Natalia Gavrilița a negociat procurarea gazelor din Azerbaidjan

Chișinăul negociază cu Azerbaidjanul achiziția a 300 de milioane de metri cubi de gaz, potrivit declarației făcute pentru presa azeră de către premierul Natalia Gavrilița.

„Țara noastră caută o soluție pe termen scurt și lung la criza gazelor și energiei. Cerința noastră pentru două luni este de 300 de milioane de metri cubi. Nicio țară nu vrea să depindă de un singur furnizor. Prin urmare, căutăm furnizori alternativi. Această problemă a fost discutată și în Azerbaidjan. Dorim să cumpărăm gaz din Azerbaidjan în valoare de 300 de milioane de metri cubi de gaz”, susține Natalia Gavrilița, transmite bani.md.

Republica este amenințată de criza gazelor, deoarece gigantul rus Gazprom ar intenționa să sisteze livrarea gazelor. De la 1 octombrie a redus livrările cu 30%. Motivul este că Chișinăul nu și-a onorat obligațiile de auditare a datoriei istorice de 709 milioane USD.

Țara noastră are stocate 35 de milioane de metri cubi de metan în România (CSE a decis să mai achiziționeze încă 15 milioane de metri cubi), cantitate ce ar ajunge pentru aproximativ 20 de zile. Gazele pot fi transportate prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău, care deja funcționează din 2021.

Republica Moldova este dependentă 100% de furnizorul rus de gaze Gazprom.

Pentru luna octombrie, prețul de achiziție este de peste 1.000 USD pentru mia de metri cubi, iar tariful pentru consumatorii casnici a fost majorat cu 27,2%, la 29,26 lei pentru metrul cub.

Din 1 octombrie, prețul de import al gazului este calculat după o altă formulă. Este vorba de 70% prețul la petrol și 30% prețul spot al metanului.

Școala de artă din Gratiești, o oază unde este studiată arta și cresc adevărate talente

Școala de arte din comuna Grătiești, municipiul Chișinău, este de-a dreptul o oază care adună copiii pasionați de artă și le dezvoltă talentele. A fost fondată în anul 1935 de către profesorul Nicolae Duca, care și în prezent este dirijor al fanfarei din cadrul instituției. Deși de-a lungul timpului, a înfruntat greutăți, în prezent, Școala de Arte din Grătiești a ajuns nu doar locul unde copiii vin să-și dezvoltele abilitățile ci o mândrie pentru întreaga localitate.

Unica.md a reușit să discute cu managerul Școlii de Arte din Grătiești, Maria Țărnă, cântăreață de muzică populară și de estradă, artistă emerită din Republica Moldova, care este la cârma instituției din 2021. Femeia își amintește că a găsit-o într-un dezastru atunci când a venit la Grătiești:

”Nu era nici măcar mobilier, iar instrumentele erau atât de vechi, încât era imposibil de cântat la ele.”, spune Maria Țărnă.

Datorită spiritului său de inițiativă, dar și cu sprijinul autorităților locale, Maria Țărnă a reușit, într-un timp record, să facă din această instituție, un loc modern de studii în arte, cu un spectru larg de activități, unde în prezent, activează secția muzicală și cea de pictură. La cea muzicală, de exemplu, copiii au posibilitate să învețe numeroase instrumente: vioară, acordeonul, instrumente aerofone, chitara, pian, instrumente de percuție, dar și să studieze canto, dansul modern și popular. Sălile de clasă au fost renovate, iar cea de dansuri a fost echipată cu toate cele necesare.

Acum școala se mândrește cu o orchestră de muzică populară, o fanfară și un cor uimitor. Mai mult, copiii de la Grătiești participă la concursuri municipale, republicane și chiar internaționale.

Mă bucur nespus că am reușit să adunăm un contingent de profesori profesioniști, de la care copiii au ce învăța și ”să le fure” măiestria”, spune managerul instituției.

La cei 66 de ani, Maria Țărnă face aproape zilnic naveta din Chișinău fiind inspirată de copiii talentați care o așteaptă nerăbdători. Maria Țărnă este dedicată de o viață culturii, ea fiind cea care a dat restart șezătorilor naționale și a fondat cunoscutul ansamblu folcloric ”Ilincuța”.

Sunt copleșită de dragostea lor pentru artă, ei sunt inspirația mea. Am venit la Grătiești la invitația dlui profesor Nicolae Duca, și deși, inițial, mă gândeam că-mi va fi greu, în clipa n care intru pe ușă, uit de toate și efectiv mă bucur de talentul uimitor al acestor copii.”, spune Maria Țărnă.

O mândrie a instituției este și ansamblul etnofolcloric din care fac parte atât elevii, cât și doamne din sat. Ansamblul are numeroase evoluții și este mereu în pregătiri pentru concursuri.

Managerul instituției spune că ar fi bine ca instituția să-și lărgească spațiul, înturcât, chiar și în plină vacanță, sunt foarte mulți doritori pentru a se înscrie la studii.

Avem copii care frecventează școala de arte chiar fiind de vârstă preșcolară, mulți dintre ei vin chiar din oraș. Avem mulți doritori de a frecventa orele de pian, dar deja nu mai dispunem nici de spațiu, pentru atâtea solicitări, așa că, dacă ne-am extinde, ar fi uimitor.

Peste 180 de elevi își fac studiile în Școala de Arte din Grătiești, ghidați de 16 profesori.

Un bărbat din Soroca, salvat cu zile după ce a căzut într-o fântână

Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă după ce a căzut într-o fântână cu adâncimea de 10 metri, în timp ce efectua lucrări de curățare, scrie deschide.md.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 23 iunie, în orașul Soroca, susține ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.

La fața locului au intervenit salvatorii IGSU. Bărbatul a fost scos din fântănă, preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul raional Soroca. Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele producerii incidentului.

COVID 19: Amendă usturătoare pentru un moldovean care a încălcat regimul de autoizolare și a mituit polițiștii de frontieră

Un moldovean a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru un termen de probă de 1 ani și amendat cu 100 mii lei, după ce acum trei ani a mituit polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău. Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Chișinău, scrie deschide.md.

Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs în seara zilei 12 august 2021, când bărbatul a ajuns la AIC, intenționând să părăsească teritoriul R.Moldova. În cadrul verificării actelor, polițiștii de frontieră au depistat că inculpatul a aterizat în R.Moldova cu 2-3 zile mai devreme, iar, conform dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale, acesta urma să respecte regimul de autoizolare pentru o perioadă de 14 zile – prevedere care a fost încălcată.

În acest sens, pentru a nu fi tras la răspundere contravențională, acesta a oferit oamenilor legii 500 de lei, fiind lăsat ulterior să părăsească teritoriul R.Moldova.

Fiind audiat, bărbatul a menționat că nu a mituit polițiștii de frontieră, ci a achitat suma solicitată de aceștia pentru nerespectarea regimului de autoizolare. Ulterior, peste doi ani, după ce a revenit în R.Moldova, inculpatul a fost reținut la Aeroport, fiindu-i înaintată învinuirea pentru corupere activă.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Vinurile și divinurile moldovenești vor ajunge pe rafturile magazinelor din Azerbaidjan
Articolul anterior
Vladimir Voronin a fost astăzi mire! Evenimentul sărbătorit în familia liderului comunist
Articolul următor