Iubitul lui Naomi Campbell, rapperul Skepta, alături de care modelul se iubește de mai bine de jumătate de an, a publicat o poză cu ecografia unui bebeluș, lăsând să se înțeleagă că iubita sa ar fi însărcinată.
Imaginea a fost publicată pe contul de socializare al artistului și a adunat deja peste 200.000 de aprecieri şi mii de comentarii. “Felicitări, dar cine e mama?”, “Spune-ne cu cine?” sau “E cu Naomi” – sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauţi, scrie cancan.ro.
Lângă ecografie, rapperul nu a scris nimic, ci doar a folosit un emoji cu trandafir. Ecografia este realizată în 30 iulie, iar la numele pacientei scrie „baby Adenuga”, semn că bebeluşul face parte din familia Adenuga (numele de familie al rapperului). Skepta (36 de ani), pe numele său real Joseph Junior Adenuga, şi Naomi Campbell (48 de ani) se iubesc de şase luni şi au încercat să-şi ţină relaţia secretă. În martie, cei doi au apărut pe coperta revistei GQ, iar fotografiile au fost incendiare.