Este iarnă în toată regula în jumătate de România, iar meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol și ninsori abundente în cinci județe. Alte 22 și capitala sunt sub cod galben de vreme severă până duminică dimineață.
Pe o astfel de vreme, circulația a fost un coșmar. Zeci de mașini s-au răsturnat sau au rămas blocate, după ce șoferii au fost surprinși de viscol, zăpadă și polei. Iar la malul mării porturile au fost închise din cauza furtunii, transmite Știri.md, cu referire la stirileprotv.ro.
Județele Buzău și Vrancea sunt sub avertizare de cod portocaliu, iar toate echipele disponibile pentru deszăpezire sunt deja în mai multe zone, unde s-au produs incidente din cauza poleiului. Ploaia de joi noapte s-a transformat în chiciură, acoperită cu zăpadă. Șoselele s-au trasformat în adevărate pationare.
Două tiruri au derapat și au blocat drumul national DN 2 B care face legătura cu Brăila, iar altul s-a răsturnat la Merei, tot în județul Buzău. Un vehicul de teren s-a răsturnat pe Drumul European 85.
Și tot în Buzău, 20 de mașini au rămas blocate între localitățile Han Ovidiu și Casota. Șoferii acuză drumarii că nu și-au făcut treaba. Circulația în acea zonă s-a desfășurat pe un singur fir.
Și în Dâmbovița un microbuz care transporta muncitori spre Titu a derapat.
Din cauza poleiului și a zăpezii, șoferul nu a mai reușit să controleze direcția și a ajuns cu microbuzul direct în șanț. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Pe același drum județean, în localitatea Văcărești, o dubă a intrat pe contrasens și a izbit un autoturism de lux. La volanul autoutilitarei era o femeie.
Rău a fost și în alte zone. Pe DN 7, între Pitești și Râmnicu Vâlcea, s-a așternut zăpada și s-a circulat cu greutate toată noaptea.
La ora 3, un tir a derapat și s-a pus de-a curmezișul șoselei, în zona localității Morărești. Mașinile au circulat pe o singură bandă, în coloană, iar problemele au persistat până aproape de prânz.
Circa 40 de mașini au rămas blocate, în zori, pe drumul județean care face legătura între Băbana și Pitești, din cauza zăpezii de pe carosabil.
În comuna Padeș, din Gorj, trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șoseaua înghețată și s-a răsturnat pe o parte. Mai multe ambulanțe și echipaje SMURD au fost trimise la fața locului. Pasagerii erau conștienți și au fost transportați la Spitalul din Târgu Jiu.
La Rânca, vântul puternic viscolește zăpada înapoi pe șosea, deși toate utilajele de curățare sunt pe teren. Vizibilitatea în zonă este foarte redusă. Șoferii nu mai au voie să urce fără lanțuri și sunt opriți de echipaje de poliție.
Iarna a venit brusc și în județul Timiș.
În vestul țării ninge neîntrerupt de câteva ore. Pe autostrada A1, drumarii au acționat vineri dimineață cu 28 de utilaje și au împrăștiat peste 140 de tone de material antiderapant. Șoferii trebuie să circule cu mare atenție. Vizibilitatea e redusă pentru că este ceață și vântul viscolește zăpada.
Iar la Sibiu, vineri dimineață, zăpada a îngreunat traficul.
Șofer: „De dimineață, pe la 7 jumate, s-a circulat foarte greu, gheață pe asfalt, zăpadă”.
Oamenii au pierdut minute bune ca sa-și curețe mașinile de zăpadă.
Șofer: „Până la urmă nu e o surpriză, totuși e luna ianuarie. Ne așteptam să vină, nu scăpam de ea”.
Pe autostrăzile A1 și A3 din Sibiu s-au împrăștiat 46 de tone de sare, iar pe drumurile naționale din județ peste 66 de tone de material antiderapant.
Și în Dolj, 70 de utilaje au ieșit joi noapte pe teren.
Pe litoral, din cauza viscolului puternic, au fost închise toate porturile.
