O fetiță de la un liceu din Chișinău i-a uimit pe jurații de la Românii au Talent

Xenia este o elevă de clasa a treia la prestigiosul Liceul Spaniol „Miguel de Cervantes Saavedra”. Pentru ea, școala nu este doar un loc de învățare, ci și un spațiu unde se simte ca acasă, un loc de relaxare.

O moldoveancă i-a uimit pe jurații de la Românii au Talent cu dansul săuFoto: Protv.ro

Crescută alături de doi frați mai mari, Xenia a dezvoltat o afinitate pentru lucrurile adesea asociate cu băieții. A fost fascinată de mașini, a îndrăgit Lego, a preferat hainele sportive și a fost atrasă de fotbal, visul ei fiind acela de a deveni fotbalistă, transmite protv.ro. 

Totuși, la vârsta de cinci ani, Xenia și fratele ei mai mare, Nichita, au descoperit o nouă pasiune: breakdance-ul. În timp ce se jucau prin casă, au realizat că pot imita mișcările de breakdance pe care le-au văzut pe YouTube. De atunci, Xenia a fost captivată de aceste mișcări și a început să-și exprime dorința de a dansa așa cum vede în videoclipuri.

A fost o provocare pentru Xenia să fie acceptată în grupul de dans, fiind singura fată și cea mai mică dintre toți. Cu toate acestea, la vârsta de nouă ani, cu un program de antrenament intens de șapte zile pe săptămână, Xenia face ceea ce îi place cel mai mult, susținută necondiționat de familia ei.

În timpul liber, Xenia joacă fotbal cu prietenii în curte sau se retrage în liniștea casei pentru a construi Lego.

Povestea Xeniei este o sursă de inspirație, demonstrând că pasiunea, determinarea și sprijinul familiei pot duce la realizarea visurilor.

„Ce faci tu acolo nu este de nivelul unei fetițe de vârsta ta, este de nivelul unui dansator profesionist. Un compliment adevărat din partea mea este că fețele pe care tu le faci în timpul dansului ajută foarte mult”, a spus Dragoș Bucur.

„Ești deosebit de talentată și de muncitoare”, a spus Andra.

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Caz șocant! O echipă de pe ambulanță a fost agresată de o pacientă beată, după ce a fost trezită din somn

În timpul misiunii de serviciu, cu o echipă de asistență medicală urgentă s-a produs un incident neplăcut la data de 8 ianuarie. Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat un apel la ora 16:17 pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei doamne de 35 ani, pe motivul ,,traumă la cap”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Echipa SAMU Botanica a intervenit la domiciliu, unde a fost întâmpinată și condusă în apartament de prietenul femeii, care a solicitat ambulanța, spunând că aceasta fiind în stare de ebrietate a căzut de la propria înălțime și s-a lovit la cap. Pacienta dormea în pat și a fost trezită de prietenul său, neîntemeiat aceasta a devenit agresivă.

La tentativa echipei AMU de a examina, pacienta a lovit cu piciorul asistenta medicală și a împins infirmierul, sărind la bătaie, imediat echipa AMU a solicitat ajutorul poliției, care a sosit în scurt timp și urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului.

În acest sens, colaboratorii IMSP CNAMUP condamnă orice act de violență și vin cu un îndemn către cetățeni să fie mai buni și mai receptivi față de cei, care-și supun viețile unui risc enorm și intervin prompt la fiecare urgență medicală! Astfel de comportamente agresive pun în pericol nu doar sănătatea și siguranța echipelor AMU, dar și calitatea serviciilor medicale prespitalicești oferite comunității!

Mai mulți angajați de la CFM nu și-au primit salariile de jumătate de an

Criza financiară continuă la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei”. Mai mulți feroviari nu și-au primit salariile de jumătate de an. Angajații stației Ghidighici au primit abia în decembrie leafa pentru iulie. Oamenii spun că sunt disperați și cred că singura soluție este un proces în instanță. De cealaltă parte, directorul interimar al întreprinderii, Serghei Tomșa, a refuzat să comenteze.

Zinaida Sturza activează la stația Ghidighici de aproape patru decenii. Ea coordonează operațiunile ce țin de mersul trenurilor și manevrarea acestora. Pentru a ajunge la serviciu, face naveta zilnic. Vine de la Sipoteni, raionul Călărași, la peste 50 de kilometri distanță.

„Eu de la Călărași mă trezesc la ora 04:00 dimineața, mă îmbrac și vin cu trenul, ajung la 07:00 la lucru și seara mă duc cu trenul. E obositor, pierdem ore pe drum”, a menționat Zinaida Sturza, transmite Moldova1.

Moldova 1 i-a telefonat directorului interimar al CFM, Serghei Tomșa, pentru a afla când vor fi achitate restanțele salariale. Acesta a spus că nu oferă niciun comentariu pe motiv că este zi de odihnă.

Situația la Calea Ferată a Moldovei a început să se agraveze după luna august 2022, când a scăzut tranzitul din Ucraina, odată cu redeschiderea portului de la Odesa. Tot de atunci, feroviarii au început să-și primească salariile cu întârziere de câteva luni. Pierderile estimative ale întreprinderii au constituit peste 180 de milioane de lei.

Pe 30 martie 1842 a fost utilizată prima dată anestezia în medicină
Articolul anterior
Un băiețel din Moldova care cântă la șase instrumente a făcut senzație la ,,Românii au talent”
Articolul următor