O fetiță de doi ani, pierdută într-o pădure, a fost găsită dormind alături de câinii familiei, unul fiind perna ei

O fetiță de doi ani care a plecat de la locuința familiei ei din statul american Michigan alături de doi câini a fost găsită de poliție într-o pădure câteva ore mai târziu, dormind alături de cele două animale, informează Associated Press care citează poliția statală, scrie digi24.ro.

„S-a întins și a folosit câinele cel mic drept pernă, iar celălalt câine s-a așezat lângă ea s-o protejeze”, a declarat joi locotenentul Mark Giannunzio. „Este o poveste cu adevărat remarcabilă”. Polițiștii statali au folosit drone și câini în timpul operațiunii, în timp ce poliția locală și cetățenii din Michigan și Wisconsin au sprijinit căutarea.

Părinții fetiței sunaseră miercuri seara la poliție, în jurul orei 20, după ce au descoprit dispariția copilului. Fetița a fost găsită câteva ore mai târziu, la miezul nopții, de un cetățean pe un ATV. Copilul se afla la aproape cinci kilometri de locuința părinților din Faithorn. Locotenentul Giannunzio a declarat că un echipaj medical a verificat fetița și că starea de sănătatea a acesteia era bună.

Lot de mărfuri, printre carejucării pentru copii, electrocasnice și instrumente electrice, în valoare de sute de mii de lei, depistat de vameși

La data de 18 noiembrie 2024, pe șoseaua Muncești din municipiul Chișinău, ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, au oprit pentru verificări un mijloc de transport de model „Fiat Ducato”, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 45 de ani.

În cadrul controlului efectuat, în compartimentul marfar al autovehiculului au fost depistate mai multe categorii de bunuri comerciale, inclusiv jucării pentru copii, electrocasnice și instrumente electrice. Șoferul nu a putut prezenta documente justificative privind proveniența sau legalitatea introducerii acestor bunuri în țară.

Lotul, cu o valoare estimativă de sute de mii de lei, a fost ridicat pentru examinare, urmând să fie supus procedurii de confiscare, în conformitate cu prevederile legale. Investigațiile continuă pentru stabilirea circumstanțelor și atragerea la răspundere a persoanei implicate, conform legislației în vigoare.

Serviciul Vamal reiterează angajamentul său în combaterea fraudelor vamale și asigurarea respectării cadrului normativ, în beneficiul economiei naționale și al cetățenilor.

Tânăr reținut pentru comiterea mai multor furturi la Hâncești

Un tânăr de 25 ani, originar din raionul Cimișlia, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind învinuit de comiterea furturilor pe teritoriul raionului Hîncești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta, pe parcursul lunilor septembrie-octombrie, pe timp de noapte, ar fi pătruns în patru gospodării, prin spargerea geamului, de unde a sustras diferite bunuri (mobilă, televizoare, bijuterii).

În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii din Hîncești suspectul a fost identificat și reținut, iar la domiciliul acestuia au fost depistate bunurile sustrase.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

ATENȚIE! Un nou fals despre faptul că angajați ai instituțiilor statului ar umbla pe la casele cetățenilor și ar colecta date personale pentru a-i jefui

Poliția Națională informează că în spațiul public circulă un mesaj conform căruia anumite persoane care se prezintă drept angajați ai instituțiilor statului ar umbla pe la casele cetățenilor și ar colecta date personale, ulterior jefuindu-i, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Precizăm că în țară nu a fost înregistrat nici un caz de acest gen, iar poliția nu a fost sesizată de nici un cetățean care ar fi fost vizitat de o asemenea persoană.

Calificăm aceste mesaje drept menite să provoace panică în rândul cetățenilor și solicităm evitarea răspândirii informațiilor eronate.

Informăm că, de fiecare dată, poliția comunică public despre orice fenomen periculos pentru societate, cum a fost și în cazul escrocheriei cu “ruda implicată în accident”, anume pentru a calma și informa corect cetățenii.

În context, rugăm cetățenii care dețin informații utile poliției să le comunice oricărui polițist sau la numărul unic 112.

Rută nouă de autobuz spre orașul Codru
Articolul anterior
Fraudă de peste 1 miliard de dolari. Povestea unuia dintre cele mai complexe cazuri din piața criptomonedelor
Articolul următor