Este furtună, porturile fluviale și martitime sunt închise, în larg vântul ridică valuri mari.
Județul Constanța este sub cod galben de furtună, cu rafale de până la 60 de kilometri pe oră.
La Guvern va fi activată o Celulă de criză, „pentru a gestiona eficient orice situație de criză”
Prioritățile și măsurile necesare pentru asigurarea securității cetățenilor în perioada sărbătorilor de iarnă, precum și gestionarea eventualelor întreruperi în furnizarea energiei electrice au fost discutate în cadrul unei ședințe de lucru, prezidată de premierul Dorin Recean cu miniștri, directorii principalelor agenții, instituții responsabile și companii energetice, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
„Ordine publică, siguranță în trafic, sprijin pentru cetățenii care revin acasă din diasporă și grijă pentru cei aflați în dificultate – sunt doar câteva din responsabilitățile instituțiilor în această perioadă”, a menționat șeful Executivului. Pentru a asigura o bună gestionare a acestor aspecte, premierul Dorin Recean a vorbit despre sarcinile autorităților pentru fiecare domeniu în parte.
Astfel, Ministerul Afacerilor Interne va intensifica patrularea pe traseele publice și la evenimente festive și va gestiona traficul rutier în zonele aglomerate. Totodată, va fi monitorizată utilizarea artificiilor, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va fi responsabil pentru prevenirea incendiilor și altor situații ce ar pune în pericol securitatea cetățenilor. În același timp, Poliția de Frontieră va colabora cu autoritățile din țările vecine pentru gestionarea fluxurilor de călători și va crește capacitatea echipelor la punctele de trecere a frontierei. Ministerul Dezvoltării Regionale și Infrastructurii va fi responsabil pentru pregătirea completă a infrastructurii rutiere, curățarea și întreținerea drumurilor. De asemenea, va fi asigurată funcționarea eficientă a aeroportului și fluxului de pasageri, inclusiv al cetățenilor care întâmpină călătorii.
În instituțiile școlare vor fi promovate măsuri de prevenție privind siguranța personală, în utilizarea surselor de căldură, dar și a materialelor pirotehnice. O altă măsură ține de acordarea sprijinului cetățenilor din diasporă pentru emiterea documentelor în regim de urgență, precum și a suportului necesar persoanelor aflate în dificultate și celor cu dizabilități. Totodată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va fi responsabilă pentru asigurarea controlului calității produselor.
Prim-ministrul Dorin Recean s-a referit și la măsurile necesare în cazul unor eventuale deconectări de energie. În lipsa curentului electric, spitalele și unitățile medicale vor funcționa fără întrerupere, școlile vor trece la generatoare, iar autoritățile vor colabora cu operatorii de telefonie mobilă pentru a garanta conectivitatea în situații de urgență.
„Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil, iar planurile de destabilizare a țării noastre nu vor reuși. Începând cu 26 decembrie, la Guvern va fi activată o Celulă de criză, pentru a ne asigura că gestionăm eficient orice situație de urgență”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Începând cu data de 16 decembrie, în Republica Moldova, a fost instituită starea de urgență. Amintim că țara noastră riscă să fie afectată grav de o criză umanitară dacă Gazprom va opri livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană. Potrivit autorităților, în această situație ar putea duce la o criză umanitară în stânga Nistrului, unde locuiesc 300.000 de cetățeni, de asemenea există riscuri majore pentru stabilitatea sistemului energetic, dar și perturbări economice.
