O femeie în vârstă de 69 de ani, din București, a stat trei zile în fața ușii apartamentului ei după ce a pierdut cheile locuinței când a ieșit la cumpărături.
Abia după cele trei zile o vecină a sunat la Poliția Locală Sector 6 pentru a sesiza cazul. Mai departe, polițiștii locali au sunat la 112, însă li s-a transmis că ”nu reprezintă o urgență”. Ulterior au fost nevoiți să apeleze la o firmă privată pentru a solicita intervenția unui lăcătuș.
”O femeie în vârstă de 69 de ani din cartierul Drumul Taberei era mai, mai să facă Paștele în stradă. Ieșise marți la cumpărături, însă pe drum a pierdut cheile de la apartament. Nu a știut ce să facă și la cine să apeleze.
Trei zile a stat în fața ușii până când într-un final, joi seara, o vecină a sunat la Poliţia Locală Sector 6 să sesizeze cazul. Un echipaj s-a deplasat imediat la adresa indicată și a găsit-o pe bătrână în scara blocului, cu toate cumpărăturile în ușa apartamentului.
Era flămândă, însetată și, cu lacrimi în ochi, i-a implorat pe oamenii legii să o ajute să intre în casă.
Primul lucru pe care l-au făcut agenții a fost să sune la 112, pentru a solicita un echipaj ISU. Din păcate, au fost refuzați: „cazul nu reprezintă o urgență”, li s-a explicat.
„În aceste condiții, am căutat noi pe Google o firmă autorizată pentru deblocări uși. Era ora 23.00, însă am găsit una cu program non-stop. Într-o jumătate de oră a venit un lăcătuș care în două minute a deschis ușa. Sărmana femeie a răsuflat ușurată când a intrat în casă și ne-a mulțumit din tot sufletul”, a povestit polițistul local de la Biroul Intervenții, care s-a ocupat de caz.”, se arată în postarea postată pe Facebook de Primăria Sectorului 6.