Moldovagaz va cumpăra gaz de la Energocom, conform deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale

Până la 100 de milioane de metri cubi de gaze naturale vor fi achiziționate de SA „Energocom” și vândute SA „Moldovagaz”, la un preț preliminar de peste 1100 de dolari per 1000 metri cubi.

Moldovagaz, cu mâna întinsă! Ne roagă să achităm gazul pe care nu l-am  consumat ca să nu închidă rușii robinetul - Bani.md

În acest sens, SA „Moldovagaz” va depune o cerere de cumpărare a gazelor naturale, în baza unui contract individual de tip EFET. Măsura este necesară pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, în contextul în care concernul rus „Gazprom” a redus substanțial volumul de gaze livrat țării noastre. Decizia a fost luată în urma Comisiei Situații Excepționale (CSE) în această seară, 16 decembrie, transmite realitatea.md.

„Volumul și prețul final al gazelor naturale vor fi precizate până la data de 10 ianuarie 2023, prin actul de predare-preluare a gazelor naturale, semnat între cele două companii.  Gazele naturale achiziționate vor fi livrate exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova pe care își desfășoară activitatea operatorii de sistem licențiați, iar SA ”Energocom” nu va include o marjă de profit în prețul de vânzare”, este precizat în decizia CSE.

În condițiile unor modificări substanțiale ale prețurilor la resursele energetice, în special la gazele naturale, cu impact major asupra costurilor suportate de operatori, membrii CSE au dispus ca Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să efectueze  ajustarea extraordinară, în termen de 3 zile lucrătoare, a prețului pentru energia electrică produsă și tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către întreprinderile din sectorul termoenergetic, cu excepția SA „Termoelectrica”. Ajustările vor fi făcute  în baza componentelor incluse în prețul și tariful în vigoare, aplicând prețul actual de achiziție a combustibilului primar.

În același timp, pe perioada stării de urgență, titularii de licență, care desfășoară activități de producere, distribuție și furnizare a energiei termice, vor declara cantitatea de energie importată până la ultima dată a lunii imediat următoare celei de gestiune.

Un cetățean turc, reținut după ce a estorcat 7.000 de euro de la un om de afaceri din Chișinău

Ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant un cetățean al Turciei în momentul primirii unei sume de 7000 de euro de la un om de afaceri din  capitală. Banii ar fi fost estorcați pentru stoparea unor pretinse investigații efectuate de poliție, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, bănuitul i-ar fi comunicat denunțătorului, care conduce  împreună cu un alt cetățean turc o companie specializată în servicii de call-centru, că Poliția ar investiga anumite aspecte legate de activitatea acestora. Astfel, pentru a-i determina pe oamenii legii să adopte o decizie favorabilă pe marginea investigațiilor, bănuitul ar fi cerut 7000 de euro.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influență. În urma acțiunilor ofițerilor CNA, a fost documentată transmiterea banilor, soldată cu reținerea în flagrant a cetățeanului turc și plasarea acestuia în izolator pentru 72 de ore.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabilă a instanței de judecată.  

Vitezoman surprins cu 180 km/h în apropiere de Peresecina, într-o zonă unde s-au înregistrat 29 de accidente

În această dimineață, polițiștii de patrulare au surprins un șofer de 28 de ani care conducea un Ford cu viteza de #179_km/h, pe traseul R6 (Chișinău-Orhei), în apropierea satului Peresecina, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Șoferul a depășit limita legală cu 89 km/h, iar conform legii, acesta riscă o amendă de până la 5.000 lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de la 60 la 90 de zile.

Amintim că acest segment de drum este unul cu risc sporit de accidente!

De la începutul anului, în această zonă s-au înregistrat 29 de accidente rutiere, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața, iar altele 10 au suferit traumatisme.

Frigul se lasă peste toată Republica Moldova

Vreme rece în toată țara! Temepraturile continuă să scadă și vor fi azi, 14 noiembrie, între 4 – 8 grade Celsius, în timpul zilei. Odată cu lăsarea serii, figul se va accentua, iar mercurul din termometre va ajunge în timpul nopții la -2 grade Celsius, informează unica.md.

Cerul va fi înnorat și s-ar putea să fie lapoviță.

Mâine,temperaturile vor rămâne neschimbate. Maximele vor fi de 5 – 8 grade Celsius.

Eliminarea taxelor de roaming între UE și Moldova, analizată de Comisia Europeană
Articolul anterior
6000 țigarete ascunse sub capota unui automobil, depistate de vameși
Articolul următor