Începe vacanța de iarnă a elevilor. Salvatorii vin cu recomandări
Începând cu 24 decembrie 2024 elevii instituțiilor de învățământ din țară ies în vacanța de iarnă. Tocmai în acest sens salvatorii și pompierii din Republica Moldova vin cu un șir de recomandări pentru siguranța acestora, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Oamenii care în grijă minori sunt îndemnați să-i supravegheze pe cei mici pentru a evita situațiile de risc. O atenție deosebită este acordată surselor de aprindere. Aici specialiștii atenționează că orice sursă de foc lăsată nesupravegheată în prejma celor mici poate provoca incendii, leziuni și arsuri. Maturii sunt rugați să nu lase copii de unii singuri în încăperi cu focul aprins în sobă, sau în prejma surselor de pericol. Mai mult, odată cu feeria sărbătorilor apare și riscul lansării focurilor de artificii, care sunt interzise în mânuirea celor mici. Lansarea acestora de către adolescenți și minori poate provoca arsuri, traumatisme, iar sărbătoarea poate încheia cu situații periculoase. Un pericol eminent îl reprezintă și bazinele acvatice din țară. În acest sens salvatorii îndemnă părinții să nu le permită aflarea celor mici în prejma lacurilor și iazurilor, deoarece temperaturile oscilante formează un pod de gheață instabil, care ar pute duce la prăbușirea copiilor. Aflarea celor mici în spații necunoscute de asemenea poate încheia vacanța nefast, întrucât șantierele de construcție sau spațiile forestiere nu sunt cele mai sigure locuri de joacă pentru cei mici. Pentru evitarea situațiilor de risc cu implicarea copiilor, părinții sunt îndemnați la responsabilitate maximă, dar și la comunicarea permanentă cu cei mici despre pericolele existente. În caz de situații de risc oamenii pot apela de urgență Serviciul 112.
Mesajul Maiei Sandu la Ceremonia de învestitură în funcția de Președintă a Republicii Moldova
Maia Sandu a depus astăzi jurămîntul de învestitură în funcția de Președintă a Republicii Moldova și a ținut un discurs, informează unica.md.
”Stimați cetățeni de acasă și de peste tot în lume, dragi oameni ai Moldovei,
Astăzi, revin în fața Dumneavoastră, cu recunoștință și responsabilitate deopotrivă. Mi-ați acordat încrederea pentru a continua un drum pe care l-am început împreună, acum 4 ani. Primesc acest nou mandat în primul rând cu smerenie, dar și cu determinare.
Patru ani în urmă, am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră. Însă vremurile s-au dovedit a fi dificile, de restriște.
Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. După pandemie a urmat creșterea prețurilor, criza energetică, șantajul cu gaze, acum – șantajul cu întuneric.
Dar toate aceste crize pălesc în fața războiului brutal de la hotarul nostru. Un război care a alungat de acasă milioane de oameni, a afectat economia, și ne-a marcat ca oameni – am devenit martori ai unor tragedii și atrocități pe care nu le credeam posibile în vremurile noastre.
În aceste împrejurări vitrege, noi am stat drepți, am rămas uniți, și am mers hotărâți înainte. Am reușit să păstrăm pacea și să ne apărăm democrația în fața amenințărilor externe.
Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru patriotism, curaj și unitate, pentru omenie și generozitate. Putem fi mândri că, în pofida greutăților, am reușit să fim de partea bună a istoriei!
Mesajul meu de astăzi este unul optimist.
Moldova nu este doar o țară mică cu o inimă mare, ci și o inspirație pentru alții în timpuri nesigure. Moldova stă în bătaia vântului, dar nu zboară ca o frunză, ci rezistă cu determinare, așteptând să treacă urgia. Azi însă nu vreau să vă vorbesc de așteptare, căci răbdarea voastră e deja încercată.
Vreau să vă vorbesc despre MOLDOVA și veți vedea că fiecare literă din acest cuvânt ne spune ceva în parte.
„M” de la Moștenirea noastră. Moldova este o țară demnă, cu cetățeni dârji, rezistenți. Și Moldova a votat, în ciuda tuturor presiunilor, pentru o direcție clară: o țară dezvoltată, o țară europeană, în care să avem mai multă siguranță și prosperitate.
Siguranța zilei de azi și de mâine pentru noi, siguranța unui viitor mai bun pentru cei dragi nouă, încrederea în noi și în țara noastră – toate acestea mă ghidează în noul meu mandat.
Moștenirea noastră după acest mandat este aspirația noastră: Moldova în Uniunea Europeană, în pace și bunăstare.
