Riona Kelly are o poveste de viață impresionantă, demnă de scenariul unui film de Hollywood, care începe în mod tragic, dar se încheie cu final fericit.
În vârstă de 39 de ani, Riona trăia de ceva timp într-o căsnicie nefericită. Femeia era paralizată de la brâu în jos, în urma unui accident petrecut în 2015, după ce a căzut pe scări în propria locuință. Tragedia l-a făcut pe soțul ei să decidă că ar fi mai bine să pună capăt relației, iar în timp ce Riona se afla în spital, după accident, bărbatul i-a cerut divorțul.
După accidentul vascular cerebral (n.r. – suferit în urma incidentului), nu numai că am rămas paralizată de la brâu în jos, dar a trebuit să mă confrunt și cu pierderea partenerului – a dezvăluit femeia, la momentul respectiv, potrivit presei internaționale.
Riona și soțul ei erau împreună de 14 ani și au patru copii – Logan (10 ani), Isabella (14 ani), Caleb (16 ani) și Leighanra (21 de ani). Mi-a cerut divorțul, am rămas complet singură. După cinci zile de spitalizare, mi s-a spus că va dura între șase luni și un an să mă recuperez.
Spre norocul Rionei, una dintre bunele ei prietene a intervenit să o susțină în perioadă dificilă prin care a trecut. După ce soțul m-a lăsat în spital, prietena mea, Sarah, a devenit ruda mea apropiată. Ea și copiii au fost cei care m-au susținut în timpul recuperării. Privind înapoi, am fost nefericită în căsnicia, dar ne-am construit o viață împreună și aveam responsabilități. A fost momentul în care am avut cea mai mare nevoie de soțul meu. – a mai mărturisit femeia.
Recuperarea a fost un proces copleșitor și foarte complicat, dar Riona a perseverat pentru a-și reveni să aibă grijă de copii. „Îmi târam corpul și nu-mi simțeam picioarele, dar nu-mi păsa, mă deplasam și asta e tot ce conta”, a spus Riona. „Aistentul care mă ajuta a fost foarte emoționat, nu-i venea să creadă că reușeam să mă deplasezdoar cu ajutorul unui cadru.”
La patru săptămâni, prin dorința ei arzătoare de a rămâne puternică pentru copii, dar și cu sprijinul psihic altor pacienți din spital, Riona a plecat acasă.
Odată ajunsă acasă, Riona și-a dorit să-și îmbunătățească starea fizică, așa că a făcut un anunț pe Facebook că își caută un antrenor personal. Așa a apărut în viața ei Kieth. L-a angajat să o antreneze, dar, treptat, între cei doi s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste.
„După ședințe, noi am păstrat legătura. El mă întreba cum mă descurc și relația noastră a înflorit gradual”, a spus Riona. „Suntem împreună de 11 luni, copiii îl plac foarte mult și, în sfârșit, simt că trăiesc viața pe care o merit.”
Antrenorul de fitness s-a simțit inspirat de povestea Rionei și a reușit să înțeleagă pe deplin situația delicată prin care trece.
„Keith spune că îl inspir, dar mă încurajează în fiecare zi și înțelege și vede durerea în care sunt. A fost minunat cu mine și cu copiii și îl iubesc mai mult în fiecare zi.” – a mai spus femeia. Riona a mai precizat că iubitul ei, Kieth, o ajută să devină mai puternică în fiecare zi. În toată perioada recuperării, ea a devenit capabilă să realizeze mult mai mult decât se așteaptă alții de la ea. „Dacă mă uit în urmă, realizez că tragedia prin care am trecut a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată”.
sursa: www.unica.ro