O femeie de 64 de ani, internată în stare gravă cu arsuri, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină

O femeie în vârstă de 64 de ani a suferit combustii, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 14 decembrie 2022 într-o locuință din satul Ignăței, raionul Rezina.

O femeie, la spital cu arsuri grave: A încercat să facă focul cu benzină

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:10.

Conform informațiilor înregistrate, femeia a primit arsuri în timp ce încerca să aprindă focul în sobă utilizând substanța ușor inflamabilă. Din imprudență, combustibilul a nimerit pe hainele acesteia, iar în consecință au luat foc. Imediat, la fața locului a intervenit un echipaj al serviciului de asistență medicală. Ajunși, aceștia au acordat îngrijirile de rigoare, iar ulterior au transportat persoana la spitalul raional Rezina. În urma incidentului, femeia a primit arsuri de gradul I și II pe 85% din suprafața corpului. La moment, aceasta se află sub supravegherea medicilor în stare stabilă. Incendiul în locuință nu s-a produs. Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repeta cetățenii despre riscul nerespectării normelor de utilizare a sobelor alimentate cu combustibil solid, lemne și cărbune.

Salvatorii și pompierii îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și să nu aprindă focul în sobe utilizând lichide inflamabile, cum ar fi benzină, gaz lampant și alte substanțe periculoase.

Mai mult, pentru evitarea situațiilor excepționale, oamenii sunt rugați să nu suprasolicite sobele de încălzit, să nu amplaseze haine, mobilier și alte bunuri în apropierea acestora, iar pe timp de noapte să stingă focul din sobe.

Copiii sub 13 ani nu mai au voie să iasă singuri din casă după ora 23:00. Noua regulă care a stârnit nemulțumiri

Regulă nouă pentru copiii sub 13 ani în două mari orașe din sudul Franței, scrie stirileprotv.ro.  

Minorii nu mai au voie să iasă singuri din casă după ora 23. Dacă vor fi prinși de polițiști pe stradă, vor fi duși imediat la părinți, care vor fi amendați cu 150 de euro.

Măsura a stârnit deja nemulțumiri.

Primarii oraşelor Nisa și Beziers insista ca noul regulament este menit să reducă infracționalitatea în rândul minorilor.

Christian Estrosi, primarul orașului Nisa: 52% din cele 1.000 de persoane arestate în ultima perioadă au sub 18 ani, cei mai mulți sub 16 ani. Acest decret este deci întemeiat, nu a fost emis la întâmplare. Decizia este susținută de statistici furnizate de /../ministerul de interne, șeful poliției, procuratură și prefect”.

Tulburările din vara trecută din orașele franceze au alimentat îngrijorările legate de violența în rândul tinerilor, după ce s-a dovedit că mulți dintre cei care au incendiat mașini și au distrus magazine, școli și primării aveau sub 18 ani.

Iar unii dintre ei abia împliniseră 11.

În Marsilia, unde anul trecut a fost comis un număr record de crime, 47, autorităţile au descoperit că numeroşi adolescenți sunt membri ai unor bande de traficanți înarmați cu puști de asalt și pistoale.

Christian Estrosi, primarul orașului Nisa: Cred că adolescenții de 13 ani nu au ce să caute pe stradă după ora 23:00. Din moment ce acest decret nu a fost invalidat de judecători, înseamnă că este unul oportun. Iar dacă polițiștii nu aplică decizia primăriei, atunci vom vorbi de un eșec al autorităților. O să-i verific personal pe polițiști”.

Regulă are totuși o excepție. Copiii sub 13 ani pot să iasă din casă după ora 23 însoțiți de un adult. Măsura va rămâne în vigoare cel puţin până la sfârșitul lunii septembrie. În Beziers, aproape 3.000 de locuitori au contestat în stradă decizia edilului, dar fără efect.

Măsura drastică luată de Grecia după ce energia solară proprie a ajuns să fie gratuită sau chiar la „tarif negativ”

Capacitatea de import în interconexiunile cu Italia, Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria și Turcia va fi zero de la 8:00 până la 17:00 în fiecare zi de astăzi până pe 7 mai, scrie stirileprotv.ro.

Decizia guvernului de la Atena de interzicere a importurilor de energie electrică a venit după ce tarifele la energia solară proprie, produsă în Grecia, au ajuns la zero sau chiar negative (să fii plătit să preiei energia).

Motivul pentru măsura drastică este că în ultimele weekend-uri au existat multe ore consecutive de prețuri zero și negative pe piața de ziua următoare, deoarece producția de energie electrică regenerabilă depășește cu mult cererea în Grecia. Pentru astăzi, în Vinerea Mare, a fost calculat, de exemplu, că sursele regenerabile din Grecia vor atinge vârful de aproape 7 GW la ora 13:00, față de o sarcină a sistemului de doar 4,7 GW. Practic, guvernul obligă stocarea peste noapte a energiei produse peste zi, în locul importurilor.

În zeci de blocuri din Capitală vor fi instalate puncte termice individuale

Autoritățile anunță că în subsolurile blocurilor locative au loc reparații pentru instalarea punctelor termice individuale.

Potrivit directorului Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, până în acest moment au fost pregătite încăperile, inclusiv cu modernizarea rețelelor termice din subsol până la punctul termic în circa 25% din locații, iar altele 10% sunt în proces, transmite Știri.md.

„În cadrul acestui proiect venim să îmbunătățim serviciul de încălzire centralizată, să oferim calitate și confort fiecărui locatar. Ne propunem ca în viitor să extindem această abordare în cât mai multe blocuri, pentru a depăși toate provocările și de a ne asigura că sistemul centralizat răspunde cerințelor fiecăruia dintre noi”, a spus Ruslan Surugiu.

De menționat că punctul termic individual este o instalație modernă, care oferă posibilitatea de reglare a temperaturii agentului termic la nivel de bloc, precum și mai multă independență în conectarea și deconectarea încălzirii. Astfel, locatarii se vor putea bucura de:

  • setarea și reglarea temperaturii la nivel de bloc;
  • ajustarea automată a consumului de energie termică, în funcție de temperatura aerului exterior;
  • prepararea apei calde direct la subsolul edificiului;
  • distribuirea uniformă a energiei termice.

Proiectul investițional este parte a celui de-al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (PIESACET-2), finanțat de Banca Mondială. În total, de puncte termice individuale vor beneficia circa 100 de blocuri locative și trei grădinițe din Capitală, iar noile instalații vor fi puse în funcțiune începând cu toamna acestui an.

Fotbalist iranian condamnat la moarte dupa ce a participat la protestele izbucnite dupa moartea Mahsei Amini
Articolul anterior
O nouă lovitură pentru moldoveni! Consumatorii debranșați de la căldura centralizată au primit facturi cosmice
Articolul următor