Nou născut, abandonat pe câmp, la marginea satului. Mama are doar 16 ani

O minoră de 16 ani, a născut pe câmp, unde a și abandonat copilul, care a decedat la scurt timp. Fata a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Cazul a avut loc într-o localitate din Satu Mare, România.

La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre faptul că un nou-născut ar fi fost găsit decedat, pe un teren situat în afara localității Turț, transmite presa de peste Prut.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.

La scurt timp, polițiștii au identificat-o pe mama acestuia, fiind vorba despre o minoră de 16 ani, care a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

În cauză, cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Bărbat înjunghiat în urma unui conflict, la Sîngerei

Un bărbat a ajuns la poliție, după ce în urma unui conflict a fost înjunghiat. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:34, în localitatea Cotiujenii Mici, din raionul Sîngerei, susțin usrsele PulsMedia.MD.

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 41 de ani. În urma unui conflict cu un individ în vârstă de 62 de ani, dânsul s-a ales cu o lovitură de cuțit în abdomen.

Soacra sa care a fost martoră a conflictului, imediat a solicitat intervenția unei ambulanțe, dar și a alertat poliția despre acest caz. Victima a fost transportată la spital pentru a i se acorda ajutorul medical necesar, iar cuțitarul a fost escortat la IP Sîngerei pentru a fi documentat.

Președinta țării, Maia Sandu, l-a felicitat pe compozitorul Eugen Doga cu cea de-a 88-a aniversare

În prima zi a primăverii, când se marchează sărbătoarea Mărțișorului, Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj pentru toți cetățenii.

„La 1 martie, sărbătorim Mărțișorul – simbol al renașterii și al unui nou început – cu încredere că primăvara ne va aduce un an mai bun, un an al păcii și al armoniei”, a notat șefa statului.

Președinta Maia Sandu a adresat și un mesaj de felicitare marelui compozitor Eugen Doga, care împlinește astăzi 88 de ani.

„Fiecare primăvară începe și cu aniversarea marelui compozitor Eugen Doga, care împlinește astăzi 88 de ani. Îi urez maestrului sănătate, liniște și inspirație, alături de recunoștința noastră pentru tot ceea ce ne-a dăruit prin muzica sa. Avem privilegiul de a fi contemporani cu un geniu al muzicii, ale cărui creații ne umplu sufletul de iubire, bunătate și înțelepciune”, a spus șefa statului.

Italia cere convocarea „fără întârziere” a unui „summit” între Statele Unite, Europa și aliații lor cu privire la Ucraina

Șefa guvernului italian Giorgia Meloni a cerut vineri seara convocarea „fără întârziere” a unui „summit” între Statele Unite, Europa și aliații lor cu privire la Ucraina, la scurt timp după altercația dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski la Casa Albă, relatează AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.

„Este nevoie de un summit fără întârziere între Statele Unite, statele europene și aliații lor pentru a vorbi sincer despre modul în care intenționăm să ne confruntăm cu marile provocări de astăzi, începând cu Ucraina, pe care împreună am apărat-o în ultimii ani”, a declarat Meloni, potrivit unui comunicat.

„Aceasta este propunerea pe care Italia intenționează să o prezinte partenerilor săi în următoarele ore”, a adăugat ea.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu președintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în fața camerelor de luat vederi. Conferința de presă dintre președintele ucrainean și omologul său american, care ar fi trebuit să urmeze semnării unui acord privind accesul la resursele ucrainene, a fost anulată.

Într-un mesaj postat după întâlnire pe rețeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect față de SUA și i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când „va fi pregătit pentru pace”.

Numărul cancerelor de prostată va creşte semnificativ, avertizează un nou studiu
Articolul anterior
Meteo: Temperaturi de vară în săptămâna ce urmează!
Articolul următor