Vă rog, vă invit, vă chem: împreună putem reuși. Aici nu e vorba doar de Președinte, de deputați sau de miniștri. E vorba de noi toți – oameni din Cimișlia, Călărași, Bălți, Vulcănești, Dondușeni, moldoveni din Parma, Chicago sau Berlin, de toți oamenii care iubesc Moldova. Căci da, țara contează, și trebuie să o ajutăm să reușească. Prin ea reușim și noi.
„O” – de la optimism, energia noastră națională. Moldova, cea mai simpatică dintre țările pe care le-am văzut vreodată. Cum știi tu să zâmbești, chiar și în vremuri dificile. Îți mulțumesc pentru că treci cu mine – că trecem cu toții împreună – prin această perioadă grea cu fruntea sus.
Eu poate nu am fost mereu un Președinte vesel, trăim în vremuri dificile, dar mi-am păstrat optimismul. Vă îndemn și pe voi să vă recâștigați optimismul, nu doar în context de sărbători, ci în fiecare zi a vieții, pentru că doar cu optimism și energie putem reuși!
Cu optimism și energie, cum numai noi știm, vom câștiga toate bătăliile, una după alta!
„L” – de la luptă – căci ea continuă.Moldova are un vis și îl vom apăra. Vom câștiga bătăliile rând pe rând, indiferent că vorbim de crize sau de reforme necesare.
Integrarea europeană e calea noastră spre siguranță și bunăstare, dar să nu o credem un bilet „la clasa business spre paradis”. Nu este o soluție miraculoasă pentru toate problemele noastre. Nu vor veni francezii să ne facă justiție, danezii să ne colecteze deșeurile sau nemții să ne administreze vămile. Noi suntem stăpâni și responsabili de viața noastră, de țara noastră.
Trebuie sa ne asumăm calea transformărilor, să o parcurgem rapid și fără ezitare. Să depunem un efort colectiv, angajat, constant, și să nu ne împiedicăm de greutăți. Să nu ne lăsăm manipulați sau influențați de propagandă. Și, foarte important, să nu ne fie frică.
„D” – de la dezvoltare, și ce înseamnă asta pentru noi.
Dezvoltarea e pasul de la visul nostru la realitate, la un trai mai bun pentru noi și cei dragi. Ce trebuie să facă fiecare dintre noi pentru ca să ajungem acolo?
Să contribuie la binele comun, se respecte legile țării, să nu dea mită, să nu considere statul drept grădina colhozului, ci o casă a noastră, a tuturor. Să investească în propria bunăstare și în cea a copiilor, cu respect pentru comunitate și natură.
Să învățăm să distingem între minciună și adevăr, să ascultăm propriile instincte, care au servit până acum bine moldovenilor. Să ne învățăm cu toții lecțiile, să învățăm inclusiv din cele trăite de bunicii noștri jefuiți și deportați, ale părinților noștri care au trăit izolați de restul lumii. Când noi ne dezvoltăm și creștem ca oameni, și țara noastră crește și se dezvoltă.
„O” – de la organizare, și organizarea va fi mai bună.
Provocările cu care ne confruntăm sunt cele mai mari de la independență și nu avem de ales decât să ne organizăm, cu fiecare zi, mai bine. Schimbările se produc cu dificultate, ne confruntăm cu rezistență în sistem. Reforma justiției, întârziată cu câteva decenii, este anevoioasă, afectată de supărări și interese ale unor adevărate clanuri.
Dar am făcut progrese și nu trebuie să dăm înapoi. Eu nu voi da înapoi, am mandatul dumneavoastră, al cetățenilor Moldovei, pentru a face ordine în instituții. Guvernul va avea în mine un partener serios și dedicat, dar și un critic dur în caz de performanță slabă. Ne organizăm și reușim, altfel oamenii sunt dezamăgiți și își pierd, pe bună dreptate, răbdarea.
