Noi percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigație a IGP, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție,  au efectuat un șir de percheziții într-o suburbie din municipiul Chișinău, la un grup de persoane implicate în corupere electorală la scrutinul din toamna anului 2024, privind alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din Codul penal.

În cadrul perchezițiilor au fost ridicate mai multe dispozitive tehnice de stocare a datelor și înscrisuri relevante pentru cauza penală.

În context, în urma acțiunilor procesuale, s-a stabilit că destinatarii surselor bănești sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din țară.

Aceștia ar fi fost remunerați lunar din surse tenebre pentru activitățile prestate în scopul determinării alegătorilor să își exercite dreptul electoral la referendum și votarea pentru un anumit candidat care urma a fi anunțat de către membrii PP “Șansă” și/sau “blocul Victorie” cu o zi înainte de alegeri, inclusiv pentru distribuirea pliantelor cu mesaje manipulatoare, participarea la mitinguri, flash-moburi și acțiuni de protest.

Meteorologii anunță pentru astăzi vreme frumoasă. Mâine, însă, pregătiți umbrelele

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi, sâmbătă, vreme frumoasă, în general fără precipitații.

Vântul va bate moderat din sud-est. Temperatura aerului va urca până la 19 grade Celsius. Pentru mâine, duminică, meteorologii prognozează ploi slabe, din cauza unui front atmosferic. De asemenea duminică și luni vor fi intensificări ale vântului.

Tragedie în Italia//Un tânăr din R.Moldova a murit după ce s-a izbit de un camion

Un tânăr de 21 de ani din R. Moldova a decedat după ce a fost lovit de un autocamion. Tragedia s-a produs în seara zilei de 20 martie, în comuna Volla, situată în apropierea orașului italian Napoli, scrie safwnews.md

Potrivit presei italiene, autoritățile au fost alertate în jurul orei 20:40 (ora locală) cu privire la un accident în care au fost implicate un scuter și un camion. La fața locului au intervenit de urgență poliția și echipajele medicale.

În urma primelor cercetări, oamenii legii au stabilit că moldoveanul, în timp ce se deplasa cu scuterul, din motive încă necunoscute, s-a izbit frontal de camion. Tânărul era în stare critică și a fost transportat de urgență la spital. Din nefericire, moldoveanul a decedat la scurt timp din cauza rănilor grave.

Potrivit autorităților italiene, nu este clar deocamdată dacă în accident au fost implicate și alte vehicule sau dacă tânărul a pierdut controlul scuterului în timpul unei manevre riscante.

Cazul este în prezent investigat pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.

Sărbătoare mare la creștinii ortodocși! Astăzi sunt cinstiți Sfinții 40 de mucenici! Ce nu este voie în această zi

Astăzi, creștinii ortodocși sărbătoresc Sfinții 40 de mucenici din Sevastia. Aceștia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. În anul 320, aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor.

Refuzând, au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un soldat. În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul ortodox.

În credința populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, lăsând loc zilelor moșilor. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bate sau maiuri, rostind descântece, pentru că să iasă căldură și să între gerul, sau jocul copiilor peste foc.

De altfel, această zi mare trebuie „ținută” cum se cuvine dacă vrei să ai parte de sănătate tot timpul anului.

Ce nu ai voie să faci

  • Nu este bine să faci treburi în casă și nici în gospodărie în ziua celor 40 de Mucenici. În caz contrar, se spune că Sfintii te vor pedepsi prin 40 de zile de boală.
  • În unele regiuni ale ţării, gospodinele nu iau ouăle din cuibare; se spune că acestea trebuie lăsate acolo, pentru a fi spor la ouă şi la pui tot anul.
  • O altă superstiţie spune că în prima zi a moşilor nu trebuie aruncat gunoiul din casă, pentru a nu se înmulţi lupii.
  • În unele zone din Oltenia, în dimineaţa zilei de 22 martie se afumă casa şi pe cei care locuiesc în ea, pentru a fi feriţi tot anul de animale şi lighioane sălbatice.

În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. De secole, se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul zilei, este un semn bun: va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii.

Incendiu în parcul Valea Morilor din Capitală: O casă, cuprinsă de flăcări
Articolul anterior
Copiii concepuți prin FIV nu au risc mai mare de boli decât cei concepuți pe cale naturală/P
Articolul următor
Close menu