O concurentă de la ,,Vocea României” s-a retras din concurs. Este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru

Ieri seară, la ,,Vocea României”, antrenorii au avut parte de o surpriză. Una dintre concurente a decis să părăsească show-ul.

„În condițiile de față, cred că cel mai bine este să mă retrag din concurs. Aleg acest lucru asumat”. Acest lucru s-a întâmplat la duelul dintre Irina Florea și Norig când la finalul melodiei, lucrurile au luat o întorsătură dureroasă pentru una dintre concurente, potrivit Adevarul.

Antrenorii și-au dat seama că ceva nu este bine, urmând să afle că Irina Florea se confruntă cu o problemă serioasă de sănătate.

Irina Rimes: „A fost emoționant, dar s-a întâmplat ceva”, sesizează Irina Rimes, imediat ce duelul fetelor se încheie. „Problema este o disfonie, care a detectat niște noduli pe corzile vocale. Am avut de ales, adică aș fi putut să nu vin. Cu toate astea, mi s-a părut că e datoria mea să vin, să fac acest moment, atât față de voi, față de Tudor, față de Tudor, față de Norig”, a recunoscut Irina Florea.

Dacă Theo Rose și Horia au fost impresionați de interpretarea celor două, Smiley nu a fost mișcat și a văzut momentul ca fiind unul monoton: „Se puteau face o grămadă de lucruri pe piesa asta și au lipsit, cumva. Nu a avut nici sare, nici piper”.

Tudor Chirilă a recunoscut că există două probleme în ceea ce privește prestația de astăzi: „Avem un cuplu care, din păcate, nu a putut să repete împreună și avem această situație a Irinei, care a fost diagnosticată cu un nodul pe corzi, acum două zile. Împreună cu Irina am hotărât ca ea să nu meargă mai departe (n.r. în etapa următoare), pentru că nu ar putea să se recupereze într-un mod OK pentru sănătatea ei și pentru vocea ei pe termen lung, în acest show”.

Prin urmare, Irina Florea a luat o decizie care nu s-a mai întâlnit la „Vocea României”, și anume, de a se retrage. „Nu a câștigat nimeni între Norig și Irina, pentru că Irina nici măcar nu a intrat într-o competiție”, mai spune Tudor Chirilă.

O femeie, constrânsă să întrețină raporturi sexuale cu un individ care o șantaja cu publicarea unor videouri cu caracter intim

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI anunță reținerea unui bărbat din Strășeni, de 26 de ani, care ar fi constrâns-o pe o femeie să continue întreținerea raporturilor sexuale cu el, prin șantajarea cu răspândirea secvențelor filmate în timpul actelor sexuale de până atunci.

Mai mult decât atât, bărbatul i-a încălcat viața privată și prin faptul că a înregistrat scenele sexuale fără acordul femeii. După o serie de amenințări că le-ar prezenta apropiaților femeii înregistrările, acesta a trecut la fapte și i le-a transmis fostului soț al acesteia, în afara țării. Astfel, după faptele care durau din iulie 2023, femeia cu vârsta de 34 de ani a depus o plângere la autorități, care au purces la reținerea acestuia, cu suportul mascaților din BPDS “Fulger”, și ridicarea telefonului care conține imaginile intime. Urmărirea penală continuă, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Concert în Orășelul European din PMAN, de 9 Mai

Mâine, 9 mai, pe scena din PMAN, peste 1000 de copiii din instituțiile educaționale din municipiul Chișinău vor încânta publicul cu talentul și entuziasmul lor. Colectivele de copii sunt din diverse instituții de învățământ extrașcolar ale Direcției Generale Educație, printre care se numără: CCC „Ghiocel”, CAE „Curcubeul”, CCC „Floarea Soarelui”, CEE „Lăstărel” și CCC „Luceafărul”, vor evolua cu programe culturale și artistice.

În Orășelul European din Piața Marii Adunări Naționale, Primăria Chișinău va avea 2 corturi cu informații despre proiectele pe care le desfășoară împreună cu partenerii de dezvoltare.

În primul cort vor fi prezentate informații despre toate proiectele iar cel de-al doilea cort va fi dedicat tinerilor și activităților Centrelor municipale de Tineret.

Chișinăul are un portofoliu de aproape 3 miliarde de lei, care cuprinde proiecte în domeniul eficienței energetice, reabilitarea drumurilor, Proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, restabilirea rețelelor de apeduct și canalizare, reabilitarea râului Bîc și multe altele ce includ domeniul social, educațional, tineret și lansarea afacerilor.

La corturile Primăriei Chișinău vor fi desfășurate diverse activități pentru toate vârstele.

Vor fi sesiuni de discuții cu vizitatorii, prezentări de proiecte, joc de șah cu campioni (juniori și seniori), quiz despre Chișinău cu premii, spațiu special amenajat pentru distracția copiilor.

Prima reacție a Nataliei Barbu după Eurovision: „Nu e despre voce! Este foarte politic”

Natalia Barbu a suferit înfrângere ieri seara la cel mai important concurs de voci, Eurovision Song Contest 2024, așa că Moldova nu a reușit să se califice de această dată în marea finală. Artista a oferit prima reacție, după ce a aflat rezultatul televotului, declarând că e un concurs politizat, scrie cancan moldova.

„Încă o dată ne convingem ce concurs e. Nu este vorba despre voce. Este foarte politic și nu contează pentru că piesa mea e despre lumină, e despre frumos și eu sunt convinsă că m-am conectat cu foarte multă lume, doar că acest concurs probabil că nu e doar despre asta. Sunt convinsă că m-a votat foarte multă lume și trebuia să trec în finală. . .Bineînțeles că sunt momente când o țară ca a noastră are șanse să urce chiar foarte sus, dar asta așa uneori, ca să nu ne răsfețe prea mult. . .Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru această experiență în sine. A fost frumos și eu cred că dacă am ajuns aici, în acest concurs, nu am ajuns degeaba, pentru că de acum încolo începe o etapă nouă și frumoasă în cariera și în viața mea”.

Interpreta noastră a urcat pe scenă sub numărul 11, cu piesa „In The Middle”. Vedeți mai jos prestația.

Peste 60 de preoți din Moldova au trecut la Mitropolia Basarabiei
Articolul anterior
Intervenție chirurgicală revoluționară. Medicii i-au scos plămânii unui bărbat și i-au pus în loc implanturi mamare, ca să îi salveze viața
Articolul următor