Natalia Gordienko, artista moldoveancă care reprezintă Republica Moldova la Concursul Eurovision Song Contest 2021, va uimi spectatorii cu o realizare deosebită pe plan muzical.
Este vorba despre nota de pe finalul piesei ”Sugar”, pe care artista și-a propus să o atingă, aceasta ținând 17 secunde. Dacă Nataliei îi va reuși această performanță, atunci artista din Republica Moldova ar putea ajunge în cartea recordurilor Guinness.
”După ce ai dansat timp de mai bine de două minute, să ei o notă care ține 17 secunde este un adevărat record pentru concursul Eurovision. Sper că o să îmi reușească și joi în semifinală și Doamne ajută și în marea finală”, a declarat artista pentru noi.md.
Pe 20 mai, Natalia Gordienko va evolua cu numărul 7.