„Eu rar mă plâng public pe rețelele de socializare despre nedreptatea față de mine, dar azi cred că ar fi momentul”. Așa a început să-și povestească calvarul prin care trece Elena Rațoi, femeie cu nevoi speciale, ce activează de mai mulți ani în cadrul UN Women Moldova. Aceasta povestește pe rețelele de socializare despre cum Direcția Asistență Socială a sectorului Râșcani din Chișinău i-ar fi pierdut un act important, iar în consecință, aceasta ar urma să treacă, din nou, procedura pentru stabilirea gradului de dezabilitate pentru a obține acel document.
Pentru Realitatea.md, Elena Rațoi a declarat că „prima dată m-am adresat la Direcție anul trecut, în luna februarie, în 2022. Atunci a fost momentul când a început toată istoria”.
„Direcția Asistență Socială Râșcani a pierdut un document care îmi atestă dreptul de utiliza transportul, inclusiv transportul public gratuit- Concluzia privind necesitatea deservirii cu transport. Nu menționez câte drumuri și apeluri au fost făcute până să se identifice că această Concluzie a fost pierdută anume de Direcție. La fel nu vorbesc despre câte discuții au fost cu reprezentații/-tele Direcției că e de datoria lor să restabilească documentul, NU A MEA, pentru că în fond ei l-au pierdut… De ce eu trebuie să pierd timp și nervi și să trec nu mai știu ce proceduri pentru o eroare a unei instituții publice?, a scris Elena pe Facebook.
Despre documentul pierdut, Elena Rațoi susține că a aflat întâmplător.
„Alocația pe care o primeam pentru transport la un moment dat a încetat să mai vină. Când am sunat la Direcția Asistenta Socială mi s-a spus că e din cauza că mi-am schimbat viza de reședință. Respectiv, trebuia să transfer dosarul de la Direcția Asistanta Socială sect. Râșcani la cea de la Buiucani, unde am noua viza de reședință. Respectiv, aici s-a identificat că cei de la Râșcani nu-l pot trimite, pentru că documentul era pierdut. Ei ziceau că arhiva lor a fost inundată și au fost distruse mai multe acte. Atunci când le-am zis că e responsabilitatea lor să îl recupereze, ei au expediat scrisoare către Comisia pentru Determinarea Dizabilitatii cu solicitarea ca acea instituție să elibereze actul. Iar ultimii mi-au trimis scrisoare să mă informeze că trebuie să trec din nou comisia pentru determinarea dizabilității, pentru că eu o trecusem în 2005, când mi-a fost recunoscută dizabilitatea pe viață. Dar de atunci s-a modificat Legea și au trecut de la grade de invaliditate de gradul 1, 2 și 3 la tipuri de dizabilitate gravă, severă și medie”, a precizat Rațoi.
Din februarie 2022 și până în prezent, carul așa și nu s-a mișcat din loc. Un lucru e cert: e nevoie de un document nou, iar unica soluție este să….
„Dacă vreau să recuperez actul, va trebui să trec acea comisie. Dar aceasta iarăși e o procedură îndelungată și sincer nu am nici timp, și nici dorința să o fac la moment. Așa că probabil nu o să mai fac nimic la moment… Documentul îmi certifica dreptul să primesc alocații sociale privind utilizarea transportului. La fel, în cazul în care aș vrea să procur un automobil, voi avea nevoie de acest document ca să fiu scutită de taxa de devamare. Cel mai probabil voi începe procedura de recuperare a documentului la momentul când mă decid să procur un automobil”, a mai adăugat Elena Rațoi.
„Nu am sesizat încă instituțiile. Mă gândesc la acest lucru, dacă mai am forțe și nervi să mai merg prin acest proces”.
„O plângere la poliție? Nu, nu vreau să intru în asemenea proceduri. Cel puțin nu la moment. Situația respectivă deja mi-a consumat mult timp și energie și nu cred că mai vreau să trec și prin proceduri judiciare”, a conchis Elena.
„Îmi cer scuze de la doamna Rațoi…”. Este declarația ministrului Muncii, Alexei Buzu, la situația în care s-a pomenit Elena Rațoi, femeie cu nevoi speciale, după ce responsabilii de la Direcția Asistență Socială a sectorului Râșcani din Chișinău i-ar fi pierdut un act important care îi asigura dreptul de utiliza transportul, inclusiv transportul public gratuit.
„Este inadmisibil asemenea comportament. Eu îmi cer scuze de la doamna Rațoi. Am solicitat clarificări și soluționarea problemei în cel mai scurt timp”, a precizat ministrul Muncii, pentru Realitatea.md.