Nouă oameni, inclusiv doi copii, au fost grav răniți după ce un bărbat a aruncat cu acid peste ei, la Londra

Nouă persoane, inclusiv doi copii mici, au fost rănite, miercuri, după ce un bărbat a aruncat deliberat cu o „substanţă corozivă”, cel mai probabil acid, în Clapham, în sudul Londrei, a anunţat Poliţia Metropolitană, citată de The Guardian, scrie digi24.ro.

Poliţia metropolitană a fost chemată pe Lessar Avenue, Clapham, miercuri, în jurul orei locale 19:25, când femeia şi cei doi copii au fost răniţi de o substanţă posibil corozivă. Alte şase persoane – trei oameni de pe stradă şi trei agenţi de poliţie – au fost rănite după ce le-au venit în ajutor. Cinci dintre cei implicaţi au fost duşi la spital.

„Sunt în curs de desfăşurare analize pentru a determina despre ce substanţă este vorba, dar în acest stadiu credem că este vorba despre o substanţă corozivă”, a transmis poliţia londoneză. „Un bărbat a fost văzut fugind de la locul faptei. Apelăm la resurse din întreaga metropolă pentru a-l prinde pe acest individ şi se lucrează în continuare pentru a determina ce a dus la acest incident îngrozitor”, a adăugat reprezentantul poliţiei.

Un politician local a declarat că femeia şi copiii se aflau într-o maşină când au fost atacaţi. Marina Ahmad, membră laburistă a Adunării Londoneze pentru Lambeth şi Southwark, a spus, într-o postare pe Twitter că „a avut loc o coliziune în trafic cu un bărbat care a agresat ocupanţii unei maşini şi a aruncat cu acid. Printre victime se numără şi copii”. Pompierii au folosit echipament specializat pentru a detecta ceea ce se crede a fi substanţa corozivă folosită în atacul iniţial, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor londonezi. Echipajele au oferit îngrijiri de urgenţă imediate unei femei şi a doi copii. Alte cinci persoane au fost, de asemenea, tratate la faţa locului. Toate au fost transportate la spital de către echipajele serviciului de ambulanţă din Londra. Nu a fost făcută, deocamdată, nicio arestare.

Poliția de Frontieră se mândrește: ,,Moldova are oameni de valoare!”

Încă un motiv de bucurie și mândrie pentru Poliția de Frontieră: polițista de frontieră Daniela Cociu a urcat pe podiumul premianților la Cupa mondială de canoe de la Szeged, Ungaria.

Moldoveanca împreună cu coechipiera Maria Olărașu au cucerit medalia de argint pe distanța 200 metri, cu un rezultat de 43.66.

Amintim că tandemul Cociu-Olărașu au cota de calificare la caiac-canoe la Jocurile Olimpice de la Paris.

Tânăra care a pozat indecent printre cruci și morminte în Cimitirul Central din Chișinău a fost identificată de poliție

Tânăra care a pozat indecent printre cruci și morminte în Cimitirul Central din Chișinău în ziua de Paști, după care a făcut publice fotografiile pe rețelele sociale, a fost identificată de poliție într-un tragederea la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare.

Pulsmedia.md scrie că este vorba de Ecaterina G., în vârstă de 21 de ani, care a fost citată la poliție pentru a fi audiată pe marginea acestui caz. Tânăra le-a declarat oamenilor legii că a făcut acest lucru pentru bani, în urma unei provocări pe TikTok.

Ea s-a ales cu două procese verbale conform art. 54 alin. 5 (ofensa adusă sentimentelor religioase ale persoanelor fizice, profanarea obiectelor venerate de acestea, a localurilor, monumentelor, mormintelor, a simbolicii lor conceptual) și în baza art. 354 (huliganism nu prea grav) din Codul Contravențional.

Pentru primul articol, tânăra riscă amendă de la 18 la 36 de unităţi convenţionale (între 900 și 1.800 de lei) sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore, iar pentru cel de-al doilea – cu amedă de la 6 la 30 de unităţi convenţionale (între 300 și 1.500 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore.

Ea mai povestise pe rețelele sociale că rudele i-au văzut fotografiile și le-au dezagreat.

Primăria Municipiului Chișinău informează despre căile de acces spre cimitirul „Sfântul Lazăr”

Primăria Municipiului Chișinău informează că teritoriile celor 10 cimitire din subordinea municipalității au fost salubrizate și pregătite pentru Sărbătoarea Paștele Blajinilor. Sunt pregătite și căile de acces, iar pentru deplasarea cetățenilor la cimitirul „Sfântul Lazăr” din strada Doina, va fi organizat transport public, din preajma Circului, ruta C și alte linii, în total cca 100 de unități de transport. Ordinea publică la îmbarcarea pasagerilor pentru deplasare către și de la cimitir va fi asigurată de către angajaţii Inspectoratului Național de Patrulare.

Având în vedere că în zilele de 12 și 13 mai, a. c., va fi sistată circulația transportului pe strada Doina, tronsonul cuprins între str. Socoleni și intrarea principală în Cimitirul „Sfântul Lazăr”, cu excepția transportului public, pe teritoriile gestionate de agenții economici din preajmă vor fi organizate locuri de parcare pentru transportul privat. Autoritățile și poliția vor gestiona situația, astfel încât persoanele cu nevoi speciale să nu întâmpine dificultăți de deplasare.

La fel ca în anii precedenţi, de Paştele Blajinilor, pe teritoriul cimitirului „Sfântul Lazăr” vor fi amplasate 3 ambulanţe pentru acordarea asistenței medicale urgente, în diferite zone şi 1 ambulanţă în Cimitirul Central din strada Armenească.

În context, informăm că în scopul deservirii populației în cadrul sărbătorii Paștele Blajinilor, în zilele de 12 și 13 mai 2024, la intrările în cimitirul „Sfântul Lazăr” din str. Doina vor fi desfășurate activități de comerț cu pască, cozonac, produse de patiserie fără cremă, băuturi răcoritoare și fierbinți, flori și compoziți florale. De asemenea, la intrarea în Cimitirul Central din str. Armenească va fi organizat comerț cu flori și compoziții florale.

APL Chișinău face apel către cetățenii care merg la cimitir de Paștele Blajinilor, pentru a-și pomeni rudele și apropiații trecuți din viață, să dea dovadă de responsabilitate și să depoziteze deșeurile în containerele special amenajate pe teritoriu, pentru ca serviciile municipale să le poată evacua în timp util.

Pedeapsa unui bărbat care a bătut cu cruzime o femeie lovind-o cu ceainicul electric și i-a smuls părul din cap
Articolul anterior
„Mierea de aur” sau cel mai puternic antibiotic natural. Tratează peste 150 de boli
Articolul următor