O femeie din Marea Britanie va folosi un braț bionic care are la bază inteligența artificială

O femeie din Marea Britanie va deveni primul om din lume care va folosi un braț bionic care are la bază inteligența artificială, după ce, în urmă cu un an, a rămas fără mâna dreaptă și fără un picior într-un accident teribil. Dispozitivul este de-a dreptul revoluționar și permite inclusiv citirea gândurilor. 

Foto: Instagram/Sarah De Lagarde

„Între șinele de cale ferată și peron există o curbă ușoară. Și m-am rostogolit în acea curbă. Îmi amintesc că am încercat să mă ridic, dar partea mea dreaptă nu se mișca. Și în acel moment, îmi amintesc că m-am uitat la brațul meu și m-am gândit că brațul acela nu mai există. Am strigat: „Să mă ajute cineva! Mă numesc Sarah și nu vreau să mor!”, povestește femeia accidentul nefericit prin care a trecut, conform Realitatea.

Așa a început coșmarul pentru Sarah, în luna septembrie a anului trecut. Femeia se întorcea acasă de la serviciu și, la metrou, într-un moment de neatenție, a căzut în golul dintre tren și marginea peronului. În câteva secunde, atât brațul drept, cât și piciorul i-au fost zdrobite. Și calvarul nu s-a oprit. La câteva secunde distanță, un alt tren a lovit-o din nou.

După 15 minute de chin, strigătele disperate ale femeii au fost auzite. Serviciile de urgență au transportat-o la o unitate de specialitate, unde i-au fost amputate membrele. Acum, viața ei e pe cale să se schimbe din nou.

Sarah se descrie acum drept 80% om și 20% robot. Curând, va deveni prima persoană care cu un braț bionic, a cărui tehnologie permite inclusiv citirea gândurilor. Mâna folosește tehnologia inteligenței artificiale și are un software care va transforma impulsurile în mișcări normale.

Maib inaugurează noul oficiu central digital la Chișinău

Maib, cea mai mare bancă din Moldova, a inaugurat noul său sediu central în inima Chișinăului. Oficiul este situat în vecinătatea Parcului Central „Ștefan Cel Mare și Sfânt” din Chișinău și a fost denumit maib park. Are aspectul unui campus tehnologic din Silicon Valley și este conceput pentru a fi versatil din mai multe perspective:

– consolidează reputația maib ca angajator de top a talentelor în Moldova;

– poziționează maib ca bancă lider cu cele mai bune servicii pentru clienții săi;

– permite lucrul flexibil și agil, lucrul în echipă și colaborarea pentru a crea produse digitale inovatoare;

– evidențiază centrarea maib pe deschidere, transparență și sustenabilitate.

Alina Stoianov a devenit mămică. Emilian Crețu a publicat primele imagini de la maternitate

Actrița Alina Stoianov a devenit astăzi mămică. Ea a adus pe lume o fetiță sănătoasă, iar Emilian Crețu a publicat primele poze de la maternitate.

Emilian a mers la maternitate împreună cu sora sa Nina.

Actorul a dezvăluit ieri că fetița va purta numele Mora.

Sănătate multă și felicitări tuturor cu ocazia acestui fericit eveniment!

Accident grav de autobuz în Italia: Cel puțin 18 morți și mai multe persoane rănite

Un accident teribil a avut loc, marți seară, în Italia. Un autobuz de pasageri a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre.

S-a întâmplat în jurul orei 19:40, ora Italiei.

Autobuzul în care se aflau mai multe persoane ar fi plonjat de pe o porțiune înălțată de pe Via dell’Elettricità, sfârșind pe linia de cale ferată care trece pe lângă drum, conform rainews.it. 

După ce s-a izbit de pasarelă, autobuzul a luat foc. 

Accidentul s-a produs într-o zonă supraînălțată de pe via dell’Elettricità, autobuzul căzând de la o înălțime de 15 metri și ajungând pe calea ferată.

Trenurile dintre Mestre și Veneția au fost suspendate, în timp ce serviciile de urgență și Poliția au intervenit la fața locului pentru a gestiona consecințele acestui eveniment tragic.

Numeroase ambulanțe și vehicule ale pompierilor s-au deplasat la fața locului. 

Dinamica accidentului nu este deocamdată clară și nici nu se știe dacă a fost vorba de un autobuz turistic sau de un autocar. Nu este încă clar cum s-a produs accidentul și nici dacă a vehiculul implicat este un autocar turistic sau un autobuz. 

Conform ansa.it, cel puțin 40 de persoane sunt rănite.

Bilanțul provizoriu al accidentului în care a fost implicat autobuzul este de cel puțin 18 morți, 15 dintre aceștia fiind deja transferați la morgile spitalelor locale.

România și Bulgaria ar urma să fie primite în Schengen în acest an
Articolul anterior
Amenzi în România pentru cei care au aparate de aer condiționat ce „picură” în capul trecătorilor
Articolul următor