Mii de vizitatori și turiști sunt așteptați în acest weekend, pe 5 și 6 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale. Moldovenii și oaspeții sosiți de peste hotare sărbătoresc cea de-a 18-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, alături de 60 de vinificatori autohtoni, meșteri populari și artiști îndrăgiți.
E sărbătoare în Piața Marii Adunări Naționale! Evenimentul a debutat astăzi cu degustări de vinuri, descoperiri gastronomice, excursii la vinăriile din țară, târguri ale meșteșugarilor populari, muzică și concerte. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați în inima Capitalei, la standurile sărbătorii amenajate până în proximitatea bulevardului Grigore Vieru.
Oaspeții savurează din bucate tradiționale și arome selecte de licori adunate bobiță cu bobiță de pe podgoriile însorite ale Moldovei. Producătorii autohtoni pun la dispoziție o diversitate de arome, îi învață pe vizitatori cum să servească corect vinul și cu ce mâncăruri să îl asorteze, inclusiv pentru orice eveniment din viața fiecăruia.
Vino și mâine, 6 octombrie, în PMAN, pentru a celebra autenticitatea vinului din strugurii culeși de pe podgoriile Moldovei!