Norvegia, Danemarca şi Islanda vor ajuta Finlanda şi Suedia dacă vor fi atacate

Norvegia, Danemarca şi Islanda au semnat luni o declaraţie comună în care îşi exprimă sprijinul pentru Finlanda şi Suedia în cazul în care cele două ţări ar fi atacate.

Steagul NATO.

„Împreună cu Danemarca şi Islanda, Norvegia este pregătită să îşi ajute vecinii nordici prin toate mijloacele necesare dacă ar fi victimele agresiunii pe teritoriul lor înainte de a obţine statutul de membru al NATO”, a afirmat premierul norvegian Jonas Gahr Store, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Anterior, premierul suedez Magdalena Andersson a anunţat că Suedia va solicita aderarea la NATO.

„Guvernul a decis să informeze NATO despre dorinţa Suediei de a deveni membră a Alianţei”, a declarat luni Andersson într-o conferinţă de presă alături de Ulf Kristersson, liderul principalului partid de opoziţie suedez, Moderaţii.

Suedia şi Finlanda şi-au anunţat deja dorinţa de a-şi depune candidaturile simultan.

Joi, preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin anunţaseră, la rândul lor, că Finlanda va solicita aderarea la NATO „fără întârziere”.

Invazia militară rusă asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări vecine sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului Parteneriat pentru Pace.

NATO are în prezent 30 de state membre, printre care Norvegia, Danemarca şi Islanda.

Dansatoarea Cristina Scarlevschi, îndoliată. Fiul ei s-a stins din viață

Fiul dansatoarei și fondatoarei unei școli de pole dance în Republica Moldova, Cristina Scarlevschi, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut chiar de bloggeriță pe o rețea de socializare.

Fiul bloggeriței a fost diagnostificat la naștere cu microcefalie, afecțiune deosebit de gravă, fără vreun tratament posibil, ce se caracterizată prin dimensiunea mică a craniului. Acest lucru nu a fost observat de medic în timpul ecografiilor, decât în al treilea trimestru, a povestit Cristina Scarlevschi în cadrul unei emisiuni online, conform realitatea.md.

Dansatoarea a născut pe 21 decembrie 2022. A apelat la numeroși specialiști din străinătate, pentru a-și salva copilașul.

Transmitem putere familiei în aceste momente grele!

(foto: Instagram)

Morți și răniți la Odesa, după un nou atac cu rachete balistice

Noaptea trecută, armata rusă a atacat centrul Odesei. Trei persoane au fost ucise, printre care un polițist. Precizările au fost făcute de șeful administrației militare al regiunii Odesa Oleg Kiper. Alte trei persoane au suferit răni, una din ele se află în stare gravă la spital. 

Atacul asupra Odesei a fost efectuat cu rachete balistice, potrivit lui Oleg Kiper. În consecință au fost ucise trei persoane, inclusiv un polițist. Încă trei persoane au suferit răni. 

Primarul de Odesa Ghenadii Truhanov a spus că urmare a atacului au fost avariate clădiri rezidențiale și infrastructura civilă.

Publicația locală Dumskaia a menționat că una dintre cele trei victime, care au suferit răni, se află la spital în stare extrem de gravă. Potrivit sursei, urmare a atacului, a fost avariat inclus oficiul reprezentanței din Odesa a Comisarului Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului, transmite Newsmaker

Partea rusă deocamdată nu a comentat atacul. Amintim că, în seara zilei de 29 aprilie trupele ruse au lansat un prim atac cu rachete asupra Odesei. Publicația Dumskaia a scris că urmare a atacului au fost ucise 5 persoane, iar peste 30 au suferit răni, printre acestea – doi copii și o femeie însărcinată.

Peste 250 de voluntari vor monitoriza defășurarea examenelor de absolvire a clasei IX-a

Peste 250 de persoane au răspuns inițiativei Ministerului Educației și Cercetării de a participa în calitate de voluntari la monitorizarea examenelor de absolvire a clasei IX-a. Activitatea se înscrie în Campania Națională ,,Fii ONEST, nu copia! care are scopul de a asigura șanse egale elevilor, ca să-și demonstreze cunoștințele acumulate în timpul anilor de studii, să crească transparența și să reducă corupția în școlile din R. Moldova.

Toate persoanele care s-au arată deschise să fie voluntari au participat astăzi la o instruire organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, informează MEC, transmite tvrmoldova.md. 

Participanții au fost informați despre felul în care se desfășoară examenele, responsabilitățile pe care le vor avea, procedurile de ordin general și actele normative aplicate și au adresat întrebări experților. Instruirea este obligatorie pentru a putea desfășura activitatea de voluntar în cadrul proiectului. 

Cea de-a doua instruire va avea loc pe data de 2 mai, fiind urmată și de alte instruiri pe măsură ce voluntarii se vor înregistra la program. Toți cei care-și doresc să se implice în campania Fii ONEST, nu copia!, sunt îndemnați să acceseze site-ul fiio9est.md, unde pot afla mai multe detalii, dar și completa formularul de înregistrare. 

Exporturile Gazprom spre Europa au scăzut cu peste 25%
Articolul anterior
Video! Moldova a făcut senzație în Marea Britanie în timpul transmisiunii Eurovision. Zeci de tineri o rup din loc în momentul interpretării piesei ,,Trenulețul”
Articolul următor