În ochii ei citeşti o soartă deloc uşoară. De-a lungul anilor însă a reuşit să-şi păstreze stofa de artist desăvârşit. În momentul, în care am prins-o în culise, ne-am dat seama că s-a născut, ca să fie omul scenei.
Manierele, ţinutele, fiecare gest îi trădează devotamentul pentru muzică.
De 14 ani Nina Crulicovschi şi-a pierdut curajul să revină acasă.
“ Nu ştiu dacă sunt fericită, dar îngândurată am fost toată viaţa. Baştina e sfântă, mă atrage întotdeauna. Dar e mai uşor să cânţi printre străini, decât printre ai tăi”.
De ani buni activez la Teatrul de revistă “Alexandru Davila” din Piteşti, în care organizăm show-uri adevărate de care, la Chişinău, din păcate, nu avem parte. “
Refuză să-şi amintească de vremurile, în care uşile la radio şi televiziune erau închise pentru ea, deoarece tatăl artistei a fost anticomunist. Interpreta povestea unui jurnalist din România că ar fi ajuns, la un moment dat, în pragul sărăciei şi al disperării, fiind obligată să strângă sticle goale, pe care le vindea ca să-şi cumpere o pâine. Întâlnirea cu Ion Aldea- Teodorovici o readuce în lumina reflectoarelor. Piesa ,,Cu numele tău” devine cartea de vizită a Ninei Crulicovschi. Până în prezent nu se simte împlinită.
“Fericirea este o iluzie, o mică plăcere omenească, ce durează foarte puţin. Pentru interpreţi aceasta poate fi echivalentă, ca timp, cu cea a unei piese muzicale. Mi-am găsit fericirea în credinţă, pe care din păcate n-o aveam în suflet, pentru că am fost crescută de o bunică, care nu ne-a prea învăţat lucruri sfinte. Se ruga acasă, dar mai puţin se ducea la biserică. Pe mama n-am cunoscut-o, de aceea am fost cam rătăcită. Drumul spre Dumnezeu îmi dă puteri să trăiesc şi să creez.”
“Timp de 14 ani m-am închinat publicului din România, dar tot timpul mă gândesc la basarabenii mei.”
N-a uitat gustul mămăligii cu smântână. Îi plac romaniţele de pe câmpurile de-acasă şi detestă fraza: ”Să-ţi rezolvi singur problemele”.
Unul din marile regrete ale Ninei Crulicovschi este că pe vremuri a refuzat propunerea ambasadorului SUA care îi făcuse o ofertă să-şi continue cariera peste ocean. Eeste una dintre puţinele artiste, care înregistrează o piesă nouă în studiou în timp foarte scurt. Simte foarte uşor compozitorii şi mesajul lor.
Nina Crulicovschi este o voce inconfundabilă, o doamnă a scenei, oricând aşteptată în Moldova.