Noi reguli rutiere în UE! Șoferii care le încalcă vor fi depistați mai ușor

Parlamentul European a votat, miercuri, noi norme rutiere pentru țările UE. Eurodeputaţii au consolidat cooperarea transfrontalieră a statelor membre în investigarea încălcărilor normelor rutiere pentru a preveni comportamentul periculos la volan în străinătate, scrie digi24.ro.

A fost extinsă lista încălcărilor rutiere care declanşează investigaţii transfrontaliere, va fi o cooperare sporită între statele membre ale UE pentru aplicarea amenzilor şoferilor străini periculoşi. Ţara din UE în care regulile rutiere au fost încălcate va avea la dispoziţie 11 luni de la data încălcării pentru a emite o notificare. În plus, la cererea statului membru în care a avut loc încălcarea, ţara de reşedinţă a autorului încălcării poate prelua colectarea amenzilor rutiere, cu condiţia ca suma să fie mai mare de 70 euro şi să nu fi fost plătită după epuizarea tuturor opţiunilor legale. În condiţiile în care aproximativ 40% din încălcările transfrontaliere ale normelor de circulaţie rămân în prezent nepedepsite, deputaţii europeni au actualizat normele pentru a determina ţările UE să coopereze mai mult şi să se ajute reciproc în găsirea conducătorilor auto străini care au comis o încălcare, arată un comunicat de presă al Parlamentului European.

Noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului membru în care a avut loc încălcarea, ţara de reşedinţă a autorului încălcării poate prelua colectarea amenzilor rutiere, cu condiţia ca suma să fie mai mare de 70 euro şi să nu fi fost plătită după epuizarea tuturor opţiunilor legale.

Ce tipuri de încălcări ale normelor rutiere sunt vizate.

Normele actualizate vor extinde lista încălcărilor rutiere comise de conducătorii auto nerezidenţi care declanşează cooperarea transfrontalieră şi care pot duce la o amendă. Pe lângă încălcările actuale (excesul de viteză, conducerea sub influenţa alcoolului sau neoprirea la semaforul roşu), lista va fi completată cu elemente noi precum parcarea periculoasă, depăşirea periculoasă, încălcarea unei linii continue şi părăsirea locului unui accident.

Termen clar şi interdicţie pentru colectorii privaţi de datorii

Ţara din UE în care regulile rutiere au fost încălcate va avea la dispoziţie 11 luni de la data încălcării pentru a emite o notificare. Notificarea încălcării regulilor rutiere trebuie să includă momentul şi circumstanţele încălcării, precum şi informaţii privind modul de contestare a amenzii. La iniţiativa eurodeputaţilor, entităţilor private li se va interzice să ajute ţările UE să colecteze amenzi rutiere de la şoferii străini (după doi ani de la transpunerea normelor în legislaţia naţională).

Va fi înființat un portal online

Pentru a spori transparenţa şi a facilita punerea în aplicare a noilor norme, Comisia are sarcina de a crea un portal online care să conţină informaţii precum noile normele, opţiunile de recurs şi amenzile rutiere relevante. „Pentru a spori siguranţa rutieră, ţările UE trebuie să coopereze şi să dispună de instrumente eficiente de pedepsire a celor care încalcă regulile de circulaţie din străinătate. Normele actualizate vor contribui la realizarea acestui obiectiv, dar sunt benefice şi pentru conducătorii auto, care vor primi informaţii într-un interval de timp strict, într-o limbă pe care o înţeleg şi cu o descriere a procedurii de recurs. Interzicerea utilizării unor companii private pentru a încasa amenzile va proteja în mod eficace conducătorii auto împotriva escrocheriilor şi a scurgerilor de date cu caracter personal”, a afirmat raportorul PE, Kosma Złotowski (CRE, Polonia), conform sursei citate. Noile norme legate de schimbul transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră au fost adoptate de către Parlamentul European cu 570 voturi „pentru”, 36 voturi „împotrivă” şi 24 abţineri. După ce şi Consiliul le va aproba, ţările UE vor avea la dispoziţie 30 de luni pentru a se pregăti pentru punerea lor în aplicare.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

La Chișinău va fi construit un stadion național, cu 25. 000 de locuri
Articolul anterior
Raport SUA: Corupția rămâne larg răspândită în R. Moldova, iar mass-media este suprimată
Articolul următor