Norvegia îşi redeschide societatea de azi, a anunţat vineri guvernul de la Oslo, punând capăt restricţiilor pentru limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19 care au limitat interacţiunea socială şi au afectat multe afaceri.
„Sunt 561 de zile de când am introdus cele mai dure măsuri din Norvegia în vreme de pace… Acum a venit timpul să ne întoarcem la o viaţă cotidiană normală”, a declarat premierul Erna Solberg în cadrul unei conferinţe de presă, scrie publika.md.
Restricţiile vor lua sfârşit sâmbătă, la ora locală 16:00 (14:00 GMT), a spus ea.
Decizia de a nu mai impune distanţare socială va permite organizatorilor de evenimente culturale şi sportive să utilizeze întreaga capacitate a locurilor de desfăşurare, în timp ce restaurantele se vor putea umple din nou, iar cluburile de noapte se vor putea redeschide.
Erna Solberg a implementat până acum primele trei stadii ale unui plan în patru paşi de înlăturare a restricţiilor sociale şi economice impuse din martie anul trecut, dar ultimul pas a fost amânat de mai multe ori din cauza îngrijorării privind ratele de infectare.
„Pe scurt, acum putem trăi cum este normal”, a spus Solberg.
Circa 76% din toţi norvegienii au primit cel puţin o doză de vaccin COVID-19, în timp ce 67% din populaţie este vaccinată cu doza completă, potrivit Institutului public de sănătate.
„Vreau să spun: mulţumesc foarte mult Norvegia”, a mai afirmat Erna Solberg.