Moldova rămâne fără vaci! Producția de lapte scade, iar importurile cresc

Crescătorii de vite din sate susțin că se descurcă din ce în ce mai greu. Din cauza secetelor, nu au suficientă hrană pentru animale, iar prețurile care li se oferă pentru lapte și carne nu le acoperă cheltuielile, astfel încât tot mai mulți țărani își scot vacile la vânzare, scrie moldova.europalibera.org.

Natalia Chiriac din satul Călinești, din raionul Fălești, se trezește în fiecare dimineață la ora 4:00 ca să mulgă la 5:00 cele patru vaci pe care le crește în gospodărie. Le mulge mai întâi mecanizat, apoi manual, pentru că laptele rămas în ugere ar putea afecta animalele. La ora 6:00, femeia duce circa 55 de litri de lapte la centrul de colectare din localitate, unde lucrează de 9 ani, de când acesta a fost deschis.

„Acesta mi-e lucrul, cu asta mă hrănesc. Am trei copii la școală. Trebuie încălcați, îmbrăcați, de plătit lumina, telefonul, mâncarea… Chiar dacă trăim la țară, tot avem nevoie de bani. Și datorită acestei activități, nu ne ducem peste hotare, stăm acasă, lângă copii”, povestește femeia.

De trei ori mai puține vaci la Călinești

Anii secetoși au uscat mai multe bazine acvatice din localitate, iar pășunile sunt cumpărate de fermierii mari pentru a fi transformate în terenuri arabile. Numai în ultimii 2 ani, numărul vacilor din Călinești s-a redus de trei ori, de la 600 la aproape 200.

„Nu știu dacă o să mai rămână vaci în sat… Cel care vrea să țină o vacă trebuie să aibă grijă de ea, nu numai s-o țină că o cheamă vacă. E un lucru greu”, spune Natalia.

Prețul la care este procurat laptele la centrul de colectare din Călinești pornește de la 4 lei și ajunge la 11 lei pentru un litru, în funcție de grăsime. Pentru oamenii care aduc laptele aici, banii obținuți din vânzare sunt o sursă importantă de venit.

Vera Velenciuc din Egorovca, Fălești, își întreține întreaga familie datorită celor cinci vaci pe care le ține în gospodărie. Și în satul ei, susține femeia, numărul vacilor a scăzut în ultimii ani, de la câteva sute până la 50, iar în acest an sunt scoase la vânzare încă 25.

Lipsa fânului, nutrețurile scumpe și prețurile mici care i se oferă pentru lapte sunt principalele probleme cu care se confruntă.

„Eu vreau să muncesc. Vreau să dau o mână de ajutor statului ca să ridice economia, dar și statul ar trebui să se întoarcă cu fața la noi. De ce fermele sunt susținute, dar noi – nu? Oare laptele nostru e mai rău decât la ferme? Noi îngrijim vacile mai tare decât cei de la ferme”, spune Vera Velenciuc.

Crescătorii de vite vor subvenții de la stat

Centrul de colectare din Călinești este unul dintre cele șapte de acest fel gestionate de Ludmila Susarenco, în care aduc lapte oameni din 14 localități. Administratoarea susține că producătorii casnici de lapte au foarte multe probleme și provocări: nu au suficientă hrană pentru animale din cauza secetei, au ajuns să ia credite mari pentru a face față cheltuielilor, primesc bani puțini pentru carne și lapte și nu beneficiază de subvenții de la stat.

„Cu părere de rău, eu simt că încă multe vaci o să fie vândute”, afirmă Ludmila Susarenco.

Antreprenoarea crede că producția de lapte din gospodăriile țărănești ar trebui să fie susținută de stat, așa cum se întâmplă în Ucraina, una dintre țările din care R. Moldova importă lapte. Potrivit ei, producătorii casnici de acolo sunt ajutați financiar în baza unui certificat eliberat de autoritățile locale, care confirmă că dețin mai multe vaci.

„Cred că ar fi un mare păcat să zic că de mâine nu mai lucrez. Parcă aș avea mustrări de conștiință. Îmi imaginez reacția oamenilor… E un lucru pe care nu toți au plăcerea să-l facă. Numai cei care sunt legați sufletește de animale le mai cresc. Adică, trebuie să fie și o stimulare financiară ca omul să suflece mânecile și să se apuce de treabă”, susține femeia de afaceri.

