Natalia Gavrilița, despre valul de alerte cu bombă din ultima perioadă: „Ele vin din extern, din Belarus, Rusia”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilita, a declarat ca majoritatea cazurilor cu alerte cu bomba din ultima perioada vin din exterior, astfel ca autoritatile cunosc ca sunt surse din Belarus, dar si Rusia. Declaratiie au fost acute de prim-ministrul in cadrul unei emisiuni de radio de la Radio Moldova, scrie protv.md.

„Ele vin din extern, sunt greu de urmarit, noi stim anumite lucruri, ca sunt surse in Belarus, Rusia si lucram cu aceste state pentru ca sa identificam persoanele, dar in mediul online este greu de urmarit, mai ales comanditarii. Este foarte usor sa fie ajustate tacticile, nici nu stim de fapt daca cei din spate sunt in aceste tari pe care le-am numit, acolo este adresa computerului, cei care cunosc un pic tehnologiile infromationale stiu ca aceste date pot fi manipulate. De aceea noi introducem masuri de protectie mai mari, ca sa nu fie nevoie sa evacuam oamenii”, a declarat Natalia Gavrilita.

Totodata, prim-ministrul a adaugat ca aceste alerte sunt menite sa scada vigilenta si sa testeze reactia atat a autoritatilor, cat si a populatiei. 

Potrivit Codului Penal, cei care anunta alerte false cu bomba risca amenda de pana la 42.500 de lei sau inchisoare de pana la 2 ani. Ministerul de Interne a cerut inasprirea pedepselor. Astfel, autorii ar putea sta pana la 12 ani dupa gratii si amendati cu pana la 150 de mii de lei. Proiectul trebuie votat in parlament.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Moldovenii pot solicita livrarea pașapoartelor de la ASP atât în țară, cât și peste hotare. Care este procedura
Articolul anterior
Mare grijă când plecați de acasă! Cum a rămas o familie din Sângerei fără banii pe care îi aveau în casă
Articolul următor