Cântăreața Natalie Toma pregătește fanilor săi o nouă surpriză. Va organiza primul concert solo din cariera sa, care va avea loc pe 19 decembrie la Palatul Național. Prin acest concert, Natalie este decisă să-și sărbătorească ziua de naștere și cei 10 ani de activitate scenică.
„Pregătirea pentru concertul meu este în plină desfășurare. Va fi o seară de neuitat”, a declarat interpreta pe pagina sa de facebook.
Până acum cântăreața nu a dezvăluit detalii despre evenimentul în sine, dar a promis să organizeze un concert grandios, la care va invita mai multe vedete, muzicieni din Moldova și din străinătate.
35 de ani de la adoptarea tricolorului drept Drapel de Stat
Republica Moldova marchează astăzi, 27 aprilie, 35 de ani de la adoptarea tricolorului drept Drapel de Stat, simbol al suveranității, independenței și identității noastre naționale.
Ceremonia a început, la ora 08:00, în Piața Marii Adunări Naționale, scrie Moldova1.
Așa cum în acest an, Ziua Drapelului coincide cu Paștele Blajinilor, evenimentul se desfășoară într-un format mai restrâns.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, prezent la ceremonia solemnă dedicată Zilei Drapelului de Stat, a precizat că este o zi care ne invită să reflectăm nu doar la un simbol, ci la cine suntem ca popor și ce viitor vrem să construim împreună:
„Ziua Drapelului este mai mult decât o comemorare, este moment reînnoit, este ziua în care ne înclinăm în fața celor care au luptat pentru ca acest steag să poată fi arborat liber. Curajul și sacrificiul celor care au luptat ne obligă să muncim zi de zi pentru o Moldovă liberă, demnă, prosperă”.
La eveniment a fost prezent și prim-ministrul Dorin Recean.
Drapelul simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului moldovenesc, reflectă principiile lui democratice, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor republicii.
Tricolorul este arborat pe edificiile instituțiilor oficiale ale statului, la ceremonii și solemnități și însumează toate aspirațiile spre libertate și democrație ale cetățenilor noștri, de afirmare plenară și consolidare a statalității Republicii Moldova.
Astfel, cele trei culori de pe drapel – roșu, galben și albastru reprezintă culorile naționale. Albastrul semnifică speranța și stabilitatea, galbenul este simbolul valorilor materiale și spirituale, iar roșu reprezintă focul veșnic și sângele vărsat în numele libertății.
Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău în anul 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial Drapel de Stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului Legislativ.
Cel puțin 18 persoane au fost ucise în explozia devastatoare din cel mai mare port din Iran. Alte peste 700 au fost rănite
Uriaşa explozie provocată, probabil, de substanţe chimice a ucis cel puţin 18 persoane şi a rănit alte peste 700, sâmbătă, în cel mai mare port din Iran, Bandar Abbas, a relatat presa de stat din Iran, citată de Reuters.
Explozia, care a avut loc în secţiunea Shahid Rajaee a portului, a avut loc în timp ce Iranul începe o a treia rundă de negocieri pe teme nucleare cu Statele Unite, în Oman, dar nu există vreu indiciu privind o legătură între cele două evenimente.
Hossein Zafari, un purtător de cuvânt al organizaţiei pentru managementul crizelor din Iran, a părut să dea vina pe depozitarea necorespunzătoare a substanţelor chimice în containtere, la Shahid Rajaee.
„Cauza exploziei au constituit-o substanţele chimice din containere”, a declarat el pentru agenţia de ştiri ILNA din Iran, potrivit News.ro.
„Anterior, directorul general al (organizaţiei) Managementul Crizelor a dat avertizări acestui port în timpul vizitelor şi a arătat posibilitatea unor pericole”, a afirmat Zafari.
Totuşi, un purtător de cuvânt al guvernului iranian a afirmat că, deşi substanţele chimice au provocat, cel mai probabil, explozia, nu este posibil deocamdată să se stabilească motivul exact.
Preşedintele Masoud Pezeshkian a cerut o anchetă a incidentului şi l-a trimis acolo pe ministrul de Interne, care a afirmat că efoturile pentru stingerea focului continuă, precum şi pentru prevenirea răspândirii acestuia în alte zone.
Canalele oficiale de ştiri din Iran au difuzat imagini cu un nor imens de fum negru şi portocaliu, ridicându-se deasupra portului după explozie, şi o clădire de birouri cu uşile smulse şi hârtii şi resturi împrăştiate peste tot.
Situat în apropiere de strategica strâmtoare Ormuz, portul Shahid Rajaee este cel mai mare hub de containere din Iran, pe aici trecând majoritatea mărfurilor în containter din ţară, potrivit presei de stat.
Explozia a distrus ferestrele pe o rază de câţiva kilometri şi a fost auzită la Qeshm, o insulă situată la 26 de kilometri sud de port, a arătat presa iraniană.
Agenţia de ştiri semi-oficială Tasnim a publicat filmări cu oameni răniţi zăcând pe drum şi primind îngrijiri, în mijlocul confuziei. Televiziunea de stat a relatat că proasta gestionare a materialelor inflamabile a fost ”un factor contributor” la explozie.
Un oficial local din managementul crizelor a declarat la televiziunea de stat că deflagraţia a avut loc după ce mai multe containere depozitate în port au explodat.
În timp ce echipajele încercau să stingă incendiile, oficialii de la vama portului au afirmat că din zonă sunt evacuate camioanele şi că zona de containere unde a avut loc explozia conţine, cel mai probabil, ”mărfuri periculoase şi substanţe chimice”. Activităţile din port au fost oprite după explozie, afirmă oficialii.
Mesajul Maiei Sandu către Papa Francisc
Maia Sandu, a participat astăzi, 26 aprilie, la funeraliile Papei Francisc, alături de cele peste 100 de delegații din întreaga lume.
„Papa Francisc a fost o punte între oameni, religii și națiuni. În numele cetățenilor Republicii Moldova, am adus un omagiu celui care a ales mereu calea binelui, compasiunii și a solidarității”, a scris aceasta pe o rețea de socializare.