O ramură în declin

Potrivit datelor statistice, în anii 2012-2021, producția de lapte în R. Moldova a scăzut de aproape două ori, până la circa 295.300 de tone. Circa 90% din această cantitate este produsă în gospodăriile țărănești, iar restul – în întreprinderile agricole.

Comparativ cu anii 1989-1990, șeptelul de bovine s-a redus de la 1,1 milioane la 103.800 în 2022, iar de vaci în mod special – de la 402.000 la 68.000 de capete.

În același timp, importurile de lapte au crescut cu 75% între 2012 și 2021, ajungând la 172.500 de tone. România și Ucraina sunt principalele țări de unde este adus laptele.

La începutul anului curent, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, anunța că sectorul zootehnic va fi reanimat, odată ce a fost aprobată legislația necesară și R. Moldova a obținut un credit de la Banca Mondială. Din suma totală de 55 milioane de dolari, 25 de milioane vor fi investite în dezvoltarea ramurii creșterii bovinelor.

Ministrul spunea că R. Moldova trebuie să acopere măcar parțial necesarul de consum de lapte și să fie redusă cota importurilor.

Doi adolescenți, ambii de 17 ani, au fost atacați de un grup de indivizi în noaptea de Anul Nou. Patru tineri au fost reținuți în urma incidentului violent

Patru tineri cu vârstele cuprinse între 19 și 23 de ani, originari din raioanele Ialoveni și Basarabeasca, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, fiind cercetați penal pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În noaptea de 1 ianuarie, polițiștii de la Botanica au fost sesizați cu privire la un incident violent care a avut loc în curtea unui bloc de pe bd. Dacia. Doi adolescenți, ambii de 17 ani, au fost atacați de un grup de indivizi. Conflictul a început cu un schimb de replici și a escaladat rapid într-o bătaie, în urma căreia victimele au suferit multiple răni provocate de un obiect ascuțit. Victimele au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. După măsurile speciale de investigație întreprinse de polițiști, suspecții au fost identificați și reținuți. Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, fiind anterior cercetați pentru huliganism.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 12 ani.

Un bărbat de 42 de ani, suspectat de comiterea unui omor în timp ce se afla la braconaj

Un bărbat de 42 de ani din capitală a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea unui omor, în timp ce se afla la braconaj, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Polițiștii Inspectoratului de la Buiucani au fost alertați puțin după miezul nopții de către suspect, acesta comunicând că a împușcat o persoană. La fața locului, oamenii legii au stabilit că suspectul împreună cu victima, un bărbat de 56 de ani, vânau ilegal în extravilanul comunei Trușeni. În cadrul acțiunilor procesual penale, suspectul a comunicat că a efectuat o împușcătură, ulterior constatând că în acea direcție se afla victima. Bărbatul a decedat la fața locului.             

Polițiștii au ridicat arma de model TOZ 122, deținută legal de către suspect, fiind inițiată o cauză penală pentru omor. Acțiunile de investigare și urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

ATENȚIE! O femeie, dispărută în ajun de Crăciun, este căutată de apropiați și poliție

Inspectoratul de Poliție Cantemir a fost sesizat de rudele unei femei de 75 ani, care la data de 6 ianuarie curent a plecat într-o direcție necunoscută de la domiciliul său din satul Baimaclia și până în prezent nu se cunoaște locul aflării sale, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Semnalmente: păr cărunt și înălțimea de 1,65 m. În momentul dispariției purta o bluză albă, batistă verde pe cap, pantaloni cafenii și încălțăminte violetă.

Rugăm orice persoană care deține informații despre locul aflării femeii să apeleze de urgență la numerele de telefon 112 sau 027322980.

Fondatorul ”Bis Mobil Kitchen”, eliberat din arest preventiv și plasat la domiciliu, în pofida insistentei procurorilor PCCOCS de prelungire a mandatului
Articolul anterior
Au piertud trei copii… Drama familiei biciclistului campion, ucis de o mașină la Stăuceni. Destăinuirile dureroase ale mamei
Articolul următor