O femeie din Kenya a pus la fiert pietre pentru copiii ei, sperând ca aceștia să adoarmă așteptând “masa”

Peninah Bahati Kitsao, o văduvă care locuiește în Mombasa, Kenya, a sperat că cei opt copii ai săi vor adormi în timp ce își așteptau masa, așa că s-a prefăcut că le “gătește” niște pietre, notează BBC.

separator

Femeia care muncește ca spălătoreasă în Mombasa nu a mai avut ce să le pună la masă copiilor, după ce a rămas fără comenzi, din cauza pandemiei de coronavirus.

Așa că a făcut o “masă” cu fictivă, punând la fiert niște pietre.

“Au început să-mi spună că știau că îi mint, dar nu pot face nimic pentru că nu am nimic”, a mărturisit, ulterior, mama disperată.

Alerta a fost dată de o vecină, Prisca Momanyi, care i-a auzit pe copii plângând. Aceasta a luat contact cu mass-media locală și după ce mama celor opt copii a fost intervievată de o televiziune din Kenya, văduva a primit bani prin telefonul mobil și printr-un cont bancar care i-a fost deschis de vecină. Asta pentru că mama celor opt nu știe să citească și să scrie.

Rămasă văduvă anul trecut, după ce bărbatul său a fost ucis de o bandă, Peninah Bahati Kitsao locuiește cu cei opt copii ai săi într-o casă cu două dormitoare, fără apă curentă sau electricitate.

“Nu am crezut că kenyenii pot fi atât de iubitori după ce am primit apeluri telefonice din toată țara, întrebându-mi cum pot fi de ajutor”, a spus ea pentru site-ul de știri Tuko.

Sursa

Vladimir Plahotniuc ar putea fi dat în căutare internațională. Cererea de revizuire, acceptată de INTERPOL

Comisia pentru Control al Fișierelor INTERPOL a acceptat cererea Procuraturii Anticorupție, depusă prin intermediul Direcției pentru Cooperare Polițienească Internațională al Ministerului Afacerilor Interne (DCPI), de revizuire a deciziei Comisiei din iulie 2020 în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc, scrie unimedia.info.

„Din aprilie 2024, Procuratura Anticorupție investighează o schemă de corupție prin care au fost afectate deciziile Comisiei INTERPOL de a bloca Notificări Roșii și anunțuri în căutare internațională. Pe baza probelor și informației acumulate în acest dosar, dar și altor circumstanțe noi, în octombrie 2024, Procuratura Anticorupție a formulat o cerere către INTERPOL, solicitând revizuirea deciziei din iulie 2020. Pe baza acestei cereri, DCPI – autoritatea centrală a Republicii Moldova pentru cooperare cu INTERPOL – a expediat un demers către INTERPOL pentru revizuirea deciziei de respingerea solicitării Republicii Moldova de anunțare în căutare internațională a lui Vladimir Plahotniuc.

La 25 noiembrie 2024, noul șef al DCPI, a informat Procuratura Anticorupție despre decizia Comisiei INTERPOL, care a acceptat cererea Republicii Moldova de a revizui și examina din nou cazul lui Vladimir Plahotniuc pe baza noilor circumstanțe. Ca urmare, persoana vizată și avocații săi vor avea oportunitatea să prezinte informație și argumente, dar și Republica Moldova va putea din nou argumenta de ce această cauză penală este una legală, corectă și în conformitate cu Constituția INTERPOL.

Amintim că, în octombrie 2019, la solicitarea Procuraturii Anticorupție, DCPI a solicitat anunțarea în căutare prin intermediul INTERPOL a lui Vladimir Plahotniuc, în privința căruia a fost emis un mandat de arest pentru infracțiunea de spălare de bani, în legătură cu rolul său în schema bancară care a avut loc în Republica Moldova în anii 2013-2015, prin care au fost scoși peste un miliard de dolari din sistemul bancar și eventual din bugetul statului, investigația denumită generic ,,Frauda Bancară”, în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

În iulie 2020, Comisia INTERPOL a informat Republica Moldova că, la solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cauza respectivă a fost examinată de către Comisie și a fost adoptată decizia de a respinge solicitarea Republicii Moldova, fiind radiate din sistemul INTERPOL toate datele în privința lui Vladimir Plahotniuc. Solicitările suplimentare către INTERPOL din partea Republicii Moldova în privința lui Vladimir Plahotniuc, pe parcursul anilor 2021-2022, au rămas fără răspuns.

Procuratura Anticorupție, în coordonare cu instituțiile naționale competente, va continua să depună tot efortul pentru a asigura că persoanele vizate în cauzele penale în gestiunea instituției sunt anunțate în căutare, arestate și extrădate în Republica Moldova pentru a fi trase la răspundere penală”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.

În luna februarie 2020, procurorul general, Alexandr Stoianoglo a precizat că INTERPOL examinează cererea Republicii Moldova privind darea în căutare interpațională a lui Vladimir Plahotniuc.

Vânătoarea la graniță se admite doar cu avizul Poliției de Frontieră

Pentru a participa la vânătoare în sezonul 2024-2025 în zona de frontieră, este obligatoriu să obții un aviz eliberat de Poliția de Frontieră, informează unica.md.

”Solicită avizul Poliției de Frontieră în baza permisului electronic de acces în zona de frontieră. Acesta îți oferă dreptul de aflare în zona de frontieră pentru desfășurarea vânătorii, în termenul de vânătoare stabilit și în limitele sectorului indicate în acesta.

Avizul este obligatoriu pentru toți vânătorii, chiar și pentru cei care locuiesc în zona de frontieră.”, anunță Poliția de Frontieră.

Doar două zile rămase pentru înregistrarea în programul de compensații la energie

Consumatorii casnici care doresc să beneficieze de compensații pentru energia consumată în sezonul rece 2024-2025 mai au doar câteva zile pentru a se înregistra în sistemul guvernamental „Ajutor la contor”, scrie agrotv.md.

Termenul limită pentru depunerea cererilor este 28 noiembrie, iar cei care nu se înscriu până atunci vor putea obține compensațiile doar începând cu luna decembrie. Înscrierea se face pe platforma compensatii.gov.md, iar beneficiarii vor primi ajutoarele sub formă de plată monetară, fie pe cardul social, prin poștă sau direct în cont bancar.

În acest an, guvernul a simplificat procesul prin acordarea compensațiilor sub formă de bani, iar suma alocată fiecărei gospodării va fi calculată în funcție de venitul, numărul de membri și statutul acestora. Astfel, persoanele vulnerabile, precum copiii, pensionarii sau persoanele cu dizabilități, vor beneficia de un ajutor suplimentar. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat importanța unui sistem personalizat care să sprijine eficient gospodăriile cele mai afectate de costurile energetice.

De asemenea, autoritățile au implementat măsuri de verificare mai stricte, prin utilizarea unor baze de date integrate cu instituțiile statului, pentru a calcula exact nevoile fiecărei familii. Cei care nu au acces la internet pot depune cererea cu ajutorul asistenților sociali sau al echipelor mobile din zonele cu mulți solicitanți. În cazul în care nu reușiți să vă înregistrați până pe 28 noiembrie, nu veți putea beneficia de compensații retroactiv.

Ministrul Afacerilor Interne din R. Moldova a fost testat pozitiv cu Covid-19
Articolul anterior
Comunicat oficial al serviciilor secrete americane: noul coronavirus nu este fabricat de om sau modificat genetic
Articolul următor