Momente inedite pentru vânzători și cumpărători la Piața Centrală din Chișinău

Cumpărătorii și vânzătorii din Piața Centrală din Capitală au avut parte de un concert simfonic, asigurat de Moldovan National Youth Orchestra. Muzicienii au interpretat „Oda Bucuriei”, parte a simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven care împlinește 200 de ani de la prima interpretare.

Flashmob muzical: În Piața Centrală din Chișinău a răsunat Oda IubiriiFoto: TV8.md

Simfonia a 9-a este ultima simfonie completă de Ludwig van Beethoven (1770-1827). Finalizată în 1824, este una dintre lucrările cele mai cunoscute din repertoriul clasic occidental, transmite tv8.md. 

Printre critici, este considerată a fi printre cele mai mari opere ale lui Beethoven, și este considerată de unii cea mai mare bucată de muzică scrisă vreodată.

Astăzi, 7 mai, simfonia împlinește 200 de ani de la prima interpretare. Acum, ultima parte din simfonie, cunoscută ca „Oda Bucuriei” este imnul Uniunii Europene, aducând mai aproape națiunile de pe continent. 

Secția pediatrie a Spitalului raional Anenii Noi, reparată capital

Condiții mai bune pentru micii pacienți! Secția pediatrie a Spitalului raional Anenii Noi a fost reparată capital.

Lucrările de renovare au fost defășurate în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare al CNAM.

foto: Facebook/Ala NemerencoAr putea fi o imagine cu 4 persoane şi jucărie

Ar putea fi o imagine cu uşă glisantă, spital şi în interior

Programul „Prima Casă Plus”, prezentat de premierul Dorin Recean. ,,Oferă mai multe oportunități”

Premierul Dorin Recean a prezentat astăzi Programul „Prima Casă Plus”, inițiat de șefa statului Maia Sandu. Acesta oferă mai multe oportunități pentru ca tinerii și familiile din Republica Moldova să-și poată achiziționa o locuință în condiții avantajoase. Noul program va putea fi accesat din luna iulie curent, transmite Moldpres.

„Aducem cinci noutăți, cinci lucruri pe care le modificăm pentru ca să extindem lista beneficiarilor, să creștem suma limită a creditului, să creștem cota de garantare de către stat a creditului, să mărim termenul creditului și să simplificăm procedurile de a accesa acest program”, a afirmat Dorin Recean. 

În ceea ce privește extinderea listei de beneficiari, de acum încolo, vor putea participa la program și vor beneficia de credite preferențiale reprezentanții profesiilor libere cum ar fi avocații, executorii judecătorești, mediatorii, taximetriștii, artiștii, adică oricine poate să demonstreze un venit.

Totodată, a fost majorat plafonul maxim de creditare. Astfel, dacă până acum acesta era de 1 mln de lei, de acum acesta va fi de 2,5 mln de lei. În același timp, a fost mărită și durata creditului, de la 25 la 30 de ani, pentru ca beneficiarii să aibă o perioadă mai lungă de achitare a creditului. 

O altă modificare vizează majorarea cotei de garantare a creditului de către stat de la 50 % la 70 % pentru locuințele cumpărate înafara Chișinăului. Autoritățile își doresc astfel „să scoată din presiunea prețurilor pe imobile din Chișinău”. Pe de altă parte, în municipiul Chișinău, în cazul locuințelor care au fost date în exploatare cu până la 10 ani până la depunerea cererii, la fel cota de creditare va crește de la 50% până la 65 la sută.

Pentru cei care deja sunt beneficiari ai Programului Prima Casă, „Prima Casă Plus” dă posibilitate beneficiarului să se recrediteze sau să-și schimbe creditorul, adică să treacă de la o bancă la alta inclusiv schimbându-și condițiile de creditare. La fel, cei care au astăzi o locuință nu mai mare de 50 metri pătrați, pot aplica pentru o locuință mai mare. 

În ceea ce privește procedurile simplificate de aplicare la Program, autoritățile vor digitaliza procesele și vor elimina mai multe certificate în special cele oferite sau solicitate de la Agenția Servicii Publice. 

„Programul „Prima Casă Plus”, inițiativă a președintei Maia Sandu, țintește familiile, țintește faptul ca noi să creăm condiții cât mai bune de viață pentru cetățeni aici, la noi acasă. Programul „Prima Casă Plus” este o investiție în viitorul nostru, în viitorul tinerilor și al familiilor din Republica Moldova”, a afirma premierul Dorin Recean. 

Oficialul a precizat că programul va fi disponibil pentru cetățeni din luna iulie 2024. Până atunci, Guvernul va finaliza toate procesele necesare pentru ca cetățenii să poată să meargă la bancă și să acceseze programul.

Până în prezent, valoarea investițiilor statului în Programul „Prima Casă” se ridică la 160 de mln de lei anual, iar autoritățile estimează că această sumă se va dubla în perioada următoare.  

Președintele Maia Sandu a anunțat pe 15 mai curent, de Ziua Internațională a Familiei, că a discutat cu reprezentanții Guvernului să extindă programul Prima Casă și să vină cu un program nou – Prima Casă PLUS – prin care să ofere acces la aceste resurse mai multor tineri, nu doar celor care lucrează în instituțiile statului. 

Republica Moldova și Lituania își extind cooperarea, prin semnarea a două acorduri bilaterale noi

Republica Moldova și Republica Lituania își vor îmbunătăți relațiile de colaborare în baza a două acorduri noi, care vor fi semnate marți, 28 mai, la Vilnius. Hotărârile pentru semnarea Acordurilor dintre guvernele celor două state privind cooperarea tehnică și financiară, precum și referitor la schimbul şi protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, au fost aprobate astăzi de Cabinetul de miniștri.

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Lituania privind cooperarea tehnică și financiară va fortifica cooperarea economică, va spori independența energetică, iar un accent aparte va fi pus pe dezvoltarea instituțională și acordarea suportului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

Promovarea Acordului va asigura crearea unei infrastructuri pentru susținerea agriculturii și dezvoltării rurale, cooperarea în domeniul serviciilor de pompieri și de salvare, consolidarea rezistenței la dezinformare, cu un accent deosebit pe mass-media independentă, sporirea eficienței energetice, precum și utilizarea extinsă a surselor regenerabile de energie.

În ceea ce privește Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Lituania privind schimbul şi protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, documentul vine să instituie cadrul legal necesar pe acest segment.  

Astfel, ambele țări vor întreprinde măsuri pentru protecţia informaţiilor şi vor acorda tuturor informaţiilor clasificate schimbate un grad de secretizare echivalent. Documentul mai cuprinde dispoziţii referitoare la multiplicarea, traducerea şi distrugerea informaţiilor, măsurile de protecţie şi accesul la acestea, incidentele de securitate. Republica Moldova are încheiate acorduri similare şi cu alte state partenere, printre care România, Ucraina, Belarus, Georgia.

Președinta Maia Sandu, în Norvegia, la invitația Familiei Regale
Articolul anterior
Vlad Filat a fost achitat în dosarul privind spălarea de bani în proporții deosebit de mari
Articolul următor