Semnalmentele: înălțimea: 1,70 m, corpolență medie, păr negru cu fire cărunte, frezat scurt, ochi cafenii.

La momentul dispariției bărbatul purta blugi albaștri, pulover albastru-închis, geacă albastră cu roșu, căciulă albastru-deschis și bocanci negri din piele.

Dacă aveți informații despre această persoană sau ați observat-o, vă rugăm să contactați imediat Poliția la numerele de telefon: 112, 068976000 sau 069018357.

Donald Trump amenință Europa cu taxe vamale

Donald Trump a avertizat că țările europene vor fi supuse unor taxelor vamale și spune că aceasta este „singura modalitate” ca Statele Unite „să fie tratate corect”. Produsele chinezești vor fi impozitate cu 10% începând cu 1 februarie a adăugat liderul de la Casa Albă, scrie digi24.ro.

„Ne tratează foarte rău. Ei nu ne cumpără mașinile sau produsele noastre agricole. De fapt, nu iau mare lucru”. Deci, sunt buni pentru taxe vamale”, a transmis președintele SUA Donald Trump, potrivit AFP preluată de News.ro.

El a mai spus că administrația sa discută despre „taxe vamale de 10% asupra produselor chinezești, deoarece trimit fentanil în Mexic și Canada”, care în final este consumat în Statele Unite. „Probabil este 1 februarie, asta e data la care ne uităm”, a mai subliniat Trump.

În timpul campaniei sale prezidențiale, Donald Trump a denunțat deja deficitul comercial al SUA față de UE, comparând blocul european cu o „mică China” care „profită” de pe urma primei puteri economice a lumii. Deficitul comercial al SUA în comerțul cu Uniunea Europeană a fost de 131 de miliarde de dolari în 2023, arată datele reprezentantului Casei Albe pentru Comerț (USTR) și este concentrat în principal pe patru țări, Germania, Franța, Irlanda și Italia.

Cauzele variază, însă: deficitul comercial cu Germania este în principal de natură industrială, în timp ce cu Irlanda este în mare măsură legat de instalarea sediilor europene ale unor mari grupuri americane pe insulă, care profită acolo de impozitarea sa foarte avantajoasă pentru a-și reduce impozitele, atât pentru restul Europei, cât pentru Statele Unite.

Înainte de a fi reales, Donald Trump amenințase deja UE cu impunerea de taxe vamale asupra produselor europene, cu excepția cazului în care blocul își majorează achizițiile de petrol și gaze americane.

Accident grav la Florești. Doi bărbați au ajuns la spital

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier, produs în apropierea orașului Ghindești, Florești, scrie presa din nordul țării.

Un bărbat de 82 de ani nu a cedat trecerea și s-a ciocnit cu un automobil care se deplasa regulamentar, la volanul căruia se afla un bărbat de 25 ani.

Conducătorii auto fiind supuși testării alcoolscopice cu aparatul DRAGER, s-a stabilit că nu erau în stare de ebrietate.

Volodimir Zelenski: Rusia folosește nu doar gazul, ci orice comerț ca armă
Articolul anterior
Ucraina vrea să schimbe numele de străzi care au legătură cu Rusia. „Chiar și fără aceste nume, vor exista prea multe cicatrici”
Articolul următor