Soţia unui soldat rus trimis pe front a lansat sâmbătă un apel emoţionant pentru întoarcerea acestuia din Ucraina chiar la sediul electoral al preşedintelui Vladimir Putin, un gest sfidător într-o ţară în care critica deschisă a războiului este interzisă.
„Vladimir Vladimirovici Putin a emis un decret conform căruia soţul meu trebuie să fie acolo (în Ucraina). Sunt interesată să ştiu când va emite un decret prin care va spune că soţul meu trebuie să fie acasă”, a declarat Maria Andreeva sub privirile staff-ului de campanie al lui Putin.
Ea a intrat într-un schimb de replici aprins cu o femeie care i-a spus că soldaţii ruşi trimişi în Ucraina apără patria şi că ar trebui să se roage pentru ei.
„Şi ce urmează? Ministerul Apărării şi-a cheltuit banii, acum trebuie să stoarcem tot ce avem de la băieţii noştri, să scoatem şi ultima picătură de viaţă din ei? Pentru ca ei să se întoarcă la noi doar ca nişte butuci?” a întrebat Andreeva. „Oare îmi vor da ciotul? Ce voi primi înapoi? Un om fără picioare, fără braţe, un om bolnav? Nu ştiţi ce se întâmplă acolo?”, a continuat ea, potrivit protv.ro.
Schimbul de replici a avut loc în timp ce baza electorală a lui Putin era vizitată de o mică delegaţie de la „Drumul spre casă”, o organizaţie a soţiilor de soldaţi care militează pentru întoarcerea lor de pe front.
Ieşirea nervoasă a femeii arată însă profunzimea furiei şi disperării în rândul familiilor unor soldaţi, în timp ce războiul continuă, fără a se întrevedea un final după aproape doi ani, notează Reuters.
Putin a mobilizat 300.000 de rezervişti în septembrie 2022, într-o mişcare nepopulară pe care a spus că nu este nevoie să o repete, deoarece alte sute de mii de persoane s-au înrolat voluntar ca soldaţi contractuali.
Luna trecută, el a declarat că Rusia se află într-o poziţie puternică pe întreaga linie de front şi că va merge mai departe pentru a îndeplini obiectivele a ceea ce el numeşte „operaţiunea militară specială” din Ucraina.
Putin a ales o reuniune cu soldaţii, luna trecută, pentru a-şi anunţa planul de a candida pentru un nou mandat de şase ani la alegerile din martie, la care atât susţinătorii, cât şi oponenţii consideră victoria sa ca fiind un lucru de la sine înţeles.
De asemenea, el apare frecvent cu familiile soldaţilor, inclusiv cu rudele celor care au murit în luptă, pe care i-a lăudat pentru sacrificiul şi eroismul lor.
Andreeva a declarat că nu a observat niciun sentiment de urgenţă din partea autorităţilor pentru a veni în întâmpinarea preocupărilor soţiilor soldaţilor şi spune că este timpul să îşi intensifice campania.
Ea a declarat reporterilor că fiica ei cea mică suferă de un retard în dezvoltarea vorbirii din cauza absenţei tatălui ei.
„Toate problemele familiei mele pot fi rezolvate doar printr-un singur lucru – prin demobilizarea soţului meu. Pentru că ea este un copil complet diferit atunci când tatăl ei vine acasă”, a explicat femeia.