Ninsoare rar întâlnită în Italia! Mai multe școli au fost închise

Italia suferă la începutul acestei săptămâni din cauza unui front atmosferic rece, care a produs ninsori abundente chiar şi în regiunile sudice Apulia şi Basilicata. Şcolile din multe orașe au fost închise din motive de siguranţă.

Vreme rea în Italia: Mai multe școli au fost închise din cauza ninsorii

A nins peste noapte chiar şi în provincia siciliană Siracuza, unde vara temperatura poate atinge valori de peste 45 de grade Celsius, transmite realitatea.md.

Departamentul pentru Protecţie Civilă a emis o alertă de precipitaţii pentru regiunile Emilia-Romagna şi Marche din centrul Italiei.

Pe coasta Adriatică a Italiei s-au produs inundaţii din cauza precipitaţiilor abundente.

În zona din jurul Senigallia, unde 12 persoane au murit în furtuni în cursul toamnei, rezidenţii au fost rugaţi să se refugieze la etajele superioare ale imobilelor.

Pe insula Ischia, unde alunecările de teren au ucis 12 oameni la sfârşitul lunii noiembrie, aproximativ 400 de rezidenţi au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele în urmă cu câteva zile. Deocamdată nu se ştie când vor putea să se întoarcă.

La sfârşitul săptămânii trecute, legăturile prin feribot cu insulele Eoliene, Sicilia şi Calabria au fost reluate după o întrerupere de peste 40 de ore din cauza vremii nefavorabile. Luni, satul Ginostra, de pe insula vulcanică Stromboli, era încă inaccesibil de pe mare.

Vreme rea în Italia: Mai multe școli au fost închise din cauza ninsorii
Vreme rea în Italia: Mai multe școli au fost închise din cauza ninsorii
Vreme rea în Italia: Mai multe școli au fost închise din cauza ninsorii
Vreme rea în Italia: Mai multe școli au fost închise din cauza ninsorii

Accident de groază la Ștefan Vodă: Un bărbat a murit pe loc, iar 5 cetățeni străini au ajuns la spital

Aseară, în jurul orei 23:30, Poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier pe traseul R-30, la intersecția cu drumul de acces în satul Cioburciu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Conform informațiilor preliminare, o Skoda condusă de un bărbat de 29 de ani, a ieșit pe contrasens și s-a tamponat cu un microbuz de marca Opel, la volanul căruia se afla un bărbat de 61 de ani.

În urma impactului, șoferul Skodei a decedat pe loc, iar conducătorul din Opel și alți patru pasageri cu vârste cuprinse între 43 și 52 de ani, toți cetățeni străini, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte ale accidentului.

Miș-mașuri la repararea unei porțiuni de drum din Cahul: Tone de pietriș dispărute

Ofițerii Direcției „Sud” a INI, de comun cu procurorii PCCOCS ai oficiului Sud,  anunță investigarea unei scheme prin care la repararea unei porțiuni de drum din Cahul, 770 tone de pietriș care urma să fie folosit, nu s-a regăsit în lucrarea implementată în 2023, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Mai exact, persoane din rândul responsabililor de șantier i-au raportat conducerii societății pe acțiuni „Drumuri Cahul” faptul că o parte din pietrișul prevăzut de proiect în valoare de peste 370.000 lei, de fapt lipsea din structura temeliei drumului care leagă satele Frumușica și Borceag ale raionului Cahul. Cu toate acestea, prin introducerea datelor denaturate în actele de dare în exploatare și actele contabile (inclusiv cumpărarea acelor 770 tone de la agentul economic vizat), în toamna lui 2023 drumul a fost dat în exploatare. 

Schema, însă, a fost deconspirată de oamenii legii, care au descins cu percheziții la sediul din Cahul și la conducerea societății pe acțiuni, precum și la sediul și conducerea companiei care a comercializat pietrișul prevăzut de proiect.

Drept rezultat al perchezițiilor desfășurate, au fost ridicate acte de evidență contabilă, inscripții de ciornă, extrase de pe suporturi electronice, telefoane mobile și alte obiecte relevante cauzei penale. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Rusia a atacat Odesa cu drone şi rachete, noaptea trecută

Rusia a atacat orașul-port Odesa cu drone și rachete în cursul nopţii de 14/15 noiembrie, lovind clădiri rezidențiale, astfel că o femeie a fost ucisă şi alte 10 persoane, printre care şi copii, au fost rănite, scrie adevarul.ro.

Guvernatorul Odesei, Oleh Kiper, a confirmat informaţiile declarând că, în noaptea de joi spre vineri, oraşul a fost vizat de un atac rusesc „masiv”

O femeie a fost ucisă și cel puțin alte 10 persoane au fost rănite, inclusiv un băiat de 9 ani, a mai precizat guvernatorul. Un bărbat în vârstă de 22 de ani a suferit răni grave și a fost spitalizat, iar celelalte persoane sunt tratate în unități medicale pentru răni moderate.

A fost distrus un bloc de apartamente din centrul orașului, dar şi alte clădiri rezidențiale au suferit incendii și pagube, în urma atacului fiind avariate o biserică, instituții de învățământ și vehicule.

În timpul atacului cu drone şi rachete, a fost lovită una dintre conductele principale de încălzire din Odesa, forțând orașul să oprească unul dintre cazanele sale. Potrivit lui Oleh Kiper, sistemul era responsabil pentru încălzirea a 220 de clădiri de apartamente, șapte grădinițe și patru școli. De asemenea, cazanul furniza căldură unei maternități, unde în prezent sunt 22 de bebeluși și 28 de viitoare mămici, care urmează să nască. Spitalul este capabil să se încălzească singur cu ajutorul generatorului său, iar reparațiile sunt în curs la cazan.

Andri Yermak, șeful Biroului prezidențial al Ucrainei, a calificat atacul de la Odesa drept unul „terorist”.

„Președintelui rus Vladimir Putin îi place să lupte împotriva civililor”, a spus el.

Rusia și-a intensificat atacurile cu drone în Ucraina, inclusiv în orașe importante precum Odesa și capitala Kiev. Atacuri consecutive ale dronelor au vizat Odesa pe 8 și 9 noiembrie, ucigând și rănind civili.

Oficialii ucraineni au avertizat cu privire la amenințarea iminentă la adresa sistemelor energetice și de încălzire ale țării înainte de lunile de iarnă. Șeful interimar al Ukrenergo, operatorul rețelei de stat din Ucraina, declara, la 29 octombrie, că țara s-ar putea confrunta cu cea mai dificilă iarnă de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei.

Cum sunt femeile în pat, în funcție de origine: moldovencele, cele mai pătimașe
Articolul anterior
Un psiholog criminalist intervine în ancheta fetiței din Moldova dispărute în SUA
Articolul următor