Natura s-a dezlănţuit în SUA: 17 morţi, între care un copil de 5 ani, în urma inundaţiilor devastatoare

Natura continuă să-şi arate furia peste ocean. Cel puţin 17 persoane au murit în Statele Unite din cauza inundaţiilor devastatoare, scrie observatornews.ro

Puhoaiele au înghiţit zeci de case şi drumuri în Kentucky. Un copil de cinci ani şi-a pierdut viaţa după ce casa în care se afla a fost luată de viitură. Pericolul nu a trecut încă. Nivelul apei râurilor ar putea creşte în orele următoare.

Guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, a numit moartea băiatului „o pierdere de neimaginat” și a confirmat încă un deces sâmbătă. „Toată apa reprezintă acum un pericol. Vă rugăm să facem tot ce putem pentru a ne proteja cei dragi”, a spus el într-o declarație.

Sâmbătă după-amiază, peste 162.000 de persoane rămăseseră fără curent electric în Arkansas, Texas, Missouri și Oklahoma. Mai multe state, inclusiv Mississippi, Tennessee și Kentucky, au declarat stare de urgență la începutul săptămânii.

Meteorologii au avertizat că unele regiuni ar putea înregistra între 25 și 50 de centimetri de ploaie, provocând inundații fulgerătoare severe. Chiar și după oprirea ploilor, râurile vor rămâne periculoase, iar riscul de tornade este accentuat din cauza presiunii scăzute și a vânturilor intense.

Regiunea a fost lovită de vreme extremă pe tot parcursul săptămânii – zeci de tornade au fost raportate, iar sute de comitate au fost sub avertizări meteo.

În Tennessee, zece persoane au murit, inclusiv un bărbat și fiica sa adolescentă. În Missouri, un bărbat de 68 de ani a murit în timp ce încerca să ajute un șofer blocat pe drum.

Aceeași zonă a fost devastată și în martie de tornade, incendii de vegetație și furtuni de praf, care au provocat 40 de decese și pagube uriașe.

A apărut rețeaua socială care funcționează doar 3 ore pe zi

seven39 este o rețea socială nouă disponibilă doar trei ore pe zi. Dacă încerci să o accesezi în orice alt moment, vei fi întâmpinat de o pagină goală. Jurnalista de la The Verge, Victoria Song, o descrie ca „o rețea socială cu oră de stingere”. Ideea de bază? Limitarea prezenței online în locul încurajării implicării constante.

Conținutul este destul de obișnuit: glume, fotografii cu animale de companie, desene, notițe personale. Dar, datorită reîmprospătării zilnice, platforma oferă adesea senzația de a păși într-un mini-forum nou, plin de străini. Mulți utilizatori optează pentru nume de utilizator anonime, adăugând o notă nostalgic-internetului de altădată.

Suedia din cauza unei interdicții .„Vin cantități uriașe zilnic. E nebunie.”

Începând cu acest an, țările din UE trebuie să aibă un sistem separat de reciclare a textilelor, pe lângă procesele deja existente pentru sticlă, hârtie și deșeuri alimentare. Scopul este de a promova un sistem circular de gestionare a deșeurilor, în care textilele sunt sortate și reutilizate sau reciclate dacă nu sunt prea deteriorate. Din acest motiv Suedia este copleșită de haine aflate în centrele de reciclare. Acesta după ce o interdicție la nivelul Uniunii Europene privind aruncarea textilelor a intrat în vigoare și a lăsat municipalitățile suprasolicitate, conform Fashion United.

„Am observat o creștere de 60% a cantității de textile colectate în ianuarie și februarie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut,” a declarat Karin Sundin, expert în deșeuri textile la compania municipală Stockholm Vatten och Avfall. După sortare, aproximativ 60–70% dintre textile sunt destinate reutilizării, iar 20–30% pentru reciclare sub formă de umplutură, materiale izolatoare sau compozite. În jur de 7–10% sunt arse pentru energie, conform Agenției Suedeze pentru Protecția Mediului. Aceasta reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de perioada anterioară noii legi, când hainele aruncate erau, în mod sistematic, incinerate. Totuși, din cauza lipsei de infrastructură în Suedia, majoritatea hainelor folosite sunt exportate în străinătate, în principal în Lituania, unde sunt sortate, reutilizate sau arse pentru energie.

sursa: profit.ro

Financial Times: Administraţia Trump plănuieşte să stocheze metale din adâncurile oceanelor, pentru a contracara dominaţia Chinei

Administraţia preşedintelui Donald Trump lucrează la redactarea unui ordin executiv care să permită stocarea de metale extrase din adâncurile oceanice, într-un efort de a reduce dependenţa SUA de China în ceea ce priveşte lanţurile de aprovizionare cu minerale esenţiale pentru baterii şi pământuri rare, relatează Financial Times, citând surse familiare cu planurile.

Potrivit articolului, planul urmăreşte crearea unui stoc strategic pe teritoriul american, format din cantităţi mari de metale, gata de utilizare în viitor, în eventualitatea unui conflict cu China care ar putea restricţiona importurile de astfel de resurse.

Săptămâna trecută, China a impus restricţii la exportul unor elemente din categoria pământurilor rare, ca răspuns la noul pachet tarifar anunţat de Trump. Măsura riscă să taie accesul SUA la materii prime esenţiale pentru o gamă largă de produse, de la smartphone-uri la baterii pentru vehicule electrice, scrie news.ro

Stocarea acestor metale este analizată ca parte a unui efort mai amplu al administraţiei de a accelera aprobarea proiectelor de minerit submarin în conformitate cu legislaţia americană şi de a stimula dezvoltarea capacităţilor de procesare pe teritoriul SUA, mai precizează FT.

China produce în prezent aproximativ 90% din pământurile rare rafinate la nivel global – un grup de 17 elemente-cheie utilizate în industriile de apărare, energie verde, electronice şi vehicule electrice.

SUA importă majoritatea pământurilor rare din China, ceea ce alimentează temerile legate de vulnerabilitatea lanţurilor de aprovizionare în caz de criză geopolitică.

Casa Albă şi Ministerul chinez de Externe nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii din partea Reuters.

Euro se pregătește de o schimbare majoră!
Articolul anterior
Mai mulți bărbați din R. Moldova și România, riscă pușcărie în Belgia, după ce au încercat să fure un seif dintr-o librărie
Articolul următor
Close menu