O companie din SUA va plăti angajaţilor 1.000 $ dacă se vor vaccina

Administraţia firmei crede că va stimula, astfel, personalul să se imunizeze împotriva COVID-19.

Una dintre cele mai mari companii de investiții din lume le va oferi angajaților săi din SUA câte 1.000 de dolari dacă se vaccineză împotriva Covid-19, informează publika.md cu referire la BBC. Oferta companiei Vanguard este valabilă până în luna octombrie, dar vor fi recompensați și angajații care s-au vaccinat în trecut. Aceasta este una din abordările prin care companiile americane încearcă să-și motiveze angajații să se vaccineze, în timp ce numărul cazurilor de îmbolnăviri cu varianta Delta de coronavirus este în creștere. Companii mari din SUA, precum Google sau Microsoft, le cer tuturor angajaților să se vaccineze. Altele, precum lanțul Walmart sau Uber, au cerut conducerii să se vaccineze, în timp ce giganți precum Amazon sau Apple nu au instituit nicio politică internă privind vaccinarea.

Grupul Vanguard are 16.500 de angajați în SUA și a decis să ofere stimulentul de 1.000 de dolari tuturor angajaților care produc dovada vaccinării. Spre comparație, Blackrock, o altă companie americană care se ocupă cu administrarea activelor, le-a interzis angajaților săi nevaccinați să vină la locul de muncă.

Numărul infectărilor cu coronavirus este în creștere în SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA (CDC) a anunțat că măștile de protecție ar trebui purtate din nou la interior, atât de către cei nevaccinați, cât și de către cei vaccinați.

Un tânăr care circula pe o trotinetă a fost spulberat de un motociclist furios
Articolul anterior
Emilian Crețu este, în sfârșit, creț!
Articolul următor