„V” – de la voința de a înfrunta vijelia care vine, dar pentru care ne pregătim.Faptul că vine o iarna grea nu e un secret. Dar, oameni buni, vom reuși să trecem cu bine. Am înfruntat împreună pandemia, inflația, crize de tot felul. Am fost șantajați cu gazele, acum suntem șantajați cu întunericul, nu e prima dată. Dar va învinge lumina, vom rezista.
Pentru a scăpa de șantaj, pentru a fi liberi, trebuie să muncim, să creăm alternative, pentru prezent și viitor. Știm de la părinții și bunicii noștri – orice lucru bine făcut înseamnă să muncești cu răbdare, cu perseverență, cu ordine și disciplină. Numai astfel vom putea construi, cu trăinicie, țara pe care ne-o dorim pentru copiii noștri, așa precum au făcut și înaintașii noștri.
Așadar, să avem voință, și vom avea putință!
„A” – de la Ambiție, cu ambiție sănătoasă ne putem atinge obiectivul. Dragii mei, fără voi nu aș fi azi aici, asta mi-e foarte clar. Și simt nevoia, dincolo de recunoștință, să vă spun că sunteți mai buni decât mine și că nu aveți nevoie de o Mamă a Națiunii sau un Tată al Națiunii.
Ca Președinte contați pe mine. O să vă ajut, o să vă sprijin, o să vă ghidez, cu smerenie și bună credință, pe măsura puterii mele și cu voința lui Dumnezeu.
Dar voi sunteți stăpânii destinului vostru și sunteți prezentul și viitorul țării. Oameni ai țării, fiți mai buni ca mine, ca a noastră clasă politică, fiți mai buni ca voi înșivă în anii anteriori.
Moldova crește cu Ambiție, cu ambiția noastră de a nu mai aștepta, de a nu ne speria, de a refuza să ne lăsăm dezamăgiți și descurajați. Ambiția de a lupta, indiferent de ce face statul, de crize, de probleme, ambiția de a reuși pentru voi și familiile voastre.
Haideți să reușim împreună, haideți sa ne gândim zilnic ce putem face în plus sau mai bine, pe cine admirăm, de la cine învățăm și cu cine putem face echipă.
Antreprenori ai țării, arătați și voi drumul spre bunăstare.
Instituții media, identificați și promovați oameni și istorii de succes.
Societate civilă, inspirați o națiune zi de zi, așa cum ați făcut-o în acest an.
Angajați publici, demonstrați în fiecare zi că statul este aici pentru cetățeni.
Judecători și procurori, faceți justiția pe care o așteaptă întreaga țară.
Da, eu, Parlamentul, Guvernul vom depune toate eforturile, dar vă invit la o mare mobilizare națională, căci dacă nu ne salvăm singuri, nu ne salvează nimeni. Să avem ambiția asumării, ca oameni și ca echipă!
La final, dragi cetățeni, va spun cu mâna pe inimă:
Am muncit cu dăruire în primul mandat și voi continua, cu și mai multă voință și energie. După 4 ani, cu smerenie pot spune că, împreună, am făcut ceva ce niciodată nu s-a făcut în 30 de ani de independență. Moldova e mai respectată ca oricând, lumea se uită la noi cu drag și interes, și ne sprijină în visul nostru. Restul depinde de noi.
Am început sa ne eliberăm de dependența energetică, chiar dacă prețurile sunt în continuare mari, nu ne mai poate nimeni ține sub papuc. Am reușit să deschidem larg ușa spre Uniunea Europeană, ceea ce nu e puțin ca și plan și proiect de țară. Mai sunt multe de făcut, dar drumul e corect.
Eu vă îndemn să mergem înainte cu încredere. Nu uitați ce înseamnă Moldova Noastră: Moștenire, Optimism, Luptă, Dezvoltare, Organizare, Voință și Ambiție!
Cu Doamne ajută! Vă mulțumesc și mă înclin în fața voastră! Să ne luăm răgaz pentru a ne bucura de sărbători și să ne reapucăm de treabă cu și mai multă sârguință în 2025. Vă urez Crăciun fericit și un 2025 cât mai bun!”, se arată în mesajul publicat pe pagina